O instanța din Paris menține statutul de avertizor de integritate în dosarul de deturnare de fonduri care vizează un candidat la alegerile prezidențiale
Tribunalul Administrativ din Paris a respins solicitarea comunității urbane Le Havre Seine Métropole de anulare a statutului de avertizor de integritate acordat unei foste directoare adjuncte, cunoscută sub pseudonimul „Judith”, notează AFP.
„Judith” a sesizat presupuse fapte de corupție și conflict de interese ce îl vizează pe fostul prim-ministru al Franței, Édouard Philippe.
Fosta angajată a semnalat încă din 2021 existența unui presupus conflict de interese în perioada în care Édouard Philippe conducea autoritățile locale din Le Havre.
În 2023, aceasta a transmis informațiile către Parchetul Național Financiar (PNF), care a deschis o anchetă și a efectuat percheziții.
În ianuarie 2025, la solicitarea sa, aceasta a primit oficial statutul de avertizor de integritate, însă fostul premier a contestat în instanță această decizie la sfârșitul anului.
În cele din urmă, Tribunalul Administrativ din Paris a respins acțiunea autorităților locale și a obligat comunitatea urbană să achite fostei angajate suma de 1.800 de euro cu titlu de cheltuieli de judecată.
Fostul premier și candidat la alegerile prezidentiale, este cercetat într-o investigație privind suspiciuni de deturnare de fonduri publice, favorizarea unor persoane, conflict de interese și luare de mită.
Édouard Philippe a respins acuzațiile și a anunțat că își va menține candidatura pentru șefia statului chiar dacă va fi pus sub acuzare.