Știrile zilei

Oficial european: Uniunea Europeană va trece printr-o recesiune anul acesta

Uniunea Europeană va intra în recesiune anul acesta din cauza impactului economic al pandemiei de coronavirus, a declarat, luni, Thierry Bretton, comisarul european pentru piaţă internă, citat de Reuters.

Pierderi de jumătate de milion de lei la Aeroportul Craiova, unde traficul aerian s-a redus cu 60%. Aeroportul mai are bani doar pentru două luni

Potrivit conducerii Aerportului Internaţional Craiova, aeroportul mai are bani să funcţioneze doar două luni de zile, după ce toate cursele de Italia au fost anulate, iar numărul celor care pleacă din Craiova este tot mai mic. Directorul Aeroportului Internaţional Craiova, Adrian Predescu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că pierderile din „taxa de pasageri”, pe luna […]

O femeie depistată cu noul COVID-19 este angajată la Protecţia Copilului Neamţ şi e contact al unui alt caz de la Iaşi

Cel de-al treilea caz de infectare cu noul coronavirus din judeţul Neamţ a fost confirmat, duminică seară, la o femeie din oraşul Piatra-Neamţ, care s-a întors în ţară în data de 9 martie, din Franţa. Potrivit unor surse, femeia, în vârstă de 43 de ani, lucrează la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului […]

Campion mondial şi olimpic, diagnosticat cu COVID-19. Evoluează în Germania

Handbalistul Mads Mensah Larsen, în vârstă de 28 de ani, a fost testat pozitiv cu virusul COVID-19.

PSD cere suspendarea ratelor şi îngheţarea preţurilor la utilităţi

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, cere guvernului măsuri pentru limitarea efectelor economice ale crizei coronavirusului. Printre măsuri se numără suspendarea ratelor, îngheţarea preţurilor la utilităţi şi precum şi acordarea de credite pentru IMM-uri. „În aceste zile trebuie să dăm dovadă de responsabilitate. PSD propune un set de priorităţi care ar trebui preluate şi implementate […]

Cursuri pentru elevii de clasa a VIII-a şi a XII-a la TV. TVR a publicat orarul pentru Teleşcoala

TVR şi Ministerul Educaţiei au lansat emisiunea ”Teleşcoala” ce va difuza cursuri pentru elevii de clasa a VIII-a şi pentru cei din clasa a XII-a, în contextul în care instituţiile de învăţământ din România au fost închise din cauza crizei cauzată de răspândirea noului coronavirus COVID-19. ”Pentru că suntem conştienţi că nu în toate casele […]

Norvegia oferă 10 miliarde de dolari firmelor în lupta cu criza COVID-19. Câţi bani vor primi şomerii

Autorităţile din Norvegia au pus la punct un plan de urgenţă în contextul lupte cu criza pricinuită de răspândirea coronavirusului.

Klaus Iohannis a decretat stare de urgenţă pentru 30 de zile: Cursurile în şcoli vor fi suspendate o lună, se pot plafona preţurile la medicamente, alimente şi utilităţi

Preşedintele Klaus Iohannis a decretat stare de urgenţă pentru 30 de zile. „Oricât de greu ar fi să ne adaptăm, aceasta este singura cale prin care salvăm vieţile celor dragi nouă”, a declarat Klaus Iohannis. Declaraţiile preşedintelui: Ne aflăm într-o situaţie cu care omenirea nu s-a mai confruntat în istoria recentă. Vom trece cu bine prin […]

VIDEO: Înarmaţi cu măşti şi dorinţa de a-şi ocroti semenii, voluntarii din Teheran dezinfectează străzile cu substanţe specifice şi cu flăcări

Iran a înregistrat 113 morţi şi 1.209 noi bolnavi de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Pentru a-şi ajuta vecinii, voluntarii dezinfectează străzi din Teheran, Iran, cu substanţe specifice şi cu flăcări, în contextul pandemiei de COVID-19. Nu sunt afiliaţi niciunei agenţii guvernamentale, dar sunt înarmaţi cu canistre de dezinfectant, măşti şi dorinţa de a-şi […]

COVID-19: Cum să îţi protejezi sănătatea mintală

Psihologii şi specialiştii în psihiatrie oferă câteva sfaturi despre cum ne putem proteja sănătatea mintală, în contextul în care subiectul coronavirus a luat amploare pe reţelele de socializare şi canalele mass-media.

Armata, apel la solidaritate prin arborarea drapelului la ferestre. „Luptă împotriva răspândirii virusului COVID-19 cum luptă soldaţii în marile bătălii”

Ministerul Apărării Naţionale a lansat un îndemn pentru toţi românii, în contextul infecţiei COVID-19, de a afişa la ferestre drapelul României pentru a-şi arăta solidaritatea aşa cum au făcut-o militarii români în fiecare bătălie.

VIDEO: De câte ori se spală pe mâini un medic înainte de a pleca de la muncă

Televiziunea chineză CGTN a publicat pe Twitter un clip în care un medic arată că se spală pe mâini de 11 ori înainte de a pleca din spital.

ISIS le cere adepţilor săi să evite Europa în perioada pandemiei de coronavirus

Gruparea teroristă Stat Islamic (ISIS) şi-a avertizat membrii să nu călătorească în Europa, pe fondul pandemiei de coronavirus, informează Politico. În ultima ediţie a newsletter-ului grupării, organizaţia, care de obicei îşi îndeamnă adepţii să organizeze atentate teroriste în Occident, le recomandă membrilor „să stea departe de epidemie” în această perioadă. Organizaţia teroristă oferă şi sfaturi […]

Următorul pas după ce Iohannis va da decretul stării de urgenţă. Când ar putea fi votat în Parlament/ PSD pune condiţii

„Birourile Permanente Reunite se vor ţine prin conferinţă video şi vom analiza textul, cel târziu mâine, iar miercuri sau joi vom avea votul. Vom face o procedură. Eu şi domul Titus Corlăţean şi cu secretarii de şedinţă ne vom deplasa la sediul Camerei Deputaţilor unde vom deschide şedinţa, iar votul se va face printr-un sistem […]

Prognoza meteo pentru Bucureşti. Vremea se încălzeşte în Capitală, iar joi termometrele ating 17 grade Celsius

Meteorologii spun că vremea se încălzeşte, atât ziua cât şi noaptea, astfel că joi la amiază vor fi 17 grade Celsius.

Ce va anunţa Klaus Iohannis la ora 15.00. Măsurile care te afectează direct din starea de urgenţă

Ca linii generale, acest decret poate conţine: – restricţii ale transportului în Bucureşti sau ţară, iar deplasarea la muncă să se facă doar cu maşina personală – restricţii ale zborurilor către orice ţară care este considerată zonă roşie pentru COVID-19 – toate instituţiile care pot trimite angajaţii să lucreze de acasă, o vor face Şi […]

Euro atinge un nou maxim istoric

Cursul de schimb al monedei naţionale a atins, luni, un nou maxim istoric în raport cu moneda euro, fiind cotat de către Banca Naţională a României (BNR) la 4,8242 lei, de la maximul precedent de 4,8184 lei atins luni, 9 martie.

Prognoza meteo în zilele următoare. Ne vom bucura de soare generos şi vreme tot mai caldă

În noaptea ce vine vântul va avea unele intensificări în sudul Banatului şi în zonele montane. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -9 şi 3 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Local se va produce brumă, iar în zonele joase, izolat vor fi condiţii de ceaţă. Mâine vremea se încălzeşte în cea mai mare […]

Imaginile inconştienţei în vreme de coronavirus: cozi uriaşe la instituţiile publice

Te-ai fi aşteptat să vezi aceste imagini în faţa unui supermarket, acolo unde oamenii stau la rând pentru a-şi face provizii. Deşi autorrităţile au anunţat că suntem în stare de necesitate, deşi li sa recomandat să stea în case, românii încă nu conştientizează pericolul coronavirusului. Aproape 100 de prahoveni, majoritatea bătrâni, au venit încă de […]

Măsurile fiscal-monetare luate în întreaga lume pentru combaterea coronavirusului

„În ultima săptămână, factorii de decizie politică au ieşit în faţă, întrucât măsurile de izolare ar putea costa între 0,7% şi -3,0% din creşterea PIB în funcţie de ţară şi de gravitatea blocajelor. Pe lângă măsurile care vizează menţinerea unei stavile asupra contagiunii şi sporirii rezistenţei sistemelor naţionale de sănătate, măsurile de politică fiscală şi […]

Ungaria a închis toate graniţele din cauza pandemiei de COVID-19

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat, luni, într-un discurs ţinut în faţa Parlamentului de la Budapesta, că a luat decizia închiderii graniţelor pentru toţi cetăţenii străini. Măsurile vin ca o încercare de a evita o răspândire a noului coronavirus, scrie index.hu.

Transportatorii cer să fie scutiţi de izolarea la domiciliu. UNTTR: Pot să apară blocaje, alimentele ar putea lipsi din magazine

În contextul intrării României în stare de urgenţă, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR solicită autorităţilor române măsuri de atenuare a impactului crizei COVID-19 asupra sectoarelor esenţiale ale economiei româneşti, printre care scutirea şoferilor de izolarea acasă.

Situaţia carantinei în Bucureşti. Triaj rapid pentru că oamenii au nevoie de odihnă. Bădulescu: Sunt foarte obosiţi

Aurelian Bădulescu a spus, la Digi Tv, că Primăria Capitalei şi-a structurat activitatea pentru a exista în permanenţă un număr de locuri pentru persoane care trebuie să intre în carantină pentru a nu fi surprinsă de situaţie. „În acest moment, Primăria Bucureşti şi-a structurat activitatea astfel încât să existe în permanenţă un tampon de 200 […]

Antrenor din Spania, ucis de coronavirus. Clubul a confirmat tragedia

Antrenorul unei echipe de fotbal din regiunea Malaga, Atletico Portada Alta, a fost răpus de coronavirus. Avea doar 21 de ani.

A doua cea mai puternică economie a lumii, afectată sever de coronavirus. Rata şomajului a atins cel mai înalt nivel de când se publică oficial datele

Investiţiile urbane şi vânzările de retail au scăzut de asemenea puternic, amplificând temerile că economia Chinei a stagnat sau chiar s-a contractat în primul trimestru din acest an. Autorităţile sunt aşteptate să implementeze mai multe măsuri pentru a resuscita activitatea economică din economia chineză, care a făcut tranziţia în ultimul deceniu către o economie dominată […]

Cât rezistă coronavirusul pe diverse suprafeţe

Cercetătorii de la Institutul Naţional de Sănătate, Princeton şi Universitatea din California au expus diferite materiale la virus în laborator. Au descoperit că acesta a rămas activ pe suprafeţe o perioadă îndelungată: de la până la 24 de ore pe carton până la două sau trei zile pe plastic şi oţel inoxidabil. De asemenea, virusul […]

În plină pandemie de coronavirus, 6.200 de englezi au alergat la maratonul de la Bath. MARCA: „Ei fac mereu lucrurile diferit”

Peste 6.000 de oameni au luat parte la maratonul de la Bath, în ciuda avertizărilor legate de pandemia de coronavirus. Anglia este una dintre ţările europene care au luat cele mai puţine măsuri împotriva răspândirii COVID-19.

Marile lanţuri de supermarketuri adoptă măsuri NOI. Reaprovizionare de mai multe ori pe zi. Metro Cash & Carry şi Mega Image, informaţii oficiale

Reţelele de magazine Metro Cash & Carry şi  Mega Image au transmis clienţilor mesaje prin informează asupra măsurilor luate în contextul epidemiei de coronavirus şi privind evoluţia stocurilor de care dispun.  „Avem echipe care lucrează îndeaproape cu furnizorii noştri pentru a se asigura că cele mai solicitate produse sunt mereu disponibile atunci când aveţi nevoie […]

La cât a ajuns datoria externă a României: În prima lună a anului a crescut cu 3,928 miliarde euro

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 ianuarie 2020 nivelul de 32,614 miliarde euro (29,7 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,9 la sută faţă de 31 decembrie 2019. Creşterea datoriei publice directe în luna ianuarie 2020 a provenit în principal din emisiunile de euroobligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice în […]

Gigi Becali a anunţat că FCSB şi-a suspendat activitatea

FCSB avea programate antrenamente şi în această săptămână, de luni până sâmbătă. Celelalte echipe din Liga 1 şi-au trimis acasă jucătorii imediat ce Federaţia Română de Fotbal a anunţat suspendarea campionatului şi a recomandat încetarea antrenamentelor.

Bădulescu: Numărul celor care folosesc transportul public a scăzut cu 20%

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, spune că fluxul de călători care folosesc transportul în comun a scăzut cu 20 la sută, însă nu va exista nicio măsură de anulare a transportului public.

COMENTARIU Valeriu Şuhan: Meşterul Manole şi simţul (diferit) al istoriei

"Starea de urgenţă ne bate la uşă, iar noi ne-am pregătit spălându-ne pe mâini continuu. La propriu. Serios vorbind, starea asta de urgenţă nu e deloc o sperietoare", spune Valeriu Şuhan, fost ofiţer de Poliţie Judiciară.

Din cauza coronavirusului, mall-urile şi restaurantele din Kiev vor fi închise

Autorităţile de la Kiev au anunţat luni că centrele comerciale, restaurantele, barurile şi cafenelele din capitala ucraineană vor fi închise, pe fondul crizei cauzate de epidemia de coronavirus, anunţă Reuters.

Fiica senatorului Vergil Chiţac: Tatăl meu a intrat ieri la terapie intensivă. Mesajul postat de tânără pe Facebook

Fiica senatorului liberal Vergil Chiţac, Irina, a anunţat, luni, pe Facebook că tatăl său, diagnosticat cu noul coronavirus, a fost transferat la terapie intensivă. Vergil Chiţac este internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa.

Utilizarea WhatsApp a crescut cu 20% în Italia pe timpul carantinei. Ce aplicaţie are o creştere de 100%

Italia, a doua cea mai afectată ţară din lume, după China, de pandemia de coronavirus, se află în carantină totală.

ARB: Facilităţile la plata ratelor pot deteriora profilul de risc al clientului, se caută măsuri

Instituţiile bancare caută soluţiile tehnice individuale şi legale pentru clienţi, privind plata ratelor aferente creditelor aflate în derulare, de la caz la caz, fără a deteriora profiliul de risc al acestora, anunţă Asociaţia Română a Băncilor şi Consiliul Patronatelor Bancare din România.

FOTO: Bărbat prins în flagrant, pe Autostrada Soarelui, cu droguri în maşină. Ce au găsit oamenii legii în urma controlului

Potrivit IGPR, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Constanţa şi procurorii DIICOT Constanţa au depistat în flagrant, pe Autostrada A2, un bărbat de 41 de ani, bănuit de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc. Constănţeanul a fost oprit în trafic vineri seara, poliţiştii Serviciului Antidrog din […]

ROBOR la trei luni continuă să crească şi sare peste 3%. Cresc ratele la credite

ROBOR la 3 luni, indicele în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, a sărit, luni, la 3,04%, de la 2,97%, cât era vineri, potrivit datelor afişate pe site-ul Băncii Naţionale a României.

Airbnb va permite anularea gratuită a rezervărilor

Compania americană Airbnb le permite clienţilor să îşi anuleze gratuit rezervările din cauza pandemiei, scrie Businessinsider. Politica actualizată a Airbnb presupune o solicitare de rambursare care nu implică penalităţi.

Pieţele bursiere îşi continuă prăbuşirea. La Bucureşti, bursa este la nivelul din decembrie 2018, când efectele OUG 114 se făceau simţite

Indicele BET al celor mai trranzacţionate acţiuni de la bursa bucureşteană este în scădere cu 6,72% la ora 11:00, la 7.352 de puncte, sub nivelul de 7.383 de puncte atins la 31 decembrie 2018. Scăderi importante marchează acţiunile ALRO, cu 6,37%, Banca Transilvanie cu 6,7%, BRD cu 7,14%, Fondul Proprietatea cu 7,53%, OMV Petrom cu […]