Viitorul echipei de F1 Williams, asigurat pentru următorii doi ani

Conducãtorul echipei de Formula 1 Williams, Frank Williams, a declarat, vineri, la Melbourne, că viitorul formaţiei sale este asigurat până la finalul sezonului 2010 al "Marelui Circ".

15 afișări
Imaginea articolului Viitorul echipei de F1 Williams, asigurat pentru următorii doi ani

Viitorul echipei de F1 Williams, asigurat pentru următorii doi ani

"Noi am reînnoit contractele cu mulţi sponsori care ne-au sprijinit în ultimul an şi suntem în discuţii cu noi parteneri. Ştim că avem destui bani pentru a concura în acest an şi în 2010. Planificăm deja, ne gândim şi discutăm despre cele mai bune oportunităţi pentru a ne asigura şi pentru încă doi ani după această dată. Suntem la mijloc de foarte mult timp. Cum noi nu avem sprijinul unui producător, trebuie să ne descurcăm în acest mod", a spus Frank Williams.

Chiar dacă bugetul echipei sale nu este asigurat decât pentru următorii doi ani, Frank Williams este comvins că formaţia sa "va fi în Formula 1 pentru foarte mult timp de acum în colo".

Gruparea Williams se află în F1 din 1978 şi a câştigat nouă titluri la constructori şi şapte la piloţi în perioada 1980 şi 1997, iar în acest sezon va sărbători 30 de ani de la primul succes în Marele Circ (MP al Marii Britanie din 1979).

Echipa britanică a câştigat 113 curse din cele 503 Grand Prix-uri disputate, dar nu a mai izbutit un succes de cinci ani.

Sezonul 2009 pare să fi pornit bine pentru echipa britanică şi pentru piloţii săi, Nico Rosberg şi Kazuki Nakajima, care au fost printre primii în timpul testelor din presezon, iar vineri au obţinut cele mai buni doi timpi în prima sesiunea de antrenamentele libere de la Marele Premiu al Australiei. De asemenea, Rosberg a înregistrat cel mai bun timp şi în a doua sesiune de antrenamente libere de la Melbourne.

"Avem doi piloţi foarte ambiţioşi. Daca maşina va fi îndeajuns de competitivă, atunci şi ei vor fi la fel", a asigurat Williams.

Prima cursă din acest sezon al F1 va avea loc duminică, pe circuitul de la Melbourne.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici