După 15 ani de DNA, Nistor Călin, şeful secţiei I a DNA, pleacă din Direcţia Naţională Anticorupţie, prin pensionare

Procurorul şef al Secţiei de combatere a corupţiei din DNA, Nistor Călin, pleacă din principala structură de anticorupţie a României, după 15 ani de activitate.

2385 afișări
Imaginea articolului După 15 ani de DNA, Nistor Călin, şeful secţiei I a DNA, pleacă din Direcţia Naţională Anticorupţie, prin pensionare

Nistor Călin a depus deja cererea de eliberare din funcţie, prin pensionare, la CSM iar Secţia pentru Procurori a CSM va lua solicitarea în discuţie pe săptămâna viitoare, pe 8 decembrie 2020, alături de alte cereri de eliberare, numiri şi reînvestiri aflate deja pe ordinea de zi.

După aprobarea CSM, potrivit legii, preşedintele României, Klaus Iohannis, trebuie să semneze eliberarea din funcţie a procurorului şef al Secţiei I a DNA.

Nistor Călin (50 de ani) a fost de-a lungul celor 15 ani de DNA- timp de 2 ani procuror în structura centrală a DNA, a fost timp de 5 ani şi 2 luni- procuror şef al DNA Piteşti unde a instrumentat importante dosare de corupţie, pentru ca ulterior să ocupe de 2 ori funcţia de procuror şef al DNA după mandatele lui Daniel Morar şi Laura Codruţa Koveşi, să fie adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din 2013 până în 2019 şi coordonator al Secţiei a II-a a DNA, în perioada Koveşi, şi procuror şef al Secţiei I a DNA, din februarie 2020, de când parchetul anticorupţie este condus de Crin Nicu Bologa.  

În 15 ani de anticorupţie, Nistor Călin a instrumentat şi trimis în instanţă 58 de dosare de corupţie, toate finalizate în condamnări definitive: dosarul BIR- Ion Popescu, 2 dosare ale lui Dinel Staicu, dosarul directorului Transgaz Mediaş, Coconea Gabriel, 2 dosare ale şefului CJ Argeş, Constantin Nicolescu, dosarul deputatului PNL, Dan Ilie Morega, dosarul lui Pandele Sorin Andi, deputat PDL, dosarul primarului Craiovei, Antonie Solomon, dosarul lui Ionel Manţog, secretar de stat în Ministerul Economiei, dosarul lui Vulpe Ion, director general al Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia, dosarul lui Urucu Marian, director comercial al Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia, dosarul lui Cornel Penescu, condamnat în 8 dosare, dosarul lui Gheorghe Constantin, preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, care a fost şi primul dosar pe corupţie din fotbal, dosare în care erau implicaţi mai mulţi arbitri, dosarul lui Aurel Stoian, comisar general al Gărzii financiare Argeş, dosarul directorului Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, Libertatu Cristian şi dosarul lui Miloşoiu Ion, preşedintele Tribunalului Dâmboviţa.

În cei 15 ani petrecuţi în DNA, procurorul Nistor Călin a avut o rată de condamnare în dosarele instrumentate de 97%. Ultimele dosare instrumentate de Nistor Călin sunt cele care vizează acuzaţii de  corupţie în Compania Naţională Unifarm.

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici