Abundenţa vitaminei D în organism reduce riscul de apariţie a cancerului de colon

Un nivel crescut de vitamina D în organism este asociat cu o reducere a riscului de apariţie a cancerului de colon, potrivit unui studiu comparativ efectuat pe un eşantion de peste 500.000 de europeni, publicat, vineri, în British Medical Journal (BMJ).

68 afișări
Imaginea articolului Abundenţa vitaminei D în organism reduce riscul de apariţie a cancerului de colon

Abundenţa vitaminei D în organism reduce riscul de apariţie a cancerului de colon

Persoanele cu concentraţii mari de vitamina D în sânge prezintă un risc de apariţie a cancerului colorectal cu aproape 40% mai mic decât persoanele cu un nivel minim de vitamina D în organism.

Această vitamină, sintetizată în mod natural de organism în urma expunerii la soare, putând proveni însă şi din diverse alimente, are un rol determinant în procesul de solidificare a oaselor, favorizând fixarea calciului.

Câteva studii anterioare au sugerat deja o legătură între vitamina D şi cancerul colorectal, însă nu au putut să certifice această asociere, din cauza faptului că autorii lor au dispus de informaţii prea limitate despre populaţiile europene.

De aici a apărut necesitatea organizării acestui studiu comparativ, între anii 1992 şi 1998, bazat pe proiectul EPIC (European Prospective Investigation into Cancer), efectuat pe un eşantion de 520.000 de persoane din 10 state din Uniunea Europeană: Danemarca, Franţa, Grecia, Germania, Italia, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia şi Marea Britanie. Studiul a fost coordonat de Centrul Internaţional pentru Cercetări în domeniul Cancerului (CIRC/IARC) şi de Agenţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Cancer.

În urma analizelor efectuate, 1.248 de cazuri de cancer colorectal au fost diagnosticate, iar analizele acestor paciente au fost comparate cu cele ale unor persoane sănătoase.

Rămâne de stabilit dacă obţinerea unei concentraţii crescute de vitamina D în fluxul sangvin cu ajutorul complementelor alimentare sau al alimentelor îmbogăţite cu vitamina D reprezintă o soluţie mai bună decât obţinerea aceluiaşi rezultat printr-o alimentaţie echilibrată, combinată cu expunerea cu regularitate şi cu moderaţie la soare.

Studiile precedente nu au putut răspunde acestei întrebări. Înainte de a recomanda administrarea unor suplimente alimentare, medicii trebuie să efectueze teste amănunţite pentru a vedea dacă o creştere a concentraţiei de vitamina D în fluxul sangvin reduce riscul de apariţie a cancerului colorectal fără a produce efecte secundare indezirabile.

Până la apariţia unor noi descoperiri medicale, recomandările medicilor pentru reducerea riscului de declanşare a acestui tip de cancer sunt următoarele: renunţarea la fumat, practicarea cu regularitate a exerciţiilor fizice, pierderea kilogramelor suplimentare, limitarea consumului de alcool şi de carne roşie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici