Anamaria Gavrilă, întâlnire cu noul ambasador al Chinei. POT vrea „consolidarea relațiilor cu China”

Publicat: 03 10. 2025, 15:29

Anamaria Gavrilă a subliniat într-o postare pe rețelele de socializare necesitatea consolidării relațiilor dintre România și China.

„Spre deosebire de alte state europene precum Franța, Spania sau Olanda, România nu a acordat încă atenția necesară dezvoltării relațiilor economice cu China. Din perspectiva POT, considerăm că aceste relații trebuie consolidate cât mai curând”.

Principalul scop al întânirii a fost cunoașterea factorilor politici din România, cu scopul de a întări cooperarea bilaterală dintre cele două țări.

„Am evidențiat, totodată, specificul industrial al județului Hunedoara, unde comunitățile din Brad, Hunedoara și Valea Jiului au nevoie de investiții solide pentru redresare și dezvoltare durabilă. Excelența Sa a subliniat interesul Chinei pentru investiții majore în România, iar eu am asigurat că POT va sprijini inițiativele care pot conduce la o cooperare strânsă între țările noastre și între agenții economici din România și China”.

Impactul pozitiv al capitalului chinez asupra economiilor europene și a locurilor de muncă

  • Investiția de 4 miliarde euro a producătorului de baterii CATL în Zaragoza, Spania, care a asigurat 3.000 de locuri de muncă directe și până la 35.000 de locuri de muncă indirecte.
  • Investiția de aproape 2 miliarde euro a companiei Envision AESC în gigafactory-ul din Douai, Franța, care a creat 1.200 de locuri de muncă directe în prima fază și va ajunge la 3.000 de locuri de muncă până în 2030.
  • Investiția de 1,2 miliarde euro a companiilor Gotion High-Tech și InoBat pentru o fabrică de baterii în Slovacia, ce va începe producția în 2027 și va asigura 1.500 de locuri de muncă directe.
  • Achiziția de 3,6 miliarde dolari a companiei Wingtech pentru Nexperia (Olanda), care asigură 15.000 de locuri de muncă în industria europeană a semiconductorilor.
  • Achiziția de 7,7 miliarde euro realizată de ChemChina/CNRC pentru Pirelli (Italia) în 2015, care a garantat continuitatea companiei și 30.000 de angajați.
  • Achiziția combinatului siderurgic din Smederevo, Serbia, de către HBIS (Hesteel) în 2016, pentru 46 milioane euro, menținând 5.000 de locuri de muncă.
  • Participația de 11% a Shenghe Resources Holding în Greenland Minerals (Groenlanda), companie minieră strategică în domeniul metalelor rare.
  • Achiziția Volvo Cars de către Geely (China) în 2010, pentru 1,5 miliarde dolari, care a asigurat aproximativ 41.500 de locuri de muncă.

„Îi mulțumesc Excelenței Sale, domnului ambasador Chen Feng, pentru invitație și îi doresc un mandat plin de succes, marcat de o colaborare economică și culturală fructuoasă între România și China”, i-a urat Anamaria Gavrilă noului ambasador Chen Feng.