Dietele bogate în proteine predispun la cancer de colon

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Aberdeen, din Marea Britanie, susţin că persoanele care recurg la diete bogate în proteine de origine animală şi sărace în carbohidraţi prezintă un risc crescut de a se îmbolnăvi de cancer de colon, informează msn.com.

136 afișări
Imaginea articolului Dietele bogate în proteine predispun la cancer de colon

Dietele bogate în proteine predispun la cancer de colon (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Specialiştii avertizează că astfel de regimuri de slăbit afectează pe termen lung organismul, chiar dacă rezultatele sunt spectaculoase, precizând că proteinele de origine animală duc la modificarea colonului şi provoacă apariţia celulelor canceroase, scrie Gândul.

Curele bogate în proteine şi sărace în carbohidraţi tind să fie şi sărace în fibre. Specialiştii recomandă zilnic o cantitate de 28 de grame de fibre pentru ca organismul să nu fie afectat. "Constatările noastre ar trebui să sublinieze încă o dată efectele negative ale unei diete monotone, care se bazează în proporţii ridicate pe un singur aliment. Pentru ca rezultatele să fie spectaculoase şi de durată, un regim de slăbire trebuie să fie echilibrat", spune dr. Harry J. Flint, coordonator al cercetării.

Specialiştii în nutriţie arată că astfel de cure provoacă modificări drastice în organism, iar corpul are nevoie de timp pentru adaptarea celulară la un anumit stil alimentar. În plus, dietele draconice distrug masa musculară.

Potrivit medicilor, cele mai vizibile efecte ale unei cure draconice se observă la nivelul pielii, când încep să apară ridurile, celulita, vergeturile, iritaţiile şi urticaria. Toate acestea devin vizibile din prima lună de la începerea dietei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici