Cumperi alimente organice? Cum te pot păcăli etichetele produselor "sănătoase"

Un studiu arată că oamenii sunt influenţaţi într-o mare măsură de etichetarea mâncării ca fiind organică, existând riscul de a fi păcăliţi de plasarea acestei etichete pe ambalajul unor alimente obişnuite.

1940 afișări
Imaginea articolului Cumperi alimente organice? Cum te pot păcăli etichetele produselor "sănătoase"

Cumperi alimente organice? Cum te pot păcăli etichetele produselor "sănătoase" (Imagine: Shutterstock)

Potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Cornell din New York, eticheta de "mâncare organică" poate influenţa mai mult decât viziunea asupra sănătăţii. Astfel, percepţia gustului, a caloriilor şi a valorii poate fi alterată semnificativ atunci când un produs este prezentat drept organic, scrie Daily Mail.

Experimentul, pentru care cercetătorii au recrutat 115 oameni de la un un centru comercial local, a presupus testarea de către aceştia a trei perechi de produse: două iaurturi, două prăjituri şi două pungi de chips.

În cadrul fiecărei perechi, un produs a fost etichetat "organic", iar altul - "normal". Aspectul pe care nu l-au observat a fost că cele două produse erau, în fiecare caz, organice.

Participanţilor li s-a cerut să evalueze gustul şi conţinutul de calorii din fiecare aliment, precum şi să numească un preţ pe care l-ar plăti pentru ele.

Desfăşurarea experimentului a demonstrat că eticheta de "organic" a influenţat considerabil percepţiile consumatorilor. În ceea ce priveşte prăjiturile şi iaurtul, participanţii au estimat că au cu mult mai puţine calorii atunci când au fost etichetate "organice", arătându-se dispuşi să plătească mai mult cu până la 23,4 la sută pentru ele.

Percepţia asupra aspectelor nutriţionale ale acestor produse a fost de asemenea modificată. Prăjiturile şi iaurtul cu eticheta "organic" au fost considerate, după gust, ca având mai puţine grăsimi decât cele normale, în timp ce prăjiturile şi cartofii "organici" au fost considerate a fi mai nutritive.

Eticheta a păcălit şi papilele gustative ale oamenilor: în cazul celei cu "organic",  cartofii au lăsat impresia ca fiind mai apetisanţi, iar iaurtul, ca având mai multă aromă.

Pe de altă parte, cercetătorii au evidenţiat că oamenii care consultă cu regularitate etichetele cu aspecte nutritive, cei care cumpără regulat mâncare organică şi cei care obişnuiesc să recicleze sunt mai susceptibili la efectul acesta pe care îl are denumirea de "organic".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici