Viorel Moldovan a demisionat de la Sportul: Nu pot să-mi mai prelungesc agonia

Antrenorul echipei Sportul Studenţesc, Viorel Moldovan, şi-a anunţat demisia, după meciul pierdut cu scorul de 1-4, în faţa formaţiei FCM Târgu Mureş, în etapa a XIII-a a Ligii I.

19 afișări
Imaginea articolului Viorel Moldovan a demisionat de la Sportul: Nu pot să-mi mai prelungesc agonia

Viorel Moldovan a demisionat de la Sportul: Nu pot să-mi mai prelungesc agonia (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

Moldovan a spus că n-are chef să vorbească de meci, a menţionat că i-a anunţat pe jucători că e mult prea orgolios să mai continue, că nu vrea să fie un "loser", că nu poate să-i înţeleagă dar "poate vine unul care poate face acest lucru".

"Îmi pare rău, dar Sportul este o echipă fără suflet, fără caracter, nu poţi să nu-ţi doreşti victoria şi să nu te baţi decât la 3-0 pentru adversar. Le doresc jucătorilor să se împlinească profesional, dar pentru asta trebuie să-şi dorească mult mai mult şi să facă mult mai mult. Nu pot să-mi mai prelungesc agonia, nu pot accepta să fim în coada clasamentului, dacă ei vor asta, treaba lor, eu am muncit pe brânci două luni, dar se pare că n-am fost înţeles", a afirmat Moldovan.

"Nu ştiu dacă Sportul va retrograda, mai sunt multe etape, totul depinde de implicarea lor. Nu ştiu dacă realizează că este un moment dificil. Nu-mi reproşez nimic, ci poate doar faptul că am venit într-un moment dificil, nu am câştigat niciun meci, chiar am încercat de toate, sunt dezamăgit şi trist. Dragoste cu sila nu se poate", a subliniat Moldovan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici