Venus Williams a câştigat turneul de la Wimbledon

Jucătoarea americană de tenis Venus Williams a câştigat, sâmbătă, pentru a cincea oară turneul de la Wimbledon, învingând-o în finala probei feminine pe sora sa, Serena Williams, cu scorul de 7-5, 6-4.

20 afișări
Imaginea articolului Venus Williams a câştigat turneul de la Wimbledon

Venus Williams a câ�tigat turneul de la Wimbledon (Imagine: Mediafax/AFP)

Venus Williams, care se află la al şaptelea trofeu la un turneu de Grand Slam, s-a mai impus în finală la Wimbledon în 2000, 2001, 2005 şi 2007. Ea pierduse însă cele două finale în care o mai întâlnise pe Serena, în 2002 şi 2003.

"Nu pot să cred că am ajuns la cinci titluri", a declarat Venus, care şi-a consolat sora: "Prima mea datorie este cea de soră mai mare".

Tatăl celor două, Richard Williams, care le este şi antrenor, nu a rămas în Anglia pentru finală, el plecând în Statele Unite imediat după semifinale. "El ne-a spus când a plecat: Mi-am făcut datoria", a explicat Serena Williams.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici