Zotta: Conducerea va analiza declaraţiile lui Marius Constantin

Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că afirmaţiile critice la adresa oficialilor clubului făcute de fundaşul Marius Constantin vor fi analizate de conducerea grupării, care va decide dacă jucătorul va fi sau nu sancţionat.

18 afișări
Imaginea articolului Zotta: Conducerea va analiza declaraţiile lui Marius Constantin

Zotta: Conducerea va analiza declaraţiile lui Marius Constantin (Imagine: Mediafax Foto)

"Am fost şi noi surprinşi de atitudinea lui Marius Constantin şi ţin să precizez că la Rapid avem o echipă de jucători, nu o echipă de români sau o echipă de străini. Iar fiecare jucător, fiecare conducător şi fiecare membru al stafului tehnic trebuie să fie pozitiv în ceea ce priveşte echipa. Tot ce declară fiecare trebuie să fie spre binele echipei. Noi o să analizăm declaraţiile şi vom vedea ce se va decide. Sper să fi tras învăţămintele care trebuie pentru că la Rapid toţi suntem o echipă", a spus Zotta.

Oficialul rapidist a menţionat că Marius Constantin a avut, joi, o discuţie cu antrenorul Jose Peseiro şi cu ceilalţi colegi referitor la declaraţiile sale din conferinţa de presă de miercuri. "Au fost azi nişte discuţii lămuritoare între el pe de o parte şi antrenorul şi colegii săi de cealaltă parte. Sper să fi înţeles ceva din discuţiile de azi. Pentru că el trebuie să fie profesionist, trebuie să respecte echipa, să-şi respecte colegii şi conducerea", a precizat Zotta.

Fundaşul rapidist Marius Constantin a declarat, miercuri, că reprezentanţii conducerii clubului nu se comportă cum trebuie cu portarul Dani Coman, care refuză prelungirea înţelegerii, menţionând totodată că se aşteaptă la acelaşi tratament în sezonul următor, când intră în ultimul an de contract.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici