„Înfiorător”. Agenția de presă americană, îngrozită de interogatoriile Securității din România. Ce relatează despre „nostalgiile” comuniste

Agenția americană Associated Press susține că expoziția de la București „scoate în evidență realitatea dură a interogatoriilor efectuate de poliția secretă din epoca comunistă„, relatată și de Mediafax.

Găzduită de Muzeul Național de Istorie a României din București, expoziția se numește „A.REST 1989”. Arhiva Video a Securității folosește înregistrări video pentru a reconstitui modul în care funcționau detențiile și interogatoriile sub Securitate, rețeaua extinsă de spioni care a impus regimul lui Nicolae Ceaușescu, până la înlăturarea și executarea acestuia în decembrie 1989.

Expoziția prezintă înregistrări video originale ale interogatoriilor a patru deținuți anchetați de poliția secretă, transmise pe monitoare granulate, montate pe perete, în holul central al muzeului. Toate au fost înregistrate în 1989 de către Direcția de Investigații Criminale a Securității.

În mijlocul spațiului expozițional se află o celulă reconstituită, mobilată cu un pat mic, un bol metalic gol și o cană, care evocă izolarea pe care ar fi putut-o simți deținuții. De asemenea, evidențiază influența și puterea extinsă a Securității în timpul comunismului și tehnicile de investigare pe care le foloseau asupra suspecților.

Multe dintre înregistrări dezvăluie interogatorii coercitive și tactici de intimidare care adesea alunecă în absurd, deținuții fiind măcelăriți sau lăsați nedumeriți. În timpul unui astfel de schimb de replici, o femeie al cărei soț se presupune că a dezertat îi spune celui care i-a pus întrebarea: „Nu mai am puterea să lupt. Am nevoie de argumente logice, nu de prostiile astea.”

Un memorial pentru victime

„În lumea «justiției» Securității, deținuții sau arestații erau doar prizonieri, captivi în labirintul operațional al vinovăției fabricate”, spun organizatorii, adăugând că expoziția poate servi drept o „placă memorială” tardivă pentru victime. „Victimele, astfel, câștigă o voce și un loc.”

Expoziția va fi deschisă până la mijlocul lunii septembrie și este o colaborare între Muzeul Național de Istorie, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și Ministerul Culturii.

Organizatorii au declarat că cele 26 de înregistrări video deținute de CNSAS sunt „o rămășiță, rezultatul accidental al sfârșitului dezordonat și violent” al României socialiste, înregistrate de departamentul tehnic de investigații criminale în 1989.

Oana Demetriade, istoric la CNSAS și curator al expoziției, a declarat pentru Associated Press că inițial a vrut să folosească înregistrările video pentru a realiza un documentar pentru elevi și elevi, dar a decis să realizeze în schimb o expoziție.

„Proiectul a crescut organic prin discuțiile pe care le-am avut cu arhitecții și designerii”, a spus ea. „Încă de la început, primele discuții pe care le-am avut cu soțul meu, care lucrează la CNSAS, și tot ce am găsit în aceste înregistrări m-au făcut să spun «uau!»… Erau supravegheați non-stop în celule.”

„Asta aduce nou toată această arhivă”, a adăugat ea. „Cum ajunge aici și cum oamenii, cei arestați, în cele din urmă, sunt amenințați în mod repetat, țipați la ei, amenințați cu bătăi, amenințați cu suferința familiei și așa mai departe.”

Puterea cuvintelor

Sunt expuse și artefacte precum o tipografie care a aparținut jurnalistului Petre Mihai Băcanu, confiscată de poliția secretă la începutul anului 1989. Băcanu și mai mulți asociați au folosit tipografia pentru a tipări un ziar anti-Ceaușescu și antiguvernamental.

„Cum am putea noi, după 45 de ani de socialism, să ne mai fie frică de opiniile oamenilor, chiar și de gândurile lor?”, spune Băcanu în timpul unui interogatoriu din februarie 1989.

Un alt obiect expus este o pereche de ochelari care erau folosiți pentru a împiedica deținuții „să vadă unde merg sau să identifice” alte persoane.

Centrul de detenție avea spații pentru două tipuri diferite de detenție, spune Mihai Demetriade, istoric la CNSAS și curator de expoziții împreună cu soția sa.

În timp ce „detenția preventivă” era utilizată în cazuri politice de infracțiuni împotriva statului, unitățile de „detenție operațională” erau folosite pentru a închide oamenii în ceea ce el a descris ca o formă de răpire – pentru a încarcera și a reduce la tăcere potențialii dizidenți în momente sensibile, cum ar fi un congres sau vizita unui demnitar străin.

„Nu vorbim despre mărturiile victimelor de după căderea comunismului, nici despre documente, nici despre cărți, nici despre manuscrise”, a spus el. „Avem ceva care nu este supus manipulării… o înregistrare live a evenimentelor care au loc în camerele de interogatoriu sau în celule. E greu să lupți împotriva a ceva de genul acesta ca negaționist.”

„Acest spațiu este important pentru că dovedește cât de lacomă, dură și agresivă a rămas dictatura comunistă chiar și în ultimele momente ale sistemului comunist”, a adăugat el.