Veniturile din fotbalul românesc au scăzut considerabil. Care sunt cluburile cu cel mai mare profit

Fotbalul profesionist din România a generat în 2015 venituri totale de aproximativ 56 milioane de euro, cu 10 milioane de euro mai puţin decât în anul precedent, potrivit datelor furnizate de către Liga Profesionistă de Fotbal (LPF).

675 afișări
Imaginea articolului Veniturile din fotbalul românesc au scăzut considerabil. Care sunt cluburile cu cel mai mare profit

Potrivit unui comunicat al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), structura veniturilor din fotbalul profesionist este reprezentată de: bilete de intrare – 3%, sponsorizări şi publicitate – 19%, din care aproximativ 55% sunt venituri cu părţi afiliate, drepturi de difuzare – 40%, venituri UEFA – 9%, venituri/subvenţii de la autorităţi locale – 20%, alte venituri – 9%.

Cluburile care au înregistrat cele mai mari venituri, între 4.8 şi 8 milioane de euro, sunt FC Steaua (8 milioane de euro), urmată de CS Pandurii Tg. Jiu şi ASA Târgu Mureş (locurile 2 – 3 sunt în 2016 în insolvenţă după pierderea finanţatorilor), menţionează comunicatul.

Din punct de vedere al veniturilor înregistrate din vânzarea biletelor, topul cluburilor este reprezentat de FC Steaua Bucureşti, FC Dinamo Bucureşti şi FC Botoşani. În funcţie de veniturile din sponsorizări şi publicitate, se diferenţiază FC Dinamo (peste 1.3 milioane de euro), FC Steaua (aproximativ 1.2 milioane de euro) şi Viitorul Constanţa (peste 780.000 de euro).

Cinci cluburi au înregistrat profit net în 2015: FC Viitorul (1.2 milioane de euro), CS Gaz Metan Mediaş (520.000 de euro), FC Botoşani (125.000 de euro), CS Pandurii Tg. Jiu (89.000 de euro) şi Dinamo Bucureşti (profit din reducerea datoriilor în insolvenţă).

Fotbalul profesionist din România a generat în 2014 venituri totale de 66 milioane de euro. În acelaşi an, structura veniturilor a fost reprezentată de: 36% - drepturi de televizare, 18% - premii UEFA, 5% - vânzarea de bilete şi abonamente, 28% - sponsorizări şi activităţi comerciale, 13% - alte surse.

În topul audienţelor TV în Liga 1 se află partidele disputate de FC Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti, FC Craiova şi Astra Giurgiu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici