„S-a lansat platforma națională AKIS (Sistemul de Inovare și Cunoaștere în Agricultură), un instrument digital care oferă un cadru colaborativ pentru generarea, transferul şi aplicarea cunoștințelor și inovațiilor”, a anunțat miercuri MADR, într-o postare pe pagina de Facebook.
Potrivit ministerului, platforma „AKIS reunește persoane, instituții, companii şi organizații din mediul agricol şi rural” și are scopul de a facilita integrarea actorilor relevanți în interacțiunea dintre știință și practică.
AKIS asigură fluxul informațional din domeniul agriculturii, „accelerând implementarea ideilor noi de către fermieri şi întreaga comunitate rurală”.
„Participarea activă în cadrul AKIS este crucială pentru consolidarea legăturilor dintre cercetare, educație și practică în sectorul agricol în vederea creșterii competențelor fermierilor și ale altor antreprenori din comunitatea rurală, precum și pentru construirea unui spațiu rural inovator și prosper”, a mai precizat ministerul.
Toți cei interesați de agricultură, agricultură, producție, cercetare sunt invitați să se alăture platformei,
accesând site-ul RoAKIS.