Știrile zilei

O companie aeriană anunţă că se RETRAGE din România. Care este motivul şi ce se întâmplă cu biletele deja cumpărate

Compania aeriană, TAP Air Portugal, informează că, începând cu data de 27 ianuarie 2019, nu va mai opera ruta directă Lisabona – Bucureşti, din cauza profitabilităţii reduse, informează un comunicat al companiei.

Şeful Poliţiei Capitalei a fost SCHIMBAT. Cine i-a luat locul

Şeful Poliţiei Capitalei, chestorul Mihai Marius Voicu, a fost schimbat din funcţie şi înlocuit cu unul dintre adjuncţii inspectorului Poliţiei Române, Ciprian Adrian Miron, a precizat, pentru MEDIAFAX, şeful Poliţiei Române, Ioan Buda.

Un şef de consiliu judeţean a fost pus de Mitropolitul Banatului să promită, după slujbă, că va reabilita două case

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a fost pus de Mitropolitul Banatului să promită, la finalul unei slujbe, că va reabilita două case emblematice din oraş. “Vă legaţi astăzi să rezolvăm cele două case, domnule preşedinte?”, a spus ÎPS Selejan, iar Cionca a răspuns: “Ne legăm”.

Vrea să facă profite de notorietatea obţinută. Românul cu plăcuţe „M…PSD” anunţă că va candida independent la alegerile europarlamentare

Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii cu număr de înmatriculare M...PSD, a anunţat, luni pe Facebook, că va candida independent la alegerile europarlamentare din 2019, precizând că a hotărât să se înscrie în cursă deoarece nu este mulţumit de calitatea oamenilor care reprezintă românii în faţa Europei.

Fiscul promite bonificaţii pentru persoanele fizice care achită până la 15 decembrie obligaţiile fiscale

Contribuabilii persoane fizice care achită până la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, obligaţiile fiscale stabilite prin declaraţia unică sau decizie de impunere anuală, după caz, vor primi bonificaţii, informează ANAF.

Ţara care a devenit al doilea cel mai mare vânzător de armament din lume, după SUA

Rusia a devenit în 2017 al doilea cel mai mare producător de armament din lume, depăşind Marea Britanie, iar Statele Unite domină în continuare topul, se arată într-un studiu al Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI), o organizaţie care se ocupă cu cercetările privitoare la conflicte, controlul armelor şi dezarmare.

Noile linii de tren internaţionale care ar putea transforma modul în care se face turism

2018 a fost un an bun pentru fanii călătoriilor pe calea ferată, cu noi trenuri rapide inaugurate în întreaga lume, legând marile oraşe şi scurtând timpul de călătorie, comentează CNN Travel.

Primăria Capitalei vrea să mute trei spitale, printre care şi Maternitatea Giuleşti

Primăria Capitalei vrea să împuternicească ASSMB pentru găsirea de imobile în care să fie relocate trei spitale mari din Capitală, printre care şi Spitalul „Panait Sîrbu” (Maternitatea Giuleşti), unde peste 20 de copii ar fi fost infectaţi recent cu stafilococul auriu.

O adolescentă este căutată de poliţişti după ce a dispărut dintr-un centru de plasament din Timiş

O adolescentă în vârstă de 17 ani este căutată de poliţiştii timişeni după ce a plecat de la centrul de plasament din oraşul Recaş, în urmă cu opt zile, şi a nu a mai revenit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trupa Slayer va cânta în România pentru ultima oară. Data la care a fost programat concertul

Trupa americană de thrash metal Slayer va concerta la Arenele Romane din Bucureşti pe 10 iulie 2019, iar show-ul face parte din ultimul său turneu mondial, potrivit organizatorilor.

Andreea Cosma a mers la Parchetul General pentru a depune acte în denunţul formulat contra Codruţei Kovesi

Andreea Cosma s-a prezentat, marţi dimineaţă, la sediul Parchetului General pentru a depune documente în cazul denunţului pe care l-a formulat omul de afaceri Sebastian Ghiţă contra fostului procuror-şef DNA Laura Codruţa Kovesi, dosar în care parlamentara este martoră.

O tânără de 26 de ani din Mexic a fost aleasă Miss World 2018

Reprezentanta Mexicului, Vanessa Ponce de Leon, în vârstă de 26 de ani, model şi voluntară, a fost aleasă Miss World la cea de-a 68-a ediţie a celebrei competiţii de frumuseţe, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

Avocatul Elenei Udrea a vorbit despre şansele acesteia de a scăpa din închisoare, după ce completul de 5 judecători de la ÎCCJ a amânat toate dosarele aflate pe rol

Completul de 5 judecători în materie penală de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a amânat toate dosarele aflate pe rol în şedinţa de luni, printre procesele care vor fi redistribuite numărându-se şi cele ale Elenei Udrea şi ale Alinei Bica.

(P) Autoliv a deschis o nouă divizie de electronice la Braşov! Compania recrutează ingineri de dezvoltare şi testare software!

RBE (Romania Braşov Electronics) este numele noii divizii, prin intermediul căreia liderul mondial din domeniul siguranţei auto şi-a propus creşterea nivelului de expertiză pentru Tech Center-ul său din Braşov. Celor peste 450 de ingineri care dezvoltă şi testează soluţii de siguranţă pasivă pentru majoritatea producătorilor auto de pe glob, li se vor alătura noi colegi ce vor fi recrutaţi în vederea inovării şi dezvoltării sistemelor electronice de siguranţă din zona de Passive Safety.

Sorana Cîrstea s-a retras din echipa României de Fed Cup. Explicaţia sportivei/ Reacţia lui Ciprian Porumb, fost căpitan-nejucător al echipei

Dream-team-ul României se destramă, înainte de atacarea celui mai important obiectiv: câştigarea Fed Cup, competiţia pe naţiuni din tenisul feminin.

Procesele de la completurile de 5 de la ÎCCJ, amânate. Camelia Bogdan: Este o premieră în istoria României

Un complet civil de 5 judecători a amânat, luni, fără strigarea cauzelor, zece procese, printre care şi pe cele ale Cameliei Bogdan şi ale Laurei Codruţa Kovesi. Judecătoarea Camelia Bogdan şi fosta şefă a DNA aveau pe rol contestaţii ale rapoartelor disciplinare ale Inspecţiei Judiciare.

Adina Florea, respinsă la şefia DNA, este procurorul desemnat să se ocupe de denunţul lui Ghiţă contra Codruţei Kovesi

Adina Florea este procurorul din cadrul Secţiei de anchetă a magistraţilor desemnat să se ocupe de denunţul depus de omul de afaceri Sebastian Ghiţă contra Laurei Codruţa Kovesi. Afaceristul a susţinut că fostul procuror-şef DNA i-ar fi cerut să plătească avionul pentru aducerea lui Nicolae Popa.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis: Marea Britanie POATE opri în mod unilateral procesul de ieşire din Uniunea Europeană

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis luni că Marea Britanie poate opri în mod unilateral procesul de ieşire din Uniunea Europeană, fără acordul celor 27 de state membre ale Blocului comunitar, relatează BBC.

Cristiano Ronaldo îşi dorea şi în acest an Balonul de Aur, după ce a câştigat de cinci ori trofeul: Cred că îl meritam

Cristiano Ronaldo (33 de ani) a rămas cu o mare dezamăgire după ce Luka Modric (33 de ani) l-a învins în cursa pentru Balonul de Aur din 2018: "Cred că meritam să-l câştig", spune superstarul portughez al lui Juventus Torino.

Data la care CCR va discuta sesizarea lui Klaus Iohannis privind desecretizarea protocoalelor

CCR va dezbate pe 19 decembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu Legea care prevede declasificarea Hotărârii CSAT 17/2005, care a stat la baza protocoalelor cu SRI, iniţiată de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au declarat, surse oficiale ale instituţiei, pentru MEDIAFAX.

Sfârşit TRAGIC pentru puma care a reuşit să traverseze de zeci de ori autostrăzi aglomerate, devenind faimoasă pe internet | FOTO

O pumă, celebră pe internet şi iubită de localnicii din zona din California în care trăia, a murit în incendiile care au cuprins statul american, transmite USA Today.

Fostul şef al Nissan a fost pus oficial sub ACUZARE pentru nereguli financiare

Carlos Ghosn, fostul preşedinte al companiei Nissan Motor, a fost pus sub acuzare luni de procurorii din Tokyo pentru nereguli financiare şi ar putea fi arestat din nou în baza unor acuzaţii noi, relatează BBC.

Aproape nicio zi fără accidente rutiere GRAVE în România: Trei morţi şi şase răniţi, în această dimineaţă

O persoană a murit şi alte trei au fost răntie grav, luni dimineaţa, după ce şoferul unei maşini a pierdut controlul volanului şi a lovit un copac de pe marginea drumului, în comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău.

ANM a emis avertizare cod galben pentru Bucureşti şi 20 de judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineaţa, avertizări cod galben de ceaţă pentru aproape jumătate din ţară, fenomenul fiind prezent în 20 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Izolat, din cauza ceţii, vizibilitatea scade sub 50 de metri.

Arabia Saudită refuză cererea de extrădare a Turciei în cazul Khashoggi

Ministrul de Externe al Arabiei Saudite a respins apelul Turciei privind extrădarea suspecţilor implicaţi în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, Adel al-Jubeir declarând că "Noi nu extrădăm cetăţenii noştri", transmite BBC.

O femeie a sunat la poliţie pentru a depune plângere împotriva iubitului ei care nu o asculta

O femeie din statul american Nevada a sunat la poliţie pentru a depune plângere împotriva iubitului ei care nu o asculta.

Alianţa premierului Nikol Pashinian a câştigat alegerile parlamentare din Armenia

Alianţa premierului interimar al Armeniei, Nikol Pashinian, a câştigat alegerile parlamentare anticipate care au avut loc duminică în fostul stat sovietic, au arătat rezultatele anunţate de Comisia Electorală Centrală, relatează Reuters.

Maroc: Mai mult de 150 de guverne vor adopta pactul ONU privind migraţia

Mai mult de 150 de ţări se vor alătura unei conferinţe a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru a adopta un pact global pentru o mai bună gestionare a fluxurilor de migranţi, a declarat un oficial ONU, mai puţin decât statele care iniţial au lucrat la acest plan, relatează Reuters.

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Jamal Khashoggi. Acestea au fost prezentate în transcrierea unei înregistrări audio

"Nu pot respira" au fost ultimele cuvinte rostite de Jamal Khashoggi, după ce a fost atacat de un grup de asasini saudiţi în consulatul din Istanbul, potrivit unei surse implicate în ancheta privind uciderea jurnalistului Washington Post, relatează CNN.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor începe luni dezbaterile pe Legea pensiilor

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor va dezbate, în şedinţa de luni care va începe la ora 16.00, amendamentele depuse de către partide la proiectul Legii pensiilor, potrivit ordinii de zi a forului legislativ.

Explozie într-un apartament din Vulcan, un bărbat a murit. Din bloc au ieşit singure 25 de persoane – FOTO

Un bărbat de 60 de ani a murit, duminică, în urma unei explozii într-un bloc de locuinţe din Vulcan, judeţul Hunedoara. 25 de persoane au reuşit să iasă singure din blocul afectat de deflagraţie.

Macron cedează apelului de a acţiona faţă de protestele violente ale Vestelor galbene şi se adresează luni naţiunii

Pe fondul solicitărilor tot mai multe pentru a pune capăt crizei "vestelor galbene", care s-a aprins în Franţa, preşedintele Emmanuel Macron se va adresa luni poporului francez, deoarece autorităţile fac bilanţul costurilor săptămânilor de proteste antiguvernamentale, anunţă AFP.

Mesajul lui Băsescu: Şansele fetelor noastre de a juca în semifinale rămân mari. Să fim alături de naţională

Fostul preşedinte Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj de încurajare după înfrângerea suferită de naţionala de handbal feminin în faţa Olandei la Campionatul european, fostul şef de stat subliniind că şansele de calificare în semifinale sunt în continuare mari.

Tăriceanu, despre audierea lui Mihălcescu: DNA este o măciucă politică a unor forţe oculte

Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că DNA este o "măciucă politică" a unor forţe oculte, referindu-se la faptul că vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu, a fost chemată la DNA exact când prezida şedinţa în care Opoziţia a cerut revocarea lui Liviu Dragnea de la şefia Camerei.

Sebastian Ghiţă, nou interviu televizat. Fostul deputat, aflat în Serbia, a reclamat-o pe Laura Codruţa Kovesi la Secţia de anchetare a magistraţilor

Sebastian Ghiţă a anunţat, duminică, că a reclamat-o la Secţia pentru anchetarea magistraţilor pe Codruţa Kovesi, fost procuror-şef DNA, pentru constituire de grup infracţional organizat. Afaceristul susţine că Laura Codruţa Kovesi i-ar fi cerut să plătească avionul pentru aducerea lui Nicolae Popa.

O FEMEIE a fost bătută crunt într-o spălătorie din Ilfov. Imaginile, postate chiar de agresor pe Facebook. Bărbatul avea ORDIN de restricţie

Un bărbat a bătut crunt o femeie, într-o spălătorie din judeţul Ilfov, iar apoi a postat imaginile pe Facebook cu descrierea "Ăsta sunt eu". Potrivit Poliţiei Ilfov, victima nu a depus plângere, în schimb a contactat Judecătoria pentru a obţine un ordin de protecţie, pe care agresorul l-a încălcat.

Demersul revocării lui Liviu Dragnea de la şefia Camerei Deputaţilor. PNL continuă acţiunea

Liberalii vor continua, luni, demersul revocării lui Liviu Dragnea de la şefia Camerei Deputaţilor şi a vicepreşedintelui Florin Iordache, a anunţat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă. Acesta a spus că partidul va boicota şedinţele de plen dacă aceştia vor conduce şedinţele.

Carmen Dan revine în prim-plan cu o teorie despre moţiunea de cenzură: Am mai trecut prin asta

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, duminică seară, că Guvernul condus de Viorica Dăncilă nu are emoţii referitor la o anunţată moţiune de cenzură, precizând că guvernanţii "au mai trecut prin asta".

Lider român, scrisoare către vicepremierul Mateo Salvini: Modificările Codului rutier italian sunt profund discriminatorii

Eugen Tomac i-a transmis, duminică, o scrisoare vicepremierului Matteo Salvini în care îi spune că modificările Codului rutier italian sunt "profund discriminatorii şi îngrădesc libera circulaţie a cetăţenilor europeni". Liderul PMP face apel la ministrul de Interne italian să găsească o soluţie.

CE Handbal. România pierde meciul cu Olanda. Drumul spre semifinală continuă/ Cristina Neagu, cu capul plecat: Nu ne mai permitem paşi greşiţi

România pierde în faţa naţionalei din Olanda, cu 29-24, în meciul de la Nancy, la Campionatul European de handbal feminin din Franţa.