Nicușor Dan: „Avem nevoie de alfabetizare media și de o monitorizare a evoluțiilor tehnologice, inclusiv în domeniul inteligenței artificiale”

Publicat: 04 05. 2026, 16:18

Nicușor Dan a transmis, luni, în urma discuției cu președintele Muntenegrului, Jakov Milatovic, pe care a co-prezidat-o, că „avem nevoie de instituții mai puternice, de cooperare transfrontalieră, de alfabetizare media și de o monitorizare a evoluțiilor tehnologice, inclusiv în domeniul inteligenței artificiale”.

Discuția a avut loc în cadrul summitului Comunității Politice Europene de la Erevan.

Președintele le-a mulțumit participanților europeni pentru prezența la discuția despre dezinformare și amenințǎri hibride, adăugând că dezinformarea, atacurile cibernetice și ingerințele externe sunt amenințări interconectate care impun un răspuns european coordonat.

„Riscurile de astăzi nu trebuie să devină vulnerabilitățile structurale de mâine”, a adăugat Nicușor Dan.