Descoperire impresionantă a astronomilor: Ce ascunde un misterios satelit al planetei Jupiter

Lacuri de dimensiuni impresionante, la fel de mari precum Marile Lacuri nord-americane, ar putea să existe sub suprafaţa îngheţată a Europei, unul dintre sateliţii strălucitori şi misterioşi ai planetei Jupiter, au anunţat miercuri astronomi americani.

8441 afișări
Imaginea articolului Descoperire impresionantă a astronomilor: Ce ascunde un misterios satelit al planetei Jupiter

Descoperire impresionantă a astronomilor: Ce ascunde un misterios satelit al planetei Jupiter (Imagine: NASA)

Această descoperire, dacă va fi confirmată de o viitoare misiune robotizată, este emoţionantă, întrucât apa reprezintă unul dintre elementele esenţiale pentru întreţinerea vieţii, în formele ei cunoscute de oameni.

Acoperită în întregime de un ocean îngheţat, Europa este al doilea satelit - ca distanţă - al lui Jupiter, o uriaşă planetă gazoasă, care este cea mai mare din sistemul nostru solar.

Imagini cu satelitul Europa, transmise de sonda americană Galileo, în timpul misiunii de explorare din perioada 1995-2003, au evidenţiat o suprafaţă deformată de fisuri şi acoperită cu gheaţă ondulată.

Savanţii, suprinşi de această topografie atât de insolită într-o zonă atât de rece, unde lumina Soarelui este slabă, cred că pot să explice acest fenomen comparându-l cu cel al "reliefului haotic" care există şi în anumite zone de pe Terra.

Astfel, plăcile de gheaţă plutitoare, cele de sub gheţarii care se găsesc deasupra vulcanilor, interacţiunile dintre gheaţa şi şuvoaiele de apă caldă provoacă pe Terra acest "relief haotic", au explicat cercetătorii.

Potrivit calculelor lor, grosimea stratului de gheaţă care acoperă satelitul Europa este de aproximativ 10 kilometri şi include în anumite zone "buzunare" uriaşe de apă, care se află uneori la o distanţă de trei kilometri de suprafaţă.

Apa mai caldă din aceste lacuri urcă spre suprafaţă în şuvoaie şi determină fărâmiţarea gheţurilor, care se prăbuşesc.

Acest ciclu al gheţurilor ar putea fi o dovadă suplimentară a prezenţei vieţii pe acest satelit şi a mişcărilor care se produc pe suprafaţa acestuia, permiţând un transfer de energie între aceste lacuri subterane şi suprafaţă.

Studiul, publicat în revista Nature, a fost coordonat de Britney Schmidt, geofizician la Universitatea Texas din Statele Unite ale Americii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici