Reuşită de excepţie a astronomilor americani: Au găsit oxigen atomic în atmosfera planetei Marte

În cadrul unei misiuni NASA, denumită ,,SOFIA" (,,Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy"), a fost descoperit oxigen atomic în învelişul gazos al planetei roşii, notează Descoperă.

2387 afișări
Imaginea articolului Reuşită de excepţie a astronomilor americani: Au găsit oxigen atomic în atmosfera planetei Marte

Reuşită de excepţie a astronomilor americani: Au găsit oxigen atomic în atmosfera planetei Marte

Oxigenul atomic de pe Marte a fost detectat pentru prima dată în urmă cu 40 de ani, în timpul misiunilor ,,Viking" şi ,,Mariner", însă de atunci nu au mai fost realizate astfel de descoperiri. Substanţa îi va ajuta pe cercetători să afle modul în care planeta a evoluat în ultimele miliarde de ani.

,,Este extrem de dificil să estimezi cantitatea de oxigen atomic de pe Marte", susţine Pamela Marcum, cercetător NASA.

SOFIA este un observator spaţial construit pentru a detecta şi analiza radiaţiile infraroşii din spectrul electromagnetic. În cadrul misiunii demarate de cercetătorii americani, dispozitivul va fi folosit cu scopul de a studia compoziţia stelelor, a nebuloaselor planetare şi a atmosferelor planetelor, atât în interiorul cât şi în exteriorul Sistemului Solar, potrivit Descoperă.

În prezent, mai multe detectoare specializate se află la altitudini cuprinse între 11,3 şi 13,7 km deasupra solului marţian. Acestea au fost dispozitivele care au detectat oxigen atomic în mezosfera planetei. Datele obţinute în urma analizelor au fost publicate în revista ,,Astronomy and Astrophysics".

Chiar dacă oxigenul atomic nu se găseşte într-o cantitate atât de însemnată precum oxigenul molecular, respirabil, acest lucru nu înseamnă că este mai puţin important. El are un rol-cheie în cadrul mai multor procese, cum ar fi fluxul de energie şi masa în interiorul şi exteriorul atmosferei planetei Marte sau controlul temperaturii de pe această planetă.

Nu în ultimul rând, prezenţa oxigenului atomic influenţează modul în care atmosfera planetei roşii se evaporă în spaţiul cosmic. Mai mult decât atât, studierea acestei substanţe prezente în atmosfera marţiană le va permite cercetătorilor să afle modul în care ea a început să dispară în urmă cu câteva miliarde de ani.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici