Știrile zilei

Carmen Dan: CCR a respins sesizarea PNL pe proiectul meu de lege. Legea ar trebuie să intre în vigoare

Carmen Dan a afirmat, miercuri, că un motiv de bucurie pentru ea a fost faptul că CCR a respins sesizarea PNL pe legea care oferă atribuţii sporite Poliţiei şi Jandarmeriei. Aceasta a precizat că actul normativ ar trebui să intre în vigoare.

Ana Birchall, despre ”foaia de parcurs” pe statul de drept agreată cu americanii: Nu există niciun ”to do list”/ VIDEO

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat, miercuri, înainte de şedinţa CEx PSD, că nu există niciun "to do list", nici cu SUA, nici cu alt stat, referindu-se la "foaia de parcurs" pe întărirea statului de drept în România despre care i-a cerut explicaţii preşedintele CSM, Lia Savonea.

Gestul făcut de Teatrul Bulandra după moartea regizorului Alexandru Darie. Ce sunt îndemnaţi să facă oamenii care l-au cunoscut

Teatrul Bulandra din Bucureşti îi invită pe cei care l-au cunoscut pe regizorul şi managerul general al instituţiei, Alexandru Darie, care a murit miercuri, la vârsta de 60 de ani, să scrie despre acesta pe blogul bulandra.info.

Preşedintele Transelectrica nu şi-a terminat studiile la UPB, aşa cum apare în CV / Compania cere toate actele în original şi ameninţă cu măsuri

Preşedintelui directoratului Transelectrica, Marius-Dănuţ Caraşol, i-au fost cerute toate documentele de atestare a studiilor în original, anunţă compania, după ce Universitatea Politehnica Bucureşti a informat că acesta nu a finalizat studiile, aşa cum apare în CV.

Mihai Fifor, după deciza CCR: Este o victorie. Guvernul oricum mergea în Parlament/ Avem la dispoziţie 45 de zile

Secretarul general PSD, Mihai Fifor, a catalogat, miercuri, decizia Curţii Constituţionale drept o victorie pentru Executiv, precizând că premierul oricum mergea cu o variantă de Guvern în Parlament, având la dispoziţie un termen de 45 de zile, care expiră în prima săptămână din octombrie.

Călin Popescu Tăriceanu anunţă că ALDE va face grup mixt cu Pro România la Camera Deputaţilor

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că, în urma desfiinţării grupului deputaţilor ALDE, forurile statutare ale partidului au decis, miercuri, că va fi solicitată crearea unui grup mixt şi la Camera Deputaţilor, alături de Pro România, la fel cum a fost cerut şi la Senat.

România a înregistrat în luna august cel mai înalt nivel al ratei inflaţiei dintre ţările UE

Cel mai înalt nivel al ratei anuale a inflaţiei a fost înregistrat în România (4,1%), urmată de Ungaria, Olanda şi Letonia, transmite miercuri, Eurostat.

Călin Popescu Tăriceanu anunţă validarea excluderii din ALDE lui Meleşcanu şi a celor trei propuşi miniştri

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că în şedinţele Biroului Politic Executiv a Biroului Politic Central au fost decise şi validate excluderile lui Teodor Meleşcanu şi a celor trei propuşi miniştri, respectiv Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Băişanu.

Excavatoarele Primăriei au intrat în locuinţele şi în magazinele expropriate de pe „Ghencea”

Primăria Capitalei a început să demoleze primele construcţii de pe terenurile expropriate pentru lărgirea şi modernizarea Bulevardului Prelungirea Ghencea. Primele imobile care au fost date jos sunt câteva magazine şi locuinţe de lângă intersecţia Ghencea cu Braşov.

MONITORUL APĂRĂRII | Donald Trump l-a numit pe Robert O’Brian consilier prezidenţial pentru Siguranţă Naţională

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri după-amiază numirea lui Robert C. O'Brien în funcţia de consilier prezidenţial pentru Siguranţă Naţională, în locul lui John Bolton, care a fost demis.

Angajatorii, amendaţi pentru fiecare persoană ale cărei ore suplimentare nu sunt respectate

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege prin care nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară să fie sancţionată cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei, pentru fiecare persoană identificată.

Regizorul Alexandru (Ducu) Darie, o viaţă pe scenă: „Cel mai preţios lucru este timpul”

Alexandru (Ducu) Darie, fiul regretatului actor Iurie Darie şi al actriţei Consuela Roşu, a fost unul dintre cei mai cunoscuţi regizori de teatru români, care a montat numeroase spectacole atât în ţară, cât şi în străinătate.

Regizorul Alexandru Darie a murit

Regizorul Alexandru Darie, directorul general al Teatrului Bulandra din Bucureşti, a murit la vârsta de 60 de ani, a confirmat pentru MEDIAFAX conducerea instituţiei.

Decizia unui bărbat care nu a avut bani să călătorească legal cu trenul. Poliţiştii l-au găsit în timpul misiunii „Clean Stations”

Un bărbat de 31 de ani, din judeţul Mehedinţi, a fost prins, miercuri, de poliţiştii din Gorj, călătorind pe vagonul unui tren de marfă. Acesta le-a spus oamenilor legii că a vrut să-şi viziteze un prieten din Hunedoara, dar nu a avut bani de bilet, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Blocajul guvernamental continuă şi după hotărârea CCR/ Klaus Iohannis anunţă că va decide privind miniştrii după motivarea Curţii/ Viorica Dăncilă: Vom merge în Parlament cu o nouă variantă de Guvern/ VIDEO

CCR arată că, într-un comunicat de presă, că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să emită de îndată decretele de revocare a miniştrilor, precum şi pe cele de numire a miniştrilor interimari. Şeful statului trebuie să răspundă, de îndată, în scris şi motivat, legat de refuzul propunerilor.

ALERTĂ METEO: Cod galben de vânt puternic în trei judeţe din sudul României

Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare Cod galben de vânt puternic, valabilă în judeţele Olt, Gorj şi Mehedinţi până la ora 19.00.

PNL a decis când va depune MOŢIUNEA de cenzură

Liberalii vor depune săptămâna viitoare moţiunea de cenzură în Parlament împotriva Cabinetului Dăncilă, au declarat surse din PNL, pentru MEDIAFAX.

Demisie neaşteptată la USR. Roxana Wring: Doresc să dedic mai mult timp Capitalei

Roxana Wring a demisionat de la conducerea USR Bucureşti. Aceasta a explicat, pentru MEDIAFAX, că vrea să îşi dedice mai mult timp proiectelor Capitalei, precizând că hotărârea nu are legătură cu faptul că Nicuşor Dan candidează la Primăria Generală, iar PLUS îl susţine pe Vlad Voiculescu.

„Ziua Bianca Andreescu”. Toronto va avea o zi specială dedicată sportivei de origine română

Primarul oraşului Toronto, John Tory, a proclamat ziua de 16 septembrie ”Ziua Bianca Andreescu”, după ce sportiva cu origini române a cucerit primul trofeu de Grand Slam la US Open, după ce a învins-o, în finală, pe Serena Williams, cu scorul de 6-3, 7-5.

Raport FINAL: Fragmentele osoase descoperite în locuinţa lui Dincă şi cele excavate sunt de origine animală/ Confirmare în privinţa celor de la liziera pădurii

Fragmentele osoase descoperite în locuinţa lui Gheorghe Dincă şi cele excavate din acelaşi imobil din Caracal sunt de origine animală, anunţă DIICOT, după ce procurorii au primit de la Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” raportul final de expertiză medico-legală antropologică.

Netanyahu a pierdut la limită alegerile în Israel. Coaliţia Albastru & Alb, pe primul loc – rezultate oficiale

Coaliţia de centru-stânga Albastru & Alb, condusă de Benjamin Gantz, se clasează pe primul loc în scrutinul parlamentar anticipat din Israel, fiind urmată partidul Likud (dreapta), al premierului în exerciţiu Benjamin Netanyahu, conform rezultatelor oficiale.

Grădina zoologică de la casa lui Nuţu Cămătaru. Ce animale au fost găsite la percheziţii

Două maimuţe macac şi doi lemuri, găsiţi de poliţişti la percheziţiile de miercuri de la locuinţa lui Nuţu Cămătaru, au fost tranchilizaţi şi vor merge la adăpost, iar ulterior la grădina zoologică, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din poliţie. Cămila rămâne, deocamdată, la casa lui Cămătaru.

O maşină a pătruns în holul clădirii Trump Plaza din New York. Mai mulţi răniţi/ Reacţia şoferului după ce a realizat situaţia

Trei persoane, printre care se numără şi şoferul, au fost rănite uşor după ce o maşină a pătruns în holul principal al clădirii Trump Plaza din New York, a informat presa locală, citată de site-ul agenţiei Reuters.

Foştii şefi din Academia de Poliţie, trimişi în judecată pentru şantajarea jurnalistei Emilia Şercan

Procurorii DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe fostul rector al Academiei de Poliţie, Adrian Iacob, şi pe fostul prorector al instituţiei, Mihail Marcoci, pentru şantajarea jurnalistei Emilia Şercan.

Simona Halep s-a accidentat: Am avut nişte probleme la gleznă şi la tendonul lui Achile

Simona Halep a declarat, miercuri, la plecarea spre Asia unde va participa la turneele de la Wuhan şi de la Beijing, că a trebuit să se recupereze dintr-o accidentare la gleznă.

Proiectul care schimbă radical programul „Prima casă” a trecut de Senat

Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru modificarea programului "Prima Casă". Propunerea ministrului Finanţelor Eugen Teodorovici prevede reducerea cu un punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii.

Cătălin Ivan candidează la prezidenţiale: România are cea mai bogată clasă politică din Europa

Cătălin Ivan, fost europarlamentar PSD timp de două mandate, fondatorul şi preşedintele Partidului Alternativa pentru Demnitate Naţională (ADN), şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de Preşedinte al României.

Doi dintre candidaţii cu şanse în turul II la prezidenţiale îşi depun candidatura în aceeaşi zi. Calendarul complet al înscrierilor

Săptămâna aceasta este ultima în care candidaţii la alegerile prezidenţiale se pot înregistra la BEC. Prezidenţiabilii PNL şi USR, Klaus Iohannis şi Dan Barna, îşi vor depune candidaturile în aceeaşi zi, respectiv vineri, 20 septembrie. Viorica Dăncilă se va înregistra oficial în cursă joi.

VIDEO O tânără pe trotinetă electrică, lovită în plin de o maşină, într-o intersecţie din Cluj-Napoca

O tânără de 22 de ani, aflată pe o trotinetă electrică, a fost rănită, miercuri, într-un accident de circulaţie produs în Cluj-Napoca. Potrivit poliţiştilor, tânăra ar fi intrat într-o intersecţie fără să se asigure.

Franţa va oferi pastile cu iod pentru aproximativ două milioane de oameni

Franţa va oferi gratis pastile cu iod unui număr de 2,2 milioane de oameni care locuiesc în apropierea centralelor nucleare, pentru a îi ajuta să se protejeze de radiaţii în cazul unui accident, relatează site-ul postului Euronews.

Intervenţia în forţă a poliţiei în Gorj. Bărbatul împuşcat de agenţi, după ce i-a atacat cu o furcă, a murit la spital

Bărbatul din judeţul Gorj, care a fost împuşcat, duminică, de poliţiştii chemaţi să-l liniştească, a murit la spital, marţi, după ce a fost internat cu răni grave la nivelul toracelui şi abdomenului. Acesta a atacat poliţiştii cu o furcă şi a asmuţit un câine asupra lor.

Impozitarea pensiilor speciale trece de Senat. Dezbateri aprinse asupra proiectului lui Teodorovici: Opoziţia acuză PSD de ipocrizie

Senatul a aprobat, miercuri, proiectul legislativ iniţiat de Eugen Teodorovici privind impozitatea pensiilor speciale, care prevede impozitarea pensiilor între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30% din sumă.

Asociaţie: 8.000 de cazuri noi de cancer din sfera ginecologică sunt diagnosticate anual în România/ Evenimente simultane în 22 de ţări de Ziua mondială de luptă impotriva cancerelor ginecologice

Aproximativ 8.000 de cazuri noi, însumate, de cancer de corp uterin, col, ovarian, vulvar şi vaginal sunt diagnosticate în fiecare an în România, conform datelor Globocan prezentate de Asociaţia ANAIS. Potrivit statisticilor, cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer la femei.

O familie de basarabeni face peste 1 milion de lei dintr-o afacere cu produse moldoveneşti deschisă în Capitală

După ce au lucrat timp de un deceniu şi jumătate în sectorul bancar, soţii Angela şi Lilian Cupcea, originari din Republica Moldova, au ales să renunţe la statutul de angajat şi să pornească în Bucureşti un business cu produse basarabene. Aşa au apărut cele două unităţi Basarabia pe care antreprenorii le deţin în Capitală, magazinele înregistrând anul trecut o cifră de afaceri de 1,3 milioane lei şi un profit de 137.000 de lei.

Un deputat PSD cere ca Ana Birchall să fie DEMISĂ din Guvern sau exclusă din partid

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu solicită CEx-ului PSD de miercuri demiterea Anei Birchall din funcţia de ministru al Justiţiei sau excluderea acesteia din partid. Acesta o acuză pe Ana Birchall că susţine abuzurile din justiţie.

Grupul ALDE a fost desfiinţat oficial. Demisiile deputaţilor din partidului lui Tăriceanu au devenit publice

Camera Deputaţilor a luat act, în şedinţa de miercuri, de demisiile din grupul ALDE a deputaţilor Graţiela Gavrilescu, Gheorghe Cucşa, Ion Cupă, Mihai Niţă şi Alexandru Băişanu. Astfel, grupul parlamentar ALDE din Camera Deputaţilor se desfiinţează.

Proiectile explozive descoperite de un muncitor la o firmă care prelucrează sfeclă

Mai multe proiectile au fost descoperite de un muncitor al unei firme din oraşul Roman, judeţul Neamţ. Muniţia a fost preluată de specialiştii ISU, care au depozitat-o în siguranţă în vederea distrugerii.

Hoţii de frumuseţe. Spargere atipică dată în Craiova

O frizerie din Craiova a fost spartă în noaptea de marţi spre miercuri de hoţi, Aceştia au sustras aparate electrice folosite la tuns, ustensile, precum şi produse cosmetice, transmite corespondentul MEDIAFAX

Incident grav în Capitală. O femeie a fost încătuşată după ce ar fi încercat să se arunce în faţa unei maşini

O femeie în vârstă de 32 de ani a vrut să se arunce, miercuri, în faţa unei maşini, în zona Universităţii Bucureşti, însă a fost oprită la timp de echipajele Brigăzii Rutiere, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din poliţie. Femeia a fost încătuşată şi dusă la spital deoarece era violentă.

Un semn de carte neaşteptat: Ce a găsit o bibliotecară, într-o carte recent returnată/ Imaginea a devenit VIRALĂ

Amanda Monson, o angajată a bibliotecii LaPorte din statul American Indiana, a publicat pe platforma de micro-blogging Twitter o fotografie care, cel mai probabil, a „întors pe dos” stomacul multor utilizatori, scrie Huffington Post.