Evenimentul marchează turnarea primului beton al instalației CTRF (Cryogenic Tritium Removal Facility), bazată pe o tehnologie inovatoare dezvoltată integral în România de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea.
„România are tot ceea ce îi trebuie pentru a fi lider european în energia viitorului. Astăzi scriem istorie la Cernavodă, devenind prima țară din Europa care construiește o instalație de detritiere, cu o tehnologie românească de vârf. Este o dovadă clară că viitorul energetic al Europei se poate construi aici, prin mintea și munca românilor”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Instalația CTRF va permite extragerea tritiului din sistemele de apă grea ale reactoarelor CANDU de la Unitățile 1 și 2, contribuind la reducerea impactului asupra mediului, creșterea eficienței operaționale și reutilizarea apei grele. Tritiul recuperat va putea fi stocat în siguranță și utilizat drept combustibil pentru viitoare reactoare de fuziune nucleară, precum ITER.
Proiectul va fi finalizat în 50 de luni și respectă cele mai înalte standarde de securitate nucleară. Finanțarea este asigurată parțial printr-un împrumut de 145 de milioane de euro oferit de Banca Europeană de Investiții (BEI).