India a lansat cu succes cea mai mare rachetă din istoria ei spaţială - FOTO

India a lansat cu succes, joi, cea mai mare rachetă din istoria ei spaţială, care include şi o capsulă ce ar putea fi utilizată în viitor pentru transportarea unor astronauţi în spaţiu, în cadrul unui foarte ambiţios program spaţial.

311 afișări
Imaginea articolului India a lansat cu succes cea mai mare rachetă din istoria ei spaţială - FOTO

India a lansat cu succes cea mai mare rachetă din istoria ei spaţială (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Racheta, concepută pentru a transporta sateliţi de comunicaţii de dimensiuni mari, a decolat din Sriharikota, o localitate aflată în statul Andhra Pradesh.

"Aceasta este o zi foarte importantă în istoria programului spaţial indian", a declarat directorul Agenţiei spaţiale indiene (ISRO), K.S. Radhakrishnan, din sala de control a lansărilor spaţiale, în ovaţiile inginerilor şi experţilor prezenţi la eveniment.

Cercetătorii de la ISRO încheie în acest fel cu bine un an marcat de lansarea reuşită în luna septembrie a unei sonde marţiene, cu un buget redus, devenind prima ţară din Asia care va ajunge pe planeta roşie.

India, care a lansat deja mai mulţi sateliţi uşori, a întâmpinat anumite dificultăţi în trecut în ceea ce priveşte plasarea pe orbită a unor lansatoare mai grele.

Noua rachetă, care cântăreşte 630 de tone şi poate să transporte o încărcătură de 4 tone, va permite Indiei să obţină o cotă mult mai mare pe piaţa lansărilor de sateliţi, estimată la 300 de miliarde de dolari.

Racheta, denumită Geostationary Satellite Launch Vehicle Mk-III, a transportat o capsulă spaţială - fără echipaj uman la bord - care, potrivit ISRO, s-a desprins de lansator şi a căzut în Golful Bengal, în largul coastelor estice ale Indiei, la 20 de minute după lansare.

Această capsulă a fost concepută pentru a transporta la bordul ei până la trei astronauţi.

Programul spaţial cu astronauţi la bord al Indiei a suferit câteva amânări în ultimii ani, iar ISRO consideră că are nevoie de încă şapte ani înainte de a putea să trimită un om în spaţiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici