Medici: Oamenii trebuie să mănânce în tihnă, în familie, alături de copii

Oamenii sunt preocupaţi de o dietă sănătoasă, dar mai puţin de diciplina necesară pentru aceasta, ce presupune prepararea corectă a alimentelor în propriile cămine, luarea meselor în familie, în tihnă, alături de copii, potrivit reprezentanţilor medicilor de familie şi nutriţioniştilor.

400 afișări
Imaginea articolului Medici: Oamenii trebuie să mănânce în tihnă, în familie, alături de copii

Medici: Oamenii trebuie să mănânce în tihnă, în familie, alături de copii (Imagine: Mediafax Foto)

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Societatea de Nuţritie din România (SNR) au lansat, miercuri, "Cursul de Nutriţie" - un program de informare şi educare a publicului prin intermediul medicilor de familie cu privire la comportamentele alimentare optime şi pericolele tendinţelor de consum din ziua de azi.

"După absolvirea acestui curs, medicul de familie va dobândi noţiunile şi abilităţile necesare pentru a deveni un sfătuitor real, un punct de referinţă accesibil publicului larg în prevenţia bolilor metabolice şi de nutriţie, în condiţiile în care toate canalele de comunicare abundă de aşa-zise rezolvari cvasi-instantanee care devin periculoase pentru sănătate, nefiind verificate şi argumentate ştiinţific", a precizat medicul Rodica Tănăsescu, preşedintele SNMF.

Potrivit acesteia, publicul larg a demonstrat o preocupare pentru o nutriţie sănătoasă, dar nu şi disciplina de care este nevoie pentru aceasta.

"În urma parcurgerii acestui curs, colegii noştri vor şti mai bine şi vor fi mai convingători în a explica publicului larg pericolele care însoţesc un comportament alimentar greşit şi vor veni cu soluţii pentru o dietă sănătoasă", a adăugat Rodica Tănăsescu.

La rândul ei, Mariana Graur, preşedintele Societăţii de Nutriţie din România, a spus că "nu există alimente nesănătoase, ci doar diete nesănătoase".

"Stilul de viaţă modern modifică obiceiurile alimentare pentru care am fost noi «proiectaţi» de milenii, cauzând astfel o serie întreagă de probleme de sănătate grave. Îndemnul meu, care se adreseaza în egală măsură femeilor şi bărbaţilor de azi, este să ne întoarcem către propriile cămine pentru a prepara alimentele corect, pentru a mânca în familie, în tihnă, alături de copii", a spus Graur.

Un alt medic, Daciana Toma, formator în medicina de familie, a apreciat că "abundenţa produselor de pe raft creşte tentaţia de consum, astfel încât este important şi, în aceeaşi măsură, dificil, să luăm decizii corecte în ceea ce priveşte alimentaţia sănătoasă".

"Cursul de nutriţie este rezultatul colaborării dintre medicii specialişti în diabet, nutriţie şi boli metabolice şi medicii de familie. Cursul pune la dispoziţia medicilor de familie informaţii esenţiale pentru educaţia pacienţilor", a declarat Toma.

"Cursul de Nutriţie", adresat medicilor de familie, este disponibil online pe platforma SNMF FormareMedicala.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici