Bărbat reținut pentru furt și înșelăciune. Acesta folosea fraudulos casele self pay
„În fapt, la data de 09.01.2026, în jurul orei 13:50, Secția 28 Poliție a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către reprezentanții unui complex comercial din Sectorul 2, cu privire la faptul că, în aceeași zi, cu puțin timp înainte, au observat un bărbat care a trecut linia caselor de marcat având asupra sa alte produse decât cele scanate la casele self-pay. În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, care au identificat autorul ca fiind un bărbat în vârstă de 56 de ani”, informează Poliția Capitalei.
La fața locului, polițiștii l-au verificat pe suspect și s-a constatat că acesta a scanat codul de bare al unei sticle de suc, însă a părăsit zona caselor self pay având asupra sa un set de covorașe auto, fără a le achita.
Acesta a fost reclamat de reprezentanții magazinului că ar fi folosit aceeași tehnică în perioada 28 decembrie 2025 – 9 ianuarie 2026.
La 28 decembrie, acestea a scanat un suc, părăsind magazinul cu cinci, la 31 decembrie a sustras un aspirator de 2.499,99 lei după ce a achitat unul de 249.99 lei, pe 5 ianuarie, bărbatul a părăsit magazinul cu două sticle de whisky în valoare de 447 de lei după ce a plătit două sticle de whisky în valoare de 54 de lei.
„În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, magistrații au dispus față de acesta măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 28 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și înșelăciune, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, mai transmite poliția.