Fostul candidat la Președinția României a ieșit liber, marți, din Tribunalul București, după ce magistrații au decis să fie pus sub control judiciar. Georgescu a salutat, la ieșirea din Tribunal, mulțimea de susținători care au scandat „Libertate”.
Georgescu a spus, la ieșirea din clădirea Tribunalului: „Lumea e mică, Dumnezeu e mare”
Susținătorii lui Călin Georgescu au scandat „Nu cedăm”, „Vă iubim”, „Turul 2 înapoi”, „Libertate” și „Vrem anticipate”.
Procurorii DIICOT au contestat decizia judecătorilor încă din sala de judecată.
Contestația se va judeca în termen de câteva zile la Curtea de Apel București. Încă nu a fost stabilită data la care se va judeca contestația.
Călin Georgescu va trebui să semneze controlul judiciar la Poliția Buftea, într-o zi din săptămână care va fi decisă după ce Călin Georgescu va ieși din sala Tribunalului București.
Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a respins astfel propunerea DIICOT privind arestarea preventivă și a decis ca Georgescu să fie cercetat sub control judiciar.
Decizia vine după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a petrecut noaptea de luni spre marți în Arestul Central al Capitalei. El fusese reținut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT după perchezițiile și audierile desfășurate luni.
Controlul judiciar este o măsură preventivă care îi permite lui Călin Georgescu să fie cercetat în libertate, dar îl obligă să respecte o serie de restricții stabilite de instanță. Dacă acestea sunt încălcate cu rea-credință, măsura poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.
Procurorii pot contesta soluția privind măsura preventivă în termen de 48 de ore de la pronunțare sau comunicare, potrivit Codului de procedură penală.
Procurorii DIICOT au solicitat Tribunalului București arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin Georgescu și a omului de afaceri Ionel Rusen, reținut în același dosar.
Cei doi au fost aduși marți în fața judecătorului de drepturi și libertăți, după ce și-au petrecut noaptea în arest. DIICOT îi cercetează pentru fapte legate de constituirea unui grup infracțional organizat și de o presupusă înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
În referatul prin care au cerut arestarea, procurorii au prezentat inclusiv interceptări ale unor discuții dintre Georgescu și Ionel Rusen. Potrivit informațiilor prezentate de anchetatori, Georgescu ar fi discutat despre posibilitatea obținerii azilului politic în Italia și despre achiziționarea unui imobil în Toscana.
Ancheta DIICOT vizează o presupusă schemă de înșelăciune începută în 2021.
Potrivit procurorilor, mai multe persoane ar fi indus în eroare un om de afaceri căruia i-ar fi promis accesul la o finanțare de milioane de euro prin intermediul unor instituții financiare din străinătate.
Victima ar fi transferat aproximativ 1,1 milioane de euro drept garanții pentru obținerea finanțării, însă creditul promis nu ar mai fi fost acordat. Reuters a relatat că anchetatorii susțin că Georgescu și doi asociați ar fi indus în eroare omul de afaceri în legătură cu obținerea unei linii de credit de până la 15 milioane de euro.
Potrivit informațiilor prezentate de anchetatori, un milion de euro ar fi urmat să fie folosit într-o afacere cu materiale prețioase, iar alți 100.000 de euro ar fi fost destinați susținerii campaniei electorale a liderului grupului.
Luni, procurorii DIICOT au făcut percheziții în mai multe locații, inclusiv la locuința lui Călin Georgescu din Mogoșoaia.
În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat înscrisuri, dispozitive de stocare a datelor, sisteme de bruiaj și documente de identitate care urmează să fie verificate.
Georgescu a fost ulterior dus la sediul DIICOT pentru audieri, iar procurorii au decis reținerea sa pentru 24 de ore. La ieșirea din sediul DIICOT, acesta și-a ridicat mâinile încătușate în fața susținătorilor aflați în exterior.
Noul dosar DIICOT se adaugă altor două cauze penale în care Călin Georgescu a fost trimis în judecată.
Într-unul dintre acestea, Georgescu este judecat alături de Horațiu Potra și alte persoane, procurorii acuzându-l de complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și de comunicarea de informații false. În august 2026, Înalta Curte a stabilit definitiv că dosarul poate intra în judecata pe fond.
Separat, Georgescu a fost trimis în judecată într-un dosar privind promovarea în public a unor persoane condamnate pentru crime de război și promovarea unor idei fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Călin Georgescu beneficiază de prezumția de nevinovăție în toate dosarele până la pronunțarea unor hotărâri definitive.