IMAGINI SPECTACULOASE cu Norii lui Magellan: Cum arată cele mai mari galaxii din apropierea Căii Lactee

Noi imagini ale Norilor lui Magellan, două dintre cele mai apropiate galaxii de Calea Lactee, au fost realizate cu ajutorul Observatorului Herschel Space al Agenţiei Spaţiale Europene (ESO) în colaborare cu telescopul Spitzer al NASA.

3643 afișări
Imaginea articolului IMAGINI SPECTACULOASE cu Norii lui Magellan: Cum arată cele mai mari galaxii din apropierea Căii Lactee

Marele Nor al lui Magellan (NASA)

Marele Nor al lui Magellan arată ca o explozie de foc circulară cu fâşii de praf şi câmpuri vizibile de formare a stelelor în centru.

Micul Nor al lui Magellan are o formă mult mai neregulată, cu un flux de mateire care se extinde spre stânga imaginii, precum şi o regiune de formare a stelelor în drepata.

Culorile din aceste imagini indică diferenţele de temperaturi din Norii lui Magellan. Regiunile mai reci arată că formarea unei noi stele se află la început sau chiar este oprită, în timp ce punctele mai fierbinţi arată că materia din jur este încălzită de stelele nou formate. Cele mai reci locuri apar colorate în roşu, iar cele mai fierbinţi sunt albastre.

"Studierea acestor galaxii ne oferă cea mai bună oportunitate de a studia formarea de noi stele din afara Căii Lactee", a declarat Margaret Meixner, astronom la Space Telescope Science Institute, din Baltimore, şi cercetător principal într-un proiect de cartografiere. "Formarea de stele afectează evoluţia galaxiilor, aşa că sperăm că înţelegerea acestor fenomene va răspunde la întrebări despre ciclul de viaţă galactic", a adăugat cercetătoarea, potrivit site-ului NASA.

Norii lui Magellan sunt cele mai mari galaxii aflate în vecinătatea Căii Lactee, deşi sunt galaxii pitice în comparaţie cu a noastră.

Galaxiile mici conţin mai puţine metale sau elemente mai grele decât hidrogenul şi heliul. Un astfel de mediu încetineşte formarea de noi stele. Cu toate acestea, vârful de formare a stelelor a fost atins acum aproximativ 10 miliarde de ani, chiar în galaxii care cuprind o cantitate mai mică de materie solidă.

Anterior, astronomii aveau doar o idee destul de generală despre rata de formare a stelelor în Norii lui Magellan, însă noile imagini permit studierea în detaliu a acestui proces.

Micul Nor al lui Magellan

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici