VIDEO Messi, în lacrimi, şi-a luat rămas bun: Nu credeam ca voi spune vreodată „La revedere”

Leo Messi şi-a luat rămas bun de la Barcelona, de la fani şi de la colegi, duminică, într-o conferinţă de presă.

1462 afișări
Imaginea articolului VIDEO Messi, în lacrimi, şi-a luat rămas bun: Nu credeam ca voi spune vreodată „La revedere”

Sursa foto: Youtube

„Nu credeam ca voi spune vreodată „La revedere”. Nu credeam că voi ajunge la momentul la care voi pleca. Trebuie să spun din nou că sunt foarte recunoscător pentru iubirea pe care mi-au arătat-o. Am făcut tot timpul ce am putut ca să fiu cel mai bun din lume şi clubul Barcelona să fie cel mai bun din lume”, a spus fotbalistul.

„E dificil să aleg un singur moment, un singur trofeu. Am trăit multe moment frumoase. Dar, poate, momentul debutului a fost momentul în care visul meu a devenit realitate. Îmi voi aminti mereu ziua când a început totul!”, a mai spus Messi.

El şi-a continuat discursul, în lacrimi: „Credeam că vom rămâne aici, în Barcelona. Timpul petrecut aici a fost minunat. Astăzi trebuie să-mi iau rămas bun de la toată lumea. După 21 de ani, plec cu soţia şi cei trei copii, catalani-argentinieni. E casa noastră. Sunt foarte recunoscător pentru tot”.

Dspre negocierele cu PSG, fotbalistul a spus că este o posibiliatte. „E o posibilitate. Nu am nimic confirmat cu nimeni. Când a fost făcut anunţul oficial, am primit multe telefoane, de la multe cluburi interesate. Pentru moment, nu am nimic concretizat cu nimeni, doar discuţii!”, a declarat Messi la conferinţa de presă.

În perioada 2017-2020, de exemplu, Leo Messi a încasat un salariu de 383, 6 milioane de euro, adică 96 de milioane de euro pe an. Însă Barcelona a câştigat de pe urma lui, din vânzare de produse, bilete sau contracte de sponsorizare peste 600 de milioane de euro, adică aproape 155 de milioane pe sezon. Rezultă o diferenţă colosală în favoarea clubului catalan. 236,6 milioane de euro pe toată această perioadă, aproape 60 de milioane profit pentru Barcelona pe an.

Messi a adus aproape 30% din veniturile Barcelonei anual. 8 din 9 tricouri vândute poartă numele lui Messi pe spate. Numai din tricouri clubul catalan a câştigat 20 de milioane de euro anual.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici