Binance reia prima etapă a retragerilor, după atacul cibernetic de amploare
Anunțul vine, în urma atacului cibernetic de amploare desfășurat, joi, în cadrul căruia hackerii au furat criptomonede în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de dolari.
„Binance se pregătește să reia prima etapă a retragerilor pe 01.11.2026, în intervalul orar 06:00 – 09:00 UTC. Restabilirea accesului utilizatorilor la fondurile lor este o prioritate și adoptăm o abordare controlată pentru a realiza acest lucru în siguranță”, se arată în postarea publicată pe X de Binance.
Astfel, prima retragerilor a fost reluată, duminică, în intervalul orar: 08:00 – 11:00, ora României.
Platforma a anunțat că va continua monitorizarea situației pe măsură ce serviciile sunt restabilite în etape.
„Fondurile utilizatorilor rămân în siguranță, iar serviciile de depunere rămân active și nu sunt afectate de incident”, transmite Binance.
Potrivit companiei, toate soldurile de criptomonede „în BTC, ETH, USDT, BNB, SOL, USDC, XRP, USD1, RLUSD și ZEC sunt acoperite integral (100%)”.
Utilizatorii pot verifica dovada rezervelor
Platforma a mai afirmat că utilizatorii „pot verifica instantaneul privind dovada rezervelor (Proof of Reserves – PoR) pe site-ul dedicat”.
Binance afirmă că a acoperit, în prezent, „aproximativ 95% din suma afectată, o creștere față de procentul de 90%” menționat anterior.
„Restul de 5% reprezintă tokenuri care nu se regăsesc în lista celor zece active menționate mai sus; acestea au o lichiditate mai scăzută pe piață, ceea ce necesită mai mult timp pentru a fi achiziționate la volumul necesar”, transmite Binance, duminică, la amiază.
Platforma va continua să cumpere activele afectate
Platforma a afirmat că va continua să cumpere activele rămase afectate, atât prin intermediul pieței, cât și prin canale OTC.
„Angajamentul nostru rămâne neschimbat: Binance va suporta impactul financiar al fondurilor sustrase. Aceste pierderi nu vor fi transferate către utilizatori”, a transmis platforma.
Reprezentanții platformei online afirmă că vor continua consolidarea măsurilor de protecție, dar și finalizarea procesului de recuperare. Aceștia vor reveni cu actualizări în funcție de progrese.
În cadrul atacului cibernetic desfășurat joi, au fost furate criptomonede în valoare de 6,3 miliarde de dolari. Atacul s-a desfășurat în mai puțin de 20 de minute. Este considerat „cel mai mare furt de active digitale din istorie”, iar firmele americane specializate în analiza criptomonedelor au afirmat că atacul seamănă cu cele desfășurate anterior de hackeri nord-coreeni.