Știrile zilei

O cursă Blue Air de pe ruta Cluj – Dublin, ATERIZARE de urgenţă, după activarea senzorilor de depresurizare a cabinei

O aeronavă de tip Boeing 737-800 ce opera zborul 0B3755, pe ruta Cluj - Dublin, a decolat conform orarului de zbor la ora 10.10 (ora României), iar după aproximativ o oră de zbor comandantul a solicitat aterizarea aeroportul Bratislava, pentru verificări suplimentare, informează compania.

Camera Deputaţilor a aprobat înfiinţarea Instituţiei „Regele Mihai I”

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, prin procedură tacită, proiectul de lege privind înfiinţarea Instituţiei Regele Mihai I, pentru care statul român ar urma să asigure anual o finanţare de 860.000 de euro.

Carmen Dan, vehiculată la Ministerul Justiţiei în locul lui Tudorel Toader: Speculaţii şi scenarii mediatice

Ministrul Afacerilor Interne a catalogat, miercuri, drept speculaţii şi scenarii mediatice informaţiile potrivit cărora ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar urma să fie înlocuit de PSD pentru că nu a vrut să dea ordonanţă pe amnistie şi graţiere, iar interimatul să fie asigurat de Carmen Dan.

Deputaţii au adoptat legea anti-bullying: Violenţa psihologică, interzisă în şcoli

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care interzice comportamentele care constau în violenţa psihologică -bullying - în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale.

Înscrierea copiilor fără CNP la şcoală, adoptată în Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a modificat, miercuri, legea educaţiei naţionale, în sensul acceptării înscrierii, de către unităţile de învăţământ, a persoanelor care nu deţin cod numeric personal (CNP).

SCHIMBĂRI majore la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională. Vor fi introduse teste grilă. Când vor fi afişate noile modele de subiecte/ Ce spun Federaţia Asociaţiilor de Părinţi şi Consiliul Elevilor

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a modificat structura subiectelor de examen, astfel încât acestea vor conţine 40% întrebări grilă, întrebări cu alegere duală sau întrebări cu răspuns Adevărat sau Fals. Reprezentanţii MEN susţin că astfel răspunsul elevilor va fi notat obiectiv. Potrivit reprezentanţilor MEN, unele discipline, precum Geografia, aveau astfel de itemi obiectivi. Astfel, începând cu evaluările din anul 2019 şi testele de examen de la Istorie, Matematică sau Limba Română vor conţine întrebări închise. Schimbările la examenele de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a nu au fost consultate public.

O creştină, condamnată la moarte pentru blasfemie, ACHITATĂ de Curtea Supremă din Pakistan | VIDEO

Asia Bibi, o femeie creştină din Pakistan, condamnată la moarte pentru blasfemie în anul 2010, a fost achitată miercuri de Curtea Supremă de la Islamabad, decizie criticată de lideri islamişti radicali şi care ar putea duce la izbucnirea de proteste violente, informează agenţia Associated Press.

Deputat PSD, nemulţumit de Tudorel Toader: Mai mulţi colegi ar fi fost mai buni la Ministerul Justiţiei

Deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, a declarat, miercuri, la Parlament, că la conducerea Ministerul Justiţiei ar fi mai buni o serie de social-democraţi, pentru că „s-ar putea aplica asupra părţii legislative, cum ar fi Şerban Nicolae sau Eugen Nicolicea.

GAFA vestimentară de proporţii cu care Meghan Markle îşi încheie vizita oficială din Oceania. Este a doua | VIDEO

Ducesa Meghan de Sussex, aflată în vizită oficială, alături de soţul ei, prinţul Harry, în Oceania, a făcut o nouă gafă vestimentară, alegând o fustă prin care se putea vedea lenjeria intimă, potrivit The Sun.

Handbalista Ada Iliescu, suspectă de leucemie: La ultima operaţie, s-a întâmplat ceva groznic

Coşmarul prin care trece handbalista Ada Iliescu, 26 de ani, pare fără sfârşit. În vară a suportat o operaţie de hernie cervicală, dar probleme medicale au revenit. A suferit o cădere de calciu, a fost dusă la spital, iar acolo veştile au fost cutremurătoare. E suspectă de leucemie.

VOT pentru Tudorel Toader. Cătălin Rădulescu (PSD): L-aş întreba dacă dă amnistia/ Ministrul care nu face ce spune coaliţia nu mai poate să stea

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat miercuri, înainte de votul pe moţiunea simplă la adresa ministrului Tudorel Toader, că PSD nu trebuie să facă jocul opoziţiei la vot, dar cu toate acestea îi reproşează ministrului că nu a dat ordonanţă pe amnistie şi graţiere şi nu a lucrat "în echipă".

Scandalul Sanador. Asistentele de la operaţia copilului care a murit după intervenţia chirurgicală de hernie, audiate

Cele trei asistente care au asistat în blocul operator la operaţa copilului de un an şi opt luni care a murit la clinica privată Sanador au fost audiate de poliţişti. Avocatul uneia dintre acestea a declarat, la ieşirea de la audieri, că din punctul lor de vedere, totul a decurs normal.

RESTRICŢII de trafic în Ungaria: Camioanele nu pot intra în ţara vecină timp de 24 de ore. Când intră în vigoare interdicţia

Camioanele a căror masă totală depăşeşte 7,5 tone nu pot intra în Ungaria începând de miercuri seara până joi seara, întrucât în ţara vecină „Ziua Tuturor Sfinţilor” este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.

MONITORUL JUSTIŢIEI: Analiză avocat Cătălin Oncescu privind Decizia CCR din 25 octombrie şi aplicarea legii penale de dezincriminare

Pe 25 octombrie, CCR stabilit că soluţia cuprinsă în art. 595 alin. (1) din CPP este neconstituţională, deoarece nu prevede şi „decizia Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei norme de incriminare” ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei educative, se arată în analiza avocatului Cătălin Oncescu.

Ianis Hagi, uimeşte încă o dată lumea fotbalului: Performanţa din meciul cu CSM Poli Iaşi ar putea fi unică în lume

Ianis Hagi a demonstrat, marţi seară, în meciul cu CSM Poli Iaşi, că e capabil de o performanţă rară nu numai în meciurile de la noi, dar şi chiar pe cele mai mari stadioane ale lumii, la echipele de top. Fiului "Regelui" a executat un penalty cu dreptul, apoi unul cu stângul, de fiecare dată aproape la perfecţiune.

Ce rol va juca Naomi Watts în spin off-ul „Game of Thrones”

Actriţa britanică Naomi Watts va juca în seria intitulată provizoriu "The Long Night", un spin off inspirat de franciza de succes "Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones", pentru care filmările vor debuta la începutul anului viitor, potrivit people.com.

INDAGRA 2018, cel mai mare târg internaţional de produse din domeniul agriculturii, se deschide la Bucureşti

La Bucureşti se deschide INDAGRA 2018, târg internaţional de produse din domeniul agriculturii, ce se va desfăşura în perioada 31 octombrie-4 noiembrie 2018.

Provocarea vieţii pentru Serena Williams. Sportiva, chemată să lupte în ring la wrestling

Serena Williams (37 de ani) se bucură de o imagine foarte bună în Statele Unite ale Americii, iar ofertele pentru marea campioană din tenis nu întârzie să apară. Cum sportiva stă departe de tenis şi a dat senzaţia că va juca din ce în ce mai puţin începând cu 2019, Serena e chemată în wrestling.

EXPLOZIE la un sediu al SPIONILOR din Rusia: O persoană a murit/ Măsurile de securitate, sporite în toate instituţiile

O persoană a decedat în urma rănilor suferite după o explozie produsă miercuri la intrarea într-un sediu al Serviciului Federal rus de Securitate (FSB), în oraşul Arhanghelsk, din nord-vestul Rusiei, au transmis autorităţile, informează site-ul cotidianului The Moscow Times.

Djokovic s-a calificat în optimi la ATP Paris. Nadal şi Federer intră astăzi în competiţie

Novak Djokovic, al doilea favorit la câştigarea turneului de la Paris, s-a calificat marţi în optimile competiţiei. Sârbul a trecut de portughezul Joao Sousa (48 ATP), scor 7-5; 6-1.

BREAKING: COTAR renunţă la protest şi asigură transportul între Bucureşti şi localităţile din Ilfov

COTAR a renunţat pentru două săptămâni la acţiunea de protest de suspendare a transportului de persoane între Bucureşti şi Ilfov, conform unei minute încheiată miercuri dimineaţa, după o întâlnire cu autorităţile locale, a declarat pentru MEDIAFAX Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Un nou caz rar la naştere: BEBELUŞ născut cu şase degete la mâini şi la picioare/ Medicii, rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire

Medicii de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă din Iaşi sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale băieţelului de la Botoşani, care suferă de malformaţii grave, acesta fiind născut cu şase degete la mâini şi la picioare.

„Nu există probe suficiente”. Sylvester Stallone scapă de acuzaţiile de viol

Actorul american Sylvester Stallone a scăpat de acuzaţiile de viol care i-au fost aduse în noiembrie 2017, după ce procurorii au stabilit că nu există probe suficiente în acest sens, potrivit Reuters.

Elicopter militar prăbuşit în Afganistan: Cel puţin 25 de morţi, inclusiv mai mulţi oficiali de rang înalt

Un elicopter militar, care transporta mai mulţi oficiali afgani de rang înalt, s-a prăbuşit miercuri în provincia Farah din vestul Afganistanului, în urma incidentului decedând toate cele 25 de persoane aflate la bordul aeronavei, informează agenţia Reuters.

Operaţiune antiteroristă în Franţa: Şapte membri ai unei familii de „origine siriană”, arestaţi

Şapte oameni, membri ai unei familii de "origine siriană", au fost arestaţi în urma unei operaţiuni antiteroriste în oraşul Le Mans din Franţa, aceştia fiind anchetaţi pentru postarea pe Internet de materiale de susţinere a reţelei teroriste Stat Islamic, potrivit unei surse citate de France Info.

Scenariu al Opoziţiei privind eliminarea lui Toader: Căzut în dizgraţie pentru că nu a dat OUG pe amnistie, înlocuit cu Carmen Dan

Deputatul PNL Gigel Ştirbu a afirmat, miercuri pe Facebook, că un scenariu care pare tot mai plauzibil ar fi ca ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să fie înlocuit de PSD pentru că nu a vrut să dea ordonanţă pe amnistie şi graţiere, iar interimatul să fie asigurat de ministrul de Interne, Carmen Dan.

Austria se retrage dintr-un acord ONU privind migraţia, urmând exemplul Statelor Unite şi Ungariei

Austria se va retrage dintr-un acord ONU privind migraţia, urmând exemplul Statelor Unite şi Ungariei, decizia Vienei fiind motivată de temeri în legătură cu suveranitatea ţării, informează agenţia de ştiri APA, care îi citează pe cancelarul Sebastian Kurz şi vicecancelarul Heinz-Christian Strache.

Halloween în toate colţurile lumii: Obiceiuri şi ritualuri colorate/ Noaptea de Sfântul Andrei, echivalentul românesc al sărbătorii

Halloween este sărbătorit în noaptea de 31 octombrie în spaţiile de limbă engleză, dar în toate colţurile lumii există obiceiuri legate de celebrarea strămoşilor cu ritualuri colorate care adună comunitatea în această perioadă.

AVIONUL prăbuşit în Indonezia: Oficialii cred că au descoperit fuzelajul/ Anchetatorii au detectat semnale de la una din cutiile negre

Un înalt oficial militar indonezian a declarat miercuri că echipele de căutare au detectat un obiect lung de 22 de metri care pare să fie fuzelajul aeronavei de pasageri care s-a prăbuşit luni în Marea Java, la scurt timp după decolarea de la Jakarta, informează agenţia Dpa.

Crimă dublă la Satu Mare: Tată şi fiu, găsiţi morţi în apartament. Suspectul a fost prins

Suspectul în cazul dublei crime de la Satu Mare a fost prins şi este audiat la această oră. Cele două victime au fost găsite cu gâtul tăiat, tânărul omorât fiind imobilizat la pat din cauza unui handicap.

MAE: Condamnăm atacul de la sinagoga din Pittsburgh

Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm atacul de sâmbătă de la o sinagogă din Pittsburgh, SUA, în care 11 persoane au fost ucise, şi susţine eforturile comunităţii internaţionale pentru prevenirea manifestărilor de discriminare rasială, xenofobie şi intoleranţă.

Accident pe Dunăre: Un bărbat din Sulina a murit după ce barca în care era s-a izbit de o barjă

Un bărbat de 50 de ani din Sulina a murit, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce barca în care se afla pe Dunăre, împreună cu o altă persoană, s-a izbit de o barjă şi s-a scufundat.

Angela Merkel a promis crearea unui nou fond de dezvoltare pentru combaterea şomajului în Africa

Cancelarul german Angela Merkel a promis că va înfiinţa un nou fond de dezvoltare pentru combaterea şomajului în Africa, o problemă care încurajează imigraţia economică spre Europa, relatează agenţia Reuters.

Tudorel Toader trece TESTUL în Parlament. Moţiunea simplă, RESPINSĂ/ Ministrul Justiţiei scapă şi de remanierea guvernamentală

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă intitulată „Ministrul Justiţiei, un ministru de nota 4 (patru)”, în care PNL şi USR îi solicită demisia lui Tudorel Toader.

ONU a decis cine va prelua funcţia de emisar al Naţiunilor Unite pentru Siria | FOTO

Diplomatul norvegian Geir Pedersen va prelua funcţia de emisar al Naţiunilor Unite pentru Siria, a transmis marţi secretarul general ONU, Antonio Guterres, Consiliului de Securitate, relatează site-ul agenţiei Reuters.

ONU cere o anchetă independentă şi imparţială în cazul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi

Organizaţia Naţiunilor Unite a făcut apel marţi la desfăşurarea unei anchete independente şi imparţiale în cazul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi, care a dispărut la 2 octombrie după ce a intrat în consulatul saudit de la Istanbul, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

INUNDAŢII în Italia, în special în Veneţia: Cel puţin 11 persoane au murit în urma furtunilor | FOTO, VIDEO

Cel puţin 11 persoane au murit în ultimele trei zile în Italia, în urma furtunii care a afectat o mare parte din ţară şi care a produs inundaţii, în special în Veneţia, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Danemarca şi-a rechemat ambasadorul din Iran în urma acuzaţiilor de complot

Copenhaga şi-a rechemat ambasadorul din Iran şi va face apel Uniunii Europene să impună mai multe sancţiuni Teheranului, a declarat marţi ministrul danez de Externe Anders Samuelsen, după ce agenţi ai serviciilor secrete iraniene au fost acuzaţi de complot în Danemarca, relatează France 24.

SUFLET #COLECTIV. 3 ANI DE LA TRAGEDIE. FILM-DOCUMENT GÂNDUL – VIDEO

“Ce sistem? Nu e niciun sistem. Suntem noi, oamenii. Şi atât”. Este mărturia cutremurătoare a unui supravieţuitor din Colectiv. La fel de valabil şi azi cum era acum 2 ani la realizarea filmului-document Gândul. O tragedie care s-a petrecut în 153 de secunde. Un infern dezlănţuit care a luat cu el 65 de suflete şi a distrus alte câteva sute. La ora 22:32 este înregistrat primul apel la 112. Urmează un film document , marca Gândul, realizat în anul 2016.

Nou cutremur de suprafaţă, produs în Grecia. Seismul, resimţit puternic şi în Italia

Un nou cutremur de suprafaţă, cu magnitudinea de 5,7 grade, s-a produs marţi după-amiază în sudul Greciei, anunţă Institutul american de geofizică (USGS), mişcarea telurică fiind resimţită puternic inclusiv în Italia.