Cătălin Predoiu, întâlnire cu omologul din Lituania: Discuțiile s-au axat pe consolidarea Europol și cooperarea în domeniul securității
„Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a avut luni, 3 august 2026, o întrevedere, în format videoconferință, cu ministrul de Interne al Republicii Lituania, Martynas Katelynas, la solicitarea părții lituaniene”, se arată în comunicatul emis de MAI.
Cei doi oficiali au discutat despre subiecte precum cooperare dintre cele două state în domeniul afacerilor interne, a evoluțiilor privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii și procesul de selecție pentru funcția de director executiv al instituției.
„Întrevederea a constituit, totodată, un bun prilej pentru aprofundarea cooperării dintre cele două ministere, inclusiv în perspectiva exercitării de către Lituania a Președinției Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2027”, se mai arată în comunicat.
„Cei doi miniștri au subliniat necesitatea consolidării Europol și a capacității Agenției de a sprijini operațional autoritățile de aplicare a legii din statele membre”, continuă informarea.
Cătălin Predoiu a reconfirmat rolul esențial pe care Europol îl joacă ca centru de analiză și schimb de informații pentru investigațiile complexe, arătând că România va continua să sprijine activ activitățile agenției.
România va adopta un rol proactiv și constructiv în cadrul viitoarelor negocieri privind revizuirea Regulamentului Europol, mai transmite Predoiu.
Obiectivul principal al părții române este consolidarea capacităților tehnice ale Agenției și adaptarea rapidă a răspunsului european la noile forme de infracționalitate.
„La încheierea întrevederii, cei doi miniștri au reafirmat disponibilitatea de a continua și aprofunda cooperarea bilaterală și de a menține un dialog instituțional constant asupra principalelor dosare europene din domeniul afacerilor interne”, se arată în încheierea comunicatului.