Prima pagină » Sport » Victoria din meciul cu Andorra, a 287-a pentru naţionala României, a 97-a în deplasare

Victoria din meciul cu Andorra, a 287-a pentru naţionala României, a 97-a în deplasare

Reprezentativa României a disputat, vineri, împotriva Andorrei, scor 4-0, meciul 645, obţinând a 287-a victorie, a 97-a în deplasare, informează frf.ro.
Victoria din meciul cu Andorra, a 287-a pentru naţionala României, a 97-a în deplasare
Leila Bolat
12 oct. 2013, 15:52, Sport

De asemenea, confruntarea de vineri seară a fost a patra cu Andorra, „tricolorii” înregistrând victorii în toate meciurile.

Golul lui Gabriel Torje a fost al zecelea său personal la naţională (al 5-lea în meciuri oficiale) şi, totodată, al 400-lea pentru reprezentativa României în partidele din deplasare.

Alexandru Maxim s-a aflat la al zecelea meci ca „tricolor”, iar Vlad Chiricheş a fost pentru a patra oară căpitan.

Cu prilejul acestui meci s-a înregistrat şi un debut, Claudiu Keşeru, care a devenit al 786-lea fotbalist din istoria echipei naţionale. Totodată, orădeanul este al 73-lea care reuşeşte să înscrie la debut (ultimul fusese Gheorghe Grozav, la meciul amical cu Elveţia, la 30 mai 2012).

Reprezentativa României a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 4-0 (1-0), selecţionata Andorrei, într-un meci contând pentru grupa D de calificare la Cupa Mondială din 2014, din Brazilia. Golurile au fost marcate de Keşeru ’42, Stancu ’53, Torje ’63 (penalti) şi C.Lazăr ’85.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da