Oraşul lui Figaro versus oraşul lui Creangă: Sevilla versus Iaşi

  • Capitala Moldovei este înfrăţită cu cea a Andaluziei din 2017
  • În Iaşi ai Palatul Culturii şi în Sevilla poţi vizita Palatul Alcazar
  • În Sevilla, chiriile sunt duble faţă de Iaşi, iar veniturile medii mai mari cu 700 de euro
163 afișări
Imaginea articolului Oraşul lui Figaro versus oraşul lui Creangă: Sevilla versus Iaşi

Oraşul lui Figaro versus oraşul lui Creangă: Sevilla versus Iaşi

Iaşule, Iaşule, mândră cetate ai un frate la peste 3.700 de kilometri distanţă: Sevilla. Capitala Moldovei este înfrăţită cu cea a Andaluziei de trei ani. Aşa că am făcut o comparaţie între cele două oraşe. Ce are unul, ce are altul?

Sevilla are cea mai modernă infrastructură din Peninsula Iberică, are port şi datorită acestuia a înflorit încă de la sfârşitul secolului al XV-lea. Şi Iaşul a fost târg, dar nici pe departe de mărimea capitalei din Andaluzia. Când spui Sevilla spui Flamenco şi Palatul Alcazar, un exemplu de arhitectură mudejar. La Iaşi ai Palatul Culturii, clădirea simbol a oraşului, realizată în stil neogotic. Şi Iaşul şi Sevilla sunt traversate de râuri: Bahlui şi Guadalquivir. Dacă cel din Sevilla este un simbol şi a adus oraşului o parte din renume, Bahluiul nu e nici navigabil şi nici nu îţi oferă cele mai frumoase privelişti.

Şi îţi propun să facem şi o comparaţie între costurile vieţii din cele două oraşe. Pentru acelaşi stil de viaţă, în Iaşi ai avea nevoie de 1700 de euro lunar, în timp ce în Sevilla cu 1000 de euro în plus. Dacă în capitala Andaluziei o grădiniţă privată te costă 300 de euro, potrivit site-ului numbeo.com, în Iaşi vei plăti cu 70 de euro mai puţin. Asta în condiţiile în care în Sevilla salariul mediu este de 1300 de euro, iar în capitala Moldovei 540. Chiriile sunt duble în Sevilla faţă de Iaşi, fie că vorbim despre centru sau nu. Dar în Iaşi un cappucino e mai scump: 1, 52 euro, faţă de 1,49.

  • Bugetul Iaşului:  313 milioane euro
  • Bugetul Sevilliei: 869 milioane euro

 

  • Şi Sevilla şi Iaşi sunt pe locul 4 ca mărime în Spania, respectiv în România 
  • Sevilla este un oraş vechi de circa 2.200 ani, pe când Iaşul este atestat documentar acum 612 ani

 

  • În Sevilla sunt trei sit-uri UNESCO, pe când Iaşul nu are vreunul
  • Sevilla are ieşire la autostradă, pe când Iaşul încă nu

 

  • Poţi vedea Iaşul de sus din turnul cu ceas al Palatului Culturii, iar Sevilla din La Giralda, Minaretul unei foste moschei, înlocuită cu cea mai mare catedrală gotică din lume

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici