A fost reactivată opțiunea „Link de plată” din aplicația e-Terra. Aceasta permite plata personală a tarifelor către ANCPI

Publicat: 20 08. 2026, 14:04

Opțiunea ”Link de plată” din aplicația e-Terra a fost reactivată începând de vineri, anunță intituția.

Aceasta permite persoanelor autorizate și notarilor să trimită beneficiarului un link unic prin e-mail sau SMS, astfel încât acesta să achite personal, cu cardul, tarifele către ANCPI, a fost reactivată începând de vineri, anunță intituția.

Sute de mii de cereri înregistrate în decurs de opt zile

Potrivit acesteia, în perioada 11–19 august 2026, oficiile de cadastru și publicitate imobiliară din întreaga țară au înregistrat 329.476 de cereri. Dintre acestea, au fost soluționate 279.242.

Volumul ridicat de solicitări este determinat, în principal, de acumularea cererilor din perioada în care e-Terra nu a fost disponibilă.

Personalul ANCPI lucrează pentru gestionarea volumului de solicitări.

În același timp, echipele tehnice și operaționale monitorizează permanent funcționarea e-Terra și gradul de încărcare a sistemului. Totodată, implementează măsuri pentru optimizarea performanței și fluidizarea procesării cererilor.

Timpii de așteptare pot fi mai mari

Având în vedere numărul mare de solicitări înregistrate într-un interval scurt, ANCPI susține că pot apărea, temporar, timpi de așteptare mai mari. Aceste întârzieri vizează atât accesarea aplicației, cât și procesarea unor cereri.

Instituția precizează și că celelalte sisteme informatice vor fi repornite etapizat.

În această etapă, reluarea funcționării vizează exclusiv sistemul integrat e-Terra.
Celelalte platforme online gestionate de ANCPI, Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni (RTI), MyEterra, Registrul proprietarilor, Titluri de proprietate și Geoportal, vor fi repuse în funcțiune etapizat, după finalizarea verificărilor necesare.

ANCPI va anunța public, prin canalele oficiale de comunicare, repornirea fiecărei platforme.

De asemenea, instituția va continua să informeze publicul și partenerii cu privire la evoluția activității, măsurile adoptate pentru reducerea timpilor de așteptare și repunerea în funcțiune, etapizat, a celorlalte sisteme informatice.