Antibiotice Iaşi a revenit puternic pe bursă: acţiunile urcă cu 13%

Publicat: 23 05. 2025, 13:33

Acţiunile producătorului de medicamente Antibiotice Iaşi, companie de stat, au înregistrat vineri, în jurul prânzului, o revenire puternică de la minimul ultimului an, crescând cu 13%, potrivit datelor bursei de Valori București. Şedinţa a început cu o creştere moderată, de 1-2%, dar avansul s-a intensificat, susţinut de volumul mare de acțiuni tranzacționate. În numai câteva ore, au fost tranzacţionate acțiuni în valoare de 610.000 de lei.

„A scăzut mult în ultimul an (Antibiotice Iași), acum pare dovada schimbării sentimentului de piaţă” sau „A dispărut presiunea la vânzare”, au comentat brokerii, preluați de sursa citată. În ultimele 12 luni acţiunile ATB au 9%, iar de la începutul anului minus 15%.

Compania nu a transmis nicio notificare care să justifice această creștere până în prezent, sugerând că aceasta ar putea fi influențată de o anticipare legată de rezultatele financiare sau de evoluțiile din sectorul farmaceutic. În raportul său pentru primul trimestru se menționează că Antibiotice Iași a inițiat negocieri pentru a accesa piețe noi, precum Franța, Croația și Austria.

În primul trimestru al anului 2025, compania ieșeană a raportat un profit net de 32,6 milioane lei venituri totale de 180 milioane lei, în scădere cu 6% față de aceeași perioadă a anului precedent, cu 13 procente mai mic decât cel din perioada similară a anului 2024, au arătat informațiile publicate miercuri de Bursa de Valori București. Antibiotice Iași are o capitalizare de 1,4 miliarde lei, iar raportul preț-câștig este de 13,2 ori. Raportul P/E arată de câte ori prețul acțiunii este mai mare decât câștigul pe acțiune.