Știrile zilei

Principalul consilier medical din Franţa: Noile tulpini de coronavirus echivaleză cu o nouă pandemie

Principalul consilier medical din Franţa, Jean-Francois Delfraissy, a declarat că probabil va fi nevoie de un al treilea blocaj naţional pentru a combate coronavirusul din ţară, descriind noile variante drept „echivalentul unei a doua pandemii”, conform BBC.

Biden va elimina interdicţia persoanelor transgender de intra în armată. Interdicţie ce s-a bucurat de sprijinul fostului preşedinte Donald Trump

Biden intenţionează să-şi îndrepte atenţia asupra problemelor de echitate, despre care el crede că continuă să umbrească aproape toate aspectele vieţii americane. Înaintea inaugurării sale, echipa de tranziţie a lui Biden a distribuit o notă de la Ron Klain, acum şeful de cabinet al Casei Albe, care a schiţat planul lui Biden de a folosi […]

Moment istoric: Energia regenerabilă a depăşit energia electică obţinută prin combustibilii fosili pentru prima dată în Uniunea Europeană

Schimbarea are loc pe măsură ce alte surse, cum ar fi energia eoliană şi solară, au crescut în Uniunea Europeană. Ambele resurse s-au dublat aproape din 2015 şi, începând cu anul trecut, au reprezentat o cincime din producţia de energie electrică în ţările UE, se arată în raport. Acesta este şi motivul pentru care energia […]

Florin Piersic rupe tradiţia aniversărilor sale: „Mi-am pierdut un prieten de o viaţă, răpus de boala asta blestemată, iar o minunată parteneră a mea se zbate între viaţă şi moarte”

Actorul Florin Piersic spune, într-un mesaj publicat pe pagina sa Facebook, că anul acesta nu îşi va sărbători ziua de naştere pe scenă, aşa cum o făcea în alţi ani: „E prea multă tristeţe în lume”. „Mai e puţin şi intrăm într-o săptămână mare pentru mine, Florin. În câteva zile, împlinesc marele 85. Voi ştiţi […]

Preşedintele Mexicului este infectat cu Covid-19. Care este starea sa de sănătate

Preşedintele mexican Lopez Obrador a fost confirmat pozitiv pentru Covid-19, dar a anunţat că va continua să lucreze de acasă până când se va vindeca. Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a anunţat pe Twitter că a primit rezultate pozitive la testul de Covid-19. El spune că se izolează în Palatul Naţional dar va continua […]

Codruţa Bungău, managerul spitalului din Deta, a rămas fără vaccin, după ce a vaccinat vârstnicii care nu aveau programare

Tinerii şi persoanele familiarizate cu tehnologia, ştiu cum funcţionează platforma de programare la vaccin, dar, ce se întâmplă cu cei care nu sunt prieteni cu tehnologia, şi nici nu au vreun ajutor? Teoretic, ar trebui să apeleze la medicul de familie. În realitate, Codruţa Bungău, managerul Spitalului Deta, spune că vârstnicii vin direct la centrul […]

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Filajul ca hobby…

Un poliţist, Radu Gavriş, adjunct al şefului Poliţiei Capitalei împreună cu patru procurori, s-au dus „la o bere” pe o terasă din Bucureşti. Ca să fie clar, terasa aia era deschisă „publicului consumator”. E de presupus deci, că funcţiona cu respectarea restricţiilor cunoscute, nu ?! Oamenii „noştri” erau şi ei într-un grup care se limita […]

HOROSCOP 25 ianuarie. Surprize şi veşti bune pentru aceste zodii. O simplă conversaţie poate schimba totul

Săptămâna se deschide cu un aspect armonios de trigon între Lună, pe ultima sută de metri în Gemeni şi Mercur din Vărsător, ceea ce face ca zodiile de Aer (Gemeni, Balanţă, Vărsător) să primească nişte veşti bune în prima parte a acestei zile. Luna intră, pe seară, în Rac, indiciu că zodiile de Apă (Rac, Scorpion, Peşti) se vor simţi energizate şi gata să îşi intre în ritm mâine, la primele ore ale dimineţii.

Un sfert din locuitorii Madridului, puşi sub carantină totală. Atmosferă de război, cu oameni păziţi cu dronele

Primăria Madrid a mobilizat peste 200 de agenţi locali, care vor controla traficul pe străzi, iar dronele îi vor localiza pe şoferii care cred că pot să scape nevăzuţi din zonele carantinate. Acestea sunt echipate cu camere performante, pot să emită semnale luminoase şi transmit mesaje audio înregistrate. „Dronele ne vor fi de mare ajutor […]

Peste 40% dintre români sunt mulţumiţi să lucreze de acasă

Lucrul de acasă este din ce în ce mai des întâlnit. Sub diferite forme, motive, în diferite industrii şi chiar ţări. S-a făcut aproape un an de când majoritatea oamenilor şi-au mutat întâlnirile în online şi nu le-a fost deloc uşor Doi profesori de la Universitatea Harvard ştiu totul despre provocările şi dificultăţile ce implică […]

FT: Strategia UE de vaccinare, criticată din cauza ritmului lent. Pot apărea probleme şi în alte zone

Strategia Uniunii Europene de aprovizionare cu vaccinuri face obiectul unor critici intense, în contextul în care ţările membre au vrut să administreze rapid vaccinurile în primele săptămâni ale anului, dar sunt în urma Marii Britanii şi Statelor Unite, notează cotidianul Financial Times. În timp ce Marea Britanie a administrat mai mult de zece doze la […]

Simona Halep, alături de Navratilova, Evert sau Graff, în topul jucătoarelor cu cele mai multe săptămâni în top 10 mondial

Simona Halep este o prezenţă constantă în top 10 WTA. Mai exact, ea face 350 de săptămâni de când nu a mai ieşit din primele zece locuri ale celor mai bune jucătoare de tenis. Performanţele Simonei poate nu ne mai miră. Însă atunci cînd numele ei se alătură unor jucătoare de tenis iconice, ne dăm […]

Caii abandonaţi lângă lacul Zarguzon, din Techirghiol, au fost duşi într-un adăpost din Constanţa

Caii abandonaţi lângă lacul Zarguzon, din Techirghiol, au fost duşi într-un adăpost din judeţul Constanţa, a anunţat duminică seara IPJ Constanţa.

Manchester United – Liverpool 3-2, în 16-imile Cupei Ligii Engleze

Meciul zilei în Europa şi capul de afiş al 16-imilor de finală ale Cupei Ligii Engleze (FA Cup) s-a jucat duminică pe Old Traford, între Manchester United şi Liverpool, partidă încheiată cu calificarea „dracilor roşii” în optimi.

METEO. Cod galben de ceaţă în judeţul Harghita

Meteorologii au emis duminică seara o avertizare Cod galben de ceaţă, valabilă în mai multe localităţi din judeţul Harghita până la ora 2.00.

Sondaj: Marine Le Pen l-ar învinge pe Emmanuel Macron în primul tur al alegerilor prezidenţiale

La mai puţin de 15 luni până la alegerile prezidenţiale, Emmanuel Macron ar strânge 23-24% din voturi în primul tur, în funcţie de diferiţii potenţiali candidaţi din dreapta şi din stânga, potrivit sondajului comandat de cabinetul CommStrat şi cotidianul L’Opinion. În 2017, Emmanuel Macron a adunat 24% din voturi în primul tur, contra 21,3% pentru […]

Renate Weber, în lupta pentru drepturile omului, la „Interviurile lui Cristoiu”: „Şcoala online a creat uriaşe probleme. Am scris ministerului să reconsidere forma de şcolarizare”

Renate Weber, Avocatul Poporului, afirmă că pandemia a scos ce e mai rău din om, iar restricţiile impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului au efecte negative asupra tuturor, dar mai ales asupra copiilor şi adolescenţilor, forţaţi la şcoală online şi implicit la izolare socială. Renate Weber spune s-au încălcat atât de mult drepturile omului în pandemie […]

Israelul suspendă zborurile internaţionale pentru a reduce răspândirea coronavirusului

Israelul va suspenda de luni zborurile internaţionale timp de o săptămână pentru a reduce răspândirea coronavirusului, potrivit Reuters.

Ultima zi doar la terase în Bucureşti. De luni se redeschid şi restaurantele

Bucurestiul se laudă anul trecut cu 4 mii de restaurante. Astăzi, au mai rămas în picioare doar cele care s-au bazat pe livrări sau care au avut şi au terase. Deşi, recunoaşte, să mânaci iarna la terasă, chiar şi cu încălzitor, nu e cea mai mare bucurie. Viorica Ştefan este medic. Îi place să mănânce […]

SpaceX, compania lui Elon Musk, a stabilit un nou record mondial

O rachetă SpaceX Falcon 9 a transportat 143 de sateliţi pe orbită duminică, stabilind un nou record mondial pentru cei mai mulţi sateliţi lansaţi de o singură rachetă.

Cresc tensiunile dintre Uniunea Europeană şi firmele producătoare de vaccin. Charles Michel: A trebuit să batem cu pumnul în masă ca să fie respectate contractele pentru vaccin

Creşte tensiunea între Uniunea Europeană şi firmele producătoare de vaccin. Preşedintele Consiliului European, belgianul Charles Michel, spune că nu va înceta să pună presiune pentru respectarea contractelor.  „O să facem în aşa fel încât contractele semnate de companiile farmaceutice. Şi aşteptăm transparenţă”, a declarat Charles Michel, Preşedintele Consiliului European. Pfizer a redus săptămâna trecută numărul de doze […]

Povestea Elizavetei Krivonoghih, considerată a treia fiică a lui Putin

După dezvăluirea din film, Elizaveta i-a dat follow lui Navalnîi.   În filmul ”Palatul lui Putin”, Krivonoghih a făcut cunoştinţă cu Putin la sfârşitul anilor `90, iar în 2003, aşa cum scrie publicaţia ”Proiect”, i-a născut o fiică, Elizaveta.    Alexei Navalnîi, autorul filmului, spune că, pentru naşterea acestul copil, Svetlana Krivonoghih a fost răsplătită […]

Înfrângere la 10 goluri pentru Vâlcea în confruntarea cu CSKA Moscova din EHF Champions League

Handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea au fost învinse categoric, cu 24-34 (9-17), duminică, pe teren propriu, de CSKA Moscova, una din principalele candidate la câştigarea grupei B a EHF Champions League.

Rezultate extragere LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc | Numerele câştigătoare duminică, 24 ianuarie 2021

Duminică, 24 ianuarie 2021, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile de joi, 21 ianuarie, a acordat 20.969 de câştiguri în valoare totală de peste 1,23 milioane lei.

Kremlinul denunţă „interferenţele” Statelor Unite în afacerile interne ale Rusiei

Administraţia Vladimir Putin a condamnat, duminică, apelurile Ambasadei SUA din Moscova în favoarea protestelor din Rusia, denunţând „interferenţele” Washingtonului în afacerile interne ale Rusiei, informează agenţia Associated Press. Peste 3.500 de persoane au fost reţinute, sâmbătă, în cursul protestelor din Rusia faţă de arestarea liderului opoziţiei, Aleksei Navalnîi. În cursul protestelor, Rebecca Ross, purtătorul de […]

Efectele pandemiei COVID-19: Numărul turiştilor care au vizitat în 2020 Sarmisegetusa Regia a fost 10% mai mic

Numărul turiştilor care au vizitat în 2020 situl Sarmisegetusa Regia, din judeţul Hunedoara, a fost cu 10% mai mic decât cel înregistrat în 2019.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Dr. Gadi Segal despre tragedia morţilor inutile

Israelul deţine în continuare două recorduri mondiale la covid: unul e de lăudat - rata vaccinaţilor pe cap de locuitor, al doilea naşte îngrijorare - numărul cel mai mare de pozitivi raportat la totalul populaţiei.

Numărul de persoane pe care România ar trebui să le vaccineze pe zi pentru a îndeplini obiectivul propus de Comisia Europeană. IATA situaţia vaccinării la nivel european

În ritmul actual în care se ralizează vaccinarea populaţiei, UE nu şi-ar putea atinge obiectivul propus până în martie 2024. Bulgaria se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte ritmul de vaccinare şi ar ajunge la obiectivul propus de Comisia Europeană abia în 2040. Până în prezent, Malta este campioana UE, care ar putea […]

Peste 433.000 de români s-au vaccinat anti-Covid. Bilanţul complet al campaniei de vaccinare

Potrivit CNCAV, în ultimele 24 de ore au fost administrate 27.400 de doze de vaccin, din care 27.123 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 277 cu a doua doză. Astfel, din 27 decembrie 2020, când a început campania de vaccinare, au fost administrate 446.285 de doze la un număr de 433.129 persoane. […]

Italia anunţă că va întreprinde acţiuni în justiţie împotriva Pfizer şi AstraZeneca

Sâmbătă, premierul italian Giuseppe Conte a declarat că întârzierile în aprovizionarea cu vaccinuri sunt „inacceptabile” şi sunt o încălcare gravă a obligaţiilor contractuale, adăugând că Italia va folosi toate instrumentele legale disponibile, relatează Reuters. Italia va trebui să-şi regândească întregul program de vaccinare dacă persistă problemele de aprovizionare, a avertizat un înalt oficial de sănătate. […]

”Cernobîlul polonez”, oraşul şters de pe hartă care ascundea o bază de rachete nucleare sovietice GALERIE FOTO

Pentru a ajunge în acest oraş din Szczecin, capitala regiunii, se trece prin zonele joase ale Poloniei, un teren care poartă şi moştenirea Războiului Rece. Înainte de prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, acest loc era accesibil doar celor cu un permis special. Toţi ceilalţi au rămas departe şi s-au prefăcut că nu ştiu nimic despre […]

CNCAV: A şasea tranşă de vaccin Pfizer BioNTech ajunge luni în România. Modul în care va fi distribuit

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid (CNCAV) a anunţat că luni va sosi în România a şasea tranşă de vaccin Pfizer BioNTech. Este vorba de 92.430 de doze. Potrivit CNCAV, cele 92.430 doze de vaccin vor ajunge în ţară pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara. „Transportul către […]

Proteste în Olanda împotriva restricţiilor. Un centru de testare COVID-19 a fost incendiat

Videoclipul din satul Urk, la 80 de kilometri nord-est de Amsterdam, a arătat tineril care au pătrundeau în centrul de testare din apropierea portului satului înainte ca acesta să fie incendiat sâmbătă seara. Poliţia şi municipalitatea au emis duminică o declaraţie în care şi-au exprimat indignarea faţă de incidente. „Acest lucru nu este doar inacceptabil, […]

Accidentul minier din China: 11 mineri au fost salvaţi la două săptămâni după ce au rămas blocaţi la 580 de metri sub pământ. Căutările continua pentru restul minerilor

Douăzeci şi doi de muncitori au fost prinşi în mina Hushan din Qixia, o regiune majoră producătoare de aur. Salvatorii s-au luptat cu condiţii dificile pentru a-i ajuta pe muncitori în mijlocul apelor în creştere în urma exploziei, relatează AP. Contactul a fost stabilit pentru prima dată în urmă cu o săptămână cu grupul de […]

Ministrul Sportului, despre accidentul în urma căruia a rămas fără laba piciorului: Viaţa trebuie trăită la maximum

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a vorbit duminică, pe pagina sa de Facebook, despre accidentul pe care l-a suferit în urmă cu 25 de ani, în urma căruia a rămas fără laba piciorului: „Mi-am dat seama că viaţa trece repede şi trebuie să o trăiesc la maximum”.

Peste 840.000 de persoane s-au programat până duminică, pe platfoma de vaccinare

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare împotriva Covid (CNCAV) a anunţat că până duminică s-au programat pe platforma electronică pentru vaccinare 842.300 de persoane, în cadrul etapei a doua a campaniei de imunizare.

Noi proteste, în Olanda, faţă de restricţiile antiepidemice

Noi proteste au loc, duminică, în Olanda, faţă de restricţiile antiepidemice impuse de Guvern, iar zeci de persoane au fost reţinute în cursul nopţii după încălcarea interdicţiei de circulaţie.

O fetiţă de 8 ani, aflată în izolare, confirmată cu Covid, a căzut de la etaj în Vaslui

Potrivit reprezentanţilor Ambulanţei Vaslui, fata care a căzut de la balcon este conştientă, dar are un traumatism de coloană vertebrală dorsolombară. „Copilul era în izolare cu mama, amândoi confirmaţi cu boala COVID”, au transmis reprezentanţii SAJ Vaslui. Fetiţa a fost transportată la Spitalul din Huşi, iar apoi a fost solicitat un elicopter pentru transportul acesteia […]

Unirea Principatelor în lumea copiilor. Un muzeu din Bucureşti a creat un eveniment dedicat copiilor

Istoria a fost întotdeauna o poveste frumoasă, dar greu de înţeles la vârste fragede. Profesorii coordonatori ai Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, au găsit totuşi o soluţie pentru a însemna ziua de 24 ianuarie şi pentru cei mici.   „În cadrul acestui atelier am încercat să îi aducem pe cei mici mai aproape […]

Piraţii au răpit 15 marinari turci într-un atac în zona Nigeriei. Biroul preşedintelui Erdogan a declarat duminică că organizează „salvarea personalului navei răpite”

Rapoartele de la echipaj, membri ai familiei şi surse de securitate au descris atacul ca fiind unul sofisticat şi bine orchestrat în care piraţii înarmaţi s-au îmbarcat pe navă şi au folosit posibil materiale explozive pentru a distruge închizătorile. Nava cu pavilion liberian se îndrepta spre Cape Town din Lagos când a fost atacată sâmbătă […]