În urma unui control realizat marți în Sectorul 2 al Capitalei de către Garda de Mediu, s-au descoperit mai multe deșeuri medicale periculoase, transportate necorespunzător prin București.
Garda de mediu a fost în inspecție, după ce un transport de deșeuri medicale periculoase a fost oprit de un echipaj al Secției 8 Poliție. Transportul a fost oprit în zona Șos. Ștefan cel Mare nr. 25.
În urma controlului, s-a depistat că „o parte importantă din deșeurile transportate se afla în saci speciali de culoare galbenă”. Aceștia erau „depozitați direct pe podeaua autoutilitarei. O altă parte era transportată în 6 europubele galbene de 240 litri”, care erau „etichetate și inscripționate conform prevederilor legale”, potrivit Gărzii Naționale de Mediu.
Deșeurile nu erau asigurate corespunzător pentru a preveni răspândirea lor în cazul unui accident. Această situație ar putea genera riscuri pentru mediu și sănătatea publică.
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu „au aplicat o amendă contravențională în valoare de 30.000 lei”. Amenda a fost dată „pentru nerespectarea prevederilor HG nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României”.
Mai mult, „ au fost dispuse măsuri de conformare cu legislația de mediu în vigoare”, a mai transmis Garda Națională de Mediu.