Studiu OMS: Orele îndelungate de muncă ucid sute de mii de oameni pe an

  • Orele îndelungate de muncă ucid sute de mii de oameni pe an, iar situaţia a fost înrăutăţită de pandemiea de COVID-19, a precizat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
  • În primul studiu global asupra pierderii de vieţi omeneşti asociate cu orele de lucru mai lungi, Environment International a arătat că 745.000 de persoane au murit din cauza accidentului vascular cerebral şi a bolilor de inimă asociate cu orele lungi de lucru în 2016.
  • Aceasta a reprezentat o creştere de aproape 30% faţă de anul 2000.
1447 afişări
Imaginea articolului Studiu OMS: Orele îndelungate de muncă ucid sute de mii de oameni pe an

„Munca de 55 de ore sau mai mult pe săptămână este un pericol grav pentru sănătate”, a spus Maria Neira director departamentului OMS ce studiază schimbările în domeniul sănătăţii, relatează Reuters.

„Ceea ce vrem să facem cu aceste informaţii este să promovăm mai multe acţiuni, mai multă protecţie pentru lucrători”, a spus ea.

Studiul comun, produs de OMS şi Organizaţia Internaţională a Muncii, a arătat că majoritatea victimelor (72%) erau bărbaţi. Adesea, decesele au avut loc mult mai târziu în viaţă, uneori decenii mai târziu, dar sunt legate de programul de muncă.

De asemenea, a arătat că persoanele care locuiesc în Asia de Sud-Est şi regiunea Pacificului de Vest - o regiune definită de OMS care include China, Japonia şi Australia - au fost cele mai afectate.

În general, studiul - pe baza datelor din 194 de ţări - a spus că programul de muncă cu 55 de ore sau mai mult pe săptămână este asociat cu un risc cu 35% mai mare de accident vascular cerebral şi cu un risc cu 17% mai mare de a muri din cauza bolii ischemice a inimii, comparativ cu o perioadă de 35-40 de ore de muncă pe săptămână.

Studiul a acoperit perioada 2000-2016 şi, prin urmare, nu a inclus pandemia COVID-19, însă oficialii OMS au spus că noua criza a coronavirusului a înrăutăţit situaţia.

"Pandemia accelerează evoluţiile care ar putea duce la creşterea timpului de lucru", a spus OMS, estimând că cel puţin 9% dintre oameni lucrează mai mult acum.

Limitarea orelor ar fi benefică şi pentru angajatori, deoarece s-a demonstrat că creşte productivitatea lucrătorilor, a spus ofiţerul tehnic al OMS Frank Pega.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici