Zicu: CFR Cluj nu este favorită la titlu în acest moment

Atacantul echipei Dinamo, Ianis Zicu, indisponibil de mai mult timp din cauza unei accidentări grave, a declarat, miercuri, că formaţia CFR Cluj, campioana en-titre, nu se află printre favoritele la titlu în acest moment, dar crede că aceasta ar putea reveni în retur.

15 afișări
Imaginea articolului Zicu: CFR Cluj nu este favorită la titlu în acest moment

Zicu: CFR Cluj nu este favorită la titlu în acest moment (Imagine: Mediafax Foto)

"Cred că adversarii lui Dinamo sunt în continuare Steaua, Unirea Urziceni, FC Timişoara şi Rapid. Problemele de la Rapid se vor rezolva, nu cred că echipa se va desfiinţa. În schimb, CFR Cluj nu este deocamdată favorită. Poate peste vreo 10 etape să revină în lupta pentru titlu", a spus Zicu.

Zicu a afirmat că îi este greu să mai urmărească meciuri de fotbal atât timp cât nu poate juca şi că este decis să nu îşi grăbească revenirea pe gazon. "Mă simt bine, aştept să treacă şi aceste două-trei luni până când voi fi apt pentru a reveni pe teren. Nu mă voi grăbi nici măcar o zi, nu vreau să risc. În ultimul timp nu m-am mai uitat la fotbal, pentru că îmi face foarte rău doar să văd meciuri. Nu am jucat de foarte mult timp şi este dureros", a precizat Zicu.

Ianis Zicu şi coechipierul său, Adrian Ropotan, i-au premiat, miercuri, pe câştigătorii concursului de creaţie publicitară de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici