Azerbaidjan va cere pedepse la închisoare pe viață pentru foștii lideri separatiști din Nagorno-Karabakh

Publicat: 14 11. 2025, 11:58

În septembrie 2023, o ofensivă fulgerătoare a Azerbaidjanului a pus capăt controlului de facto al separatiștilor asupra enclavei. În urma operațiunii, peste 100.000 de etnici armeni s-au refugiat, iar mai mulți oficiali ai regiunii au fost arestați și transferați la Baku.

Potrivit procuraturii azere, de pedepsele cu închisoare pe viață sunt vizați: Araik Harutyunyan, fostul președinte al Karabakhului, Levon Mnatsakanyan și David Manukyan, foști comandanți ai armatei separatiste, fostul președinte al parlamentului local, David Ishkhanyan și fostul ministru de externe, David Babayan. 

Pentru ceilalți inculpați, procurorii vor solicita pedepse cuprinse între 16 și 20 de ani de închisoare.

În timpul săptămânii, premierul armean Nikol Pașinian a declarat, la începutul săptămânii, că guvernul său lucrează „zilnic” pentru rezolvarea situației armenilor deținuți în Azerbaidjan, declarând: „Cu cât mediul dintre Armenia și Azerbaidjan este mai favorabil, cu atât mai ușoară va fi soluționarea și a acestei probleme”, potrivit RFE.