Vicepremierul pentru reforma companiilor de stat, Oana Gheorghiu, a prezentat activitatea companiei Grup Exploatare și Întreținere Palat C.F.R. S.A. Potrivit acesteia, societatea are 36 de angajați și un Consiliu de Administrație format din patru membri, iar principalul său obiect de activitate este administrarea și închirierea spațiilor din Palatul CFR către instituțiile publice.
Printre chiriașii companiei se numără Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă, Autoritatea pentru Reforma Feroviară, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și Telecomunicații C.F.R. SA.
„Toate aceste instituții publice îi plătesc chirie companiei publice pentru a ocupa o clădire publică. Altfel spus, banii noștri, ai tuturor, care se învârt de la o instituție la alta”, spune Gheorghiu într-un mesaj publicat pe Facebook.
Oana Gheorghiu a amintit și de accidentul produs în luna mai la Palatul CFR, când șapte persoane au căzut cu liftul în gol, însă vicepremierul a subliniat că problemele companiei nu au început la acel moment.
Printre problemele identificate se numără: imobilul nu a mai fost reevaluat din anul 2013, conducerea executivă a funcționat pe bază de mandate provizorii prelungite, fără a avea stabiliți indicatori clari de performanță, dar și confruntarea în instanță cu 177 de procese penale.
Oana Gheorghiu mai declară că deși consiliul de administrație ar trebui să fie format din persoane independente, în actuala componență se numără un director din Ministerul Transporturilor, un director executiv din Primăria Sectorului 2, un consilier general al Municipiului București și fostul purtător de cuvânt al premierului Viorica Dăncilă.
Vicepremierul a prezentat și câteva date financiare despre societate. „Compania nu înregistrează pierderi pentru că nici nu ar avea cum: obiectul de activitate este închirierea spațiilor din Palatul CFR către alte entități publice, de la care încasează suficienți bani cât să-și acopere costurile și să facă o rată de rentabilitate economică de 3,13% și rată de rentabilitate financiară de 3,22%. Anual, sumele încasate de conducerea societății se ridică la 334.944 lei pentru membrii CA și 291.552 lei pentru directorul general”, notează vicepremierul.
Oana Gheorghiu a lansat în un atac la adresa Partidului Social Democrat care a ocupat în ultimii ani conducerea ministerului Transporturilor.
„Ministerul Transporturilor a fost condus mai mereu de PSD. Șeful PSD Sorin Grindeanu a condus ministerul timp de aproape 4 ani, fiind succedat de unul dintre oamenii săi de încredere. Ministerul Transporturilor a fost condus până acum haotic și în batjocură totală față de interesul și resursele statului”, conchide Gheorghiu.