Știrile zilei

Ministerul Economiei anunţă deschiderea unui perimetru minier pentru minereuri rare

În urma unui contract de servicii geologice şi servicii miniere încheiat între Radioactiv Mineral Măgurele, companie aflată în portofoliul Ministerului Economiei, şi societatea care deţine licenţa de explorare aferentă perimetrului Jolotca, pentru minereuri rare şi disperse şi minereu polimetalic.

Crimele în serie din Cipru: A fost găsit cadavrul celei de-a şaptea victime/ Cele două românce ucise vor fi înmormântate joi

Poliţia cipriotă a anunţat că a găsit miercuri un cadavru despre care presupune că ar fi al celei de-a şaptea victime a unui criminal în serie care a ucis de-a lungul a trei ani şapte femei, printre care şi două românce, informează Reuters.

HAOS la Moscova: Sute de persoane, inclusiv un politician, arestate, în urma protestelor de susţinere a jurnalistului Ivan Golunov | FOTO, VIDEO

Poliţia rusă a anunţat că a reţinut peste 400 de persoane, printre care se numără politicianul opoziţiei Aleksei Navalnîi, care demonstrau la Moscova pentru a cere pedepsirea ofiţerilor implicaţi în cazul de înscenare contra jurnalistului Ivan Golunov, relatează Reuters.

Senator UDMR, despre ultraşii din Valea Uzului: Declaraţiile lui Carmen Dan sunt inacceptabile

Senatorul UDMR Tánczos Barna a afirmat, miercuri, că declaraţiile ministrului de Interne Carmen Dan, potrivit cărora la Valea Uzului „au fost ultraşi de ambele părţi”, sunt inacceptabile, precizând că oamenii care protestează paşnic nu pot fi numiţi ultraşi.

Legea privind amplasarea radarelor în locuri vizibile pe drumurile publice, atacată la Curtea Constituţională de preşedinte

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale, miercuri, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care este interzisă amplasarea aparatelor radar în locuri de unde nu sunt vizibile.

Sistem de telemedicină pentru bolnavii din satele izolate. Consultaţii, prin tablete dotate cu camere web

Sătenii din cinci comune din Botoşani vor fi consultaţi, din vara acestui an, printr-un sistem inovativ de telemedicină, care va facilita accesul bolnavilor din zonele izolate la medici, cu sprijinul unor tablete dotate cu camere web şi cu un soft special creat de o companie din Germania.

Mick Jagger, în primul interviu de după operaţia pe cord: ”Azi dimineaţă am fost un pic la sală”/ Când începe noul turneu

Mick Jagger a explicat în ce fel se pregăteşte pentru turneul trupei sale în primul interviu acordat după ce a fost operat pe cord: ”Am repetat enorm în ultimele săptămâni... azi dimineaţă am fost un pic la sală”, arată platforma Rolling Stone

Modernizarea ANAF a fost anulată: De la proiectul derulat cinci ani pe hârtie, la calculatoarele vechi şi supraîncărcate

Autorităţile centrale vorbesc despre necesitatea modernizării sistemului ANAF de ani de zile. La fiecare schimbare de şef al ANAF se aduce din nou în discuţie infrastructura. Dar câte şanse are sistemul, după ce programul comun cu Banca Mondială a fost anulat?

Fiul de un an al primarului Iaşului, Mihai Chirica, are casă în valoare de 250.000 de euro. Explicaţiile edilului

Fiul în vârstă de un an al primarului Iaşului, Mihai Chirica, are, pe numele lui, o casă în valoare de 250.000 de euro. Edilul a trecut locuinţa în declaraţia de avere şi spune că banii sunt din partea familiei, iar copilul a fost reprezentat la notar de bunică.

Boris Johnson şi-a lansat campania pentru funcţia de premier al Marii Britanii

Boris Johnson şi-a lansat miercuri campania pentru a deveni succesorul Theresei May, luându-şi angajamentul de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 octombrie şi a transmis un avertisment partidului său, spunând că "întârzierea inseamnă înfrângere”, potrivit Reuters.

MApN, întâlnire cu autorităţile din Ungaria. Situaţia Cimitirului din Valea Uzului, printre subiectele de discuţii

Ministerul Apărării a transmis ministerului din Ungaria şi Institutului şi Muzeului de Istorie Militară din acest stat organizarea unei întâlniri la Bucureşti pentru a discuta regimul juridic al mormintelor de război. La întâlnire va fi abordată şi situaţia Cimitirului din Valea Uzului.

“Oh, Ramona!” a ajuns în trending pe IMDB | FOTO

Filmul “Oh, Ramona!” regizat de Cristina Jacob a ajuns pe locul 27 în topul popularităţii IMDB, devenind, la o săptămână de la apariţia pe platforma Netflix, prima producţie românească care se află pe un loc atât de sus în top 100 cele mai populare filme, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Şansele moţiunii de cenzură. De câte voturi din barca PSD-ALDE este nevoie pentru ca Guvernul să cadă

Pentru ca moţiunea de cenzură a opoziţiei să treacă sunt necesare 233 de voturi ale parlamentarilor. PNL, USR, PMP, Pro România şi UDMR au anunţat că vor susţine demersuri, însă liderul deputaţilor liberali Raluca Turcan a anunţat, miercuri, că moţiunea nu are în prezent voturile necesare.

Ce joburi cred românii că nu pot fi înlocuite niciodată de roboţi. Topul clasamentului, condus de preoţi

Mai mult de jumătate dintre români cred că este posibil ca postul lor să fie înlocuit de roboţi şi automatizare mai devreme sau mai târziu, dar există şi meserii sigure, ce nu pot fi automatizate, precum cea de preot, artist sau psiholog, arată un studiu Bestjobs.

ŞANTAJ: Radiohead, victima unui atac cibernetic. Modul ingenios prin care trupa a reuşit să pună hackerii pe fugă/ La cine a ajuns răscumpărarea URIAŞĂ | FOTO

Trupa britanică Radiohead a publicat o colecţie vastă de piese nelansate, acestea fiind înregistrate pentru celebrul album „OK Computer”, lansat în 1997. O arhivă MiniDisc deţinută de solistul trupei Thom Yorke a fost hackuită săptămâna trecută de către o persoană neidentificată, aceasta cerându-i cântăreţului o răsplată de 150.000 de lire sterline pentru returnarea înregistrărilor, transmite The Guardian.

În curând „Casa de copii” ar putea fi doar o tristă amintire. Guvern: Centrele de plasament vechi vor fi desfiinţate până în anul 2021

Guvernul a adoptat, miercuri, un act normativ care prevede desfiinţarea centrelor de plasament vechi pentru copiii aflaţi în grija statului. Din 2021 copiii aflaţi sub protecţie socială vor locui în case şi apartamente de tip familial, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

Scrisoare deschisă pentru Dăncilă | Protest al profesorilor de Drept: Adoptarea Codului administrativ prin OUG, un exces de putere

Mai multe cadre didactice de la facultăţile de Drept din ţară îi cer premierului să nu adopte Codul administrativ prin Ordonanţă de urgenţă. Profesorii consideră că adoptarea Codului prin OUG echivalează cu un exces de putere, se arată într-o scrisoare deschisă adresată Vioricăi Dăncilă.

Primul demers, după alegerile din 26 mai. Moţiunea prin care Opoziţia unită vrea să dărâme Guvernul PSD-ALDE, citită în Parlament. Doar 80 de parlamentari, prezenţi – FOTO

Deputatul PNL Gigel Ştirbu a citit textul moţiunii de cenzură în plenul reunit al Parlamentului, însă doar 80 de aleşi au fost prezenţi în sală. De la citirea moţiunii au lipsit inclusiv deputaţii şi senatorii opoziţiei, cei care au iniţiat demersul.

Vijeliile şi grindina fac ravagii: Mai multe gospodării inundate şi un copaci căzuti peste maşini, în Curtea de Argeş

Mai multe gospodării au fost inundate şi un copac a căzut peste două maşini parcate, miercuri, după o furtună, în Curtea de Argeş. Pompierii au fost chemaţi pentru a ajuta oamenii să scoată apa din case.

EBOLA, un pericol care se extinde: Un copil în vârstă de cinci ani a murit din cauza bolii cumplite/ Avertismentul specialiştilor

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi autorităţile de la Kampala au anunţat miercuri că un băiat în vârstă de cinci ani, originar din Republica Democrată Congo, a decedat în Uganda din cauza Ebola, informează CNN.

Sorina Pintea, despre sistemul informatic gestionat de CNAS, aflat în „colaps total”: Trebuie să fie scandal ca să meargă

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat în contextul în care Societatea Naţională de Medicină a Familiei a transmis prin intermediul unei scrisori că sistemul informatic e în „colaps total”, că „trebuie să fie scandal ca să meargă sistemul”.

Marius Tucă Show. Barna, despre căsătoriile între persoane de acelaşi sex: Când o astfel de iniţiativă ar ajunge în dezbaterea publică, nu aş vedea nicio problemă

Liderul USR Dan Barna susţine căsătoria între persoane de aceleaşi sex şi o lege care să reglementeze acest lucru. Dan Barna a declarat, la emisiunea Marius Tucă Show, că în acest moment societatea românească nu este pregătită pentru o astfel de măsură.

Militar de pe fregata Mărăşti înecat în mare, după ce a mers la pescuit de melci de mare

Un militar de pe fregata Mărăşti a murit, miercuri, înecat în mare, după ce a mers la pescuit de rapane (melci de mare) în zona Pescărie Năvodari. Militarul era căsătorit şi avea o fetiţă de cinci ani.

FT: Raport guvernamental confidenţial. Marea Britanie nu este pregătită să iasă din UE pe 31 octombrie

Marea Britanie nu este pregătită să se retragă din Uniunea Europeană pe 31 octombrie 2019, arată un raport confidenţial elaborat de Guvernul Theresa May, informează cotidianul Financial Times.

ZECI de răniţi în urma unui atac cu rachete care a vizat un aeroport din Arabia Saudită

Cel puţin 26 de persoane au fost rănite după ce rachete lansate de insurgenţi huthi din Yemen au lovit un terminal aeroportuar din Arabia Saudită, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de postul tv Al-Jazeera.

Grupul PPE din Parlamentul European susţine noul Guvern al Republicii Moldova

Grupul PPE din Parlamentul European susţine noul Guvern al Republicii Moldova, care potrivit acestuia, este unul legitim şi a fost învestit respectând toate legile din Republica Moldova şi toate normele democratice internaţionale, relatează Unimedia.

Un jandarm a LOVIT un elev într-un liceu unde avea loc examenul de bacalaureat

Un jandarm a lovit, luni, un elev într-un liceu din judeţul Giurgiu, unde avea loc examenul de bacalaureat, agentul depunându-şi demisia miercuri dimineaţă. Jandarmeria Română a anunţat că a dispus un control în acest caz.

Peripeţiile unui hoţ român: A ajuns în Marea Britanie vineri, a fost prins la furat sâmbătă şi arestat luni

Un român ajuns în Marea Britanie a fost arestat pentru furt la numai o zi după ce a ieşit din aeroport. El a fost prins cu mai multe haine luate dintr-un magazin din oraşul Nottingham, sâmbătă.

Cum procedează PSD la moţiune. Preşedintele Camerei Deputaţilor: Ce vor face colegii este la latitudinea lor, nu este o problemă că nu avem încredere/ Opoziţia nu are suficiente voturi

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că social democraţii nu au luat o decizie dacă să voteze sau nu la moţiunea de cenzură, precizând că asta e la latitudinea fiecărui coleg. Singura hotărâre a fost referitor la asaigurarea cvorumului, a precizat Ciolacu.

De când intră Trenurile Soarelui în circulaţie: 40 de garnituri vor lega oraşele de staţiuni

Trenurile Soarelui intră în circulaţie începând cu weekend-ul care urmează. 40 de trenuri vor asigura, timp de aproape trei luni, până la 8/9 septembrie, legături din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.

Dacian Cioloş: USR-PLUS este gata să-şi asume inclusiv guvernarea

Liderul PLUS Dacian Cioloş a declarat miercuri, la RFI, că alianţa USR-PLUS este pregătită să preia guvernarea, „dacă e nevoie”, insistând încă o dată pentru alegeri anticipate.

Un şofer a intrat cu maşina în mulţimea dintr-o staţie de autobuze din Chişinău

O maşină a intrat în mulţimea ce aştepta într-o staţie de autobuze de pe strada Sarmizegetusa din sectorul Botanica din Chişinău, iar un bărbat a murit pe loc, potrivit Unimedia.

Aeroportul Băneasa se redeschide şi încep lucrăride extindere la Otopeni

Primele curse de linie vor ateriza pe Aeroportul Aurel Vlaicu din Băneasa la începutul anului viitor, iar în perioada următoare va începe prina fază a lucrărilor pentru două noi terminale la Aeroportul Henri Coandă Otopeni, a anunţat miercuri Alexandru Ivan, directorul CNAB.

Pro România votează moţiunea. Mihai Tudose: E cântecul de lebădă în PSD, ultima zi de plajă

Mihai Tudose, fost premier PSD, a declarat că este cântecul de lebădă pentru social democraţi şi se bazează la moţiunea de cenzură inclusiv pe votul unor foşti colegi care sunt nemulţumiţi de situaţia actuală.

Evaluarea Naţională 2019 | ISMB a publicat lista cu centrele unde elevii clasei a VIII-a vor susţine examenele

Evaluarea Naţională 2019. Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a publicat lista cu centrele unde elevii clasei a VIII-a din Capitală vor trece prin probele Evaluării Naţionale 2019, fiind 206 de astfel de centre. Începând cu săptămâna următoare, absolvenţii clasei a VIII-a vor da aceste teste.

Mihai Tudose nu exclude să revină în funcţia de premier: Dacă aşa închidem Guvernul Dăncilă…

Fostul premier Mihai Tudose, aflat acum în Pro România, nu exclude varianta de a fi din nou premier sau de a ocupa un post de ministru, în cazul formării unui nou Cabinet, spunând că nimic nu este prea mult ca să fie înlăturat actualul cabinet.

Cazul celor 6 poliţişti. Maia Sandu îl somează pe şeful demis al Poliţiei să înceteze acţiunile de destabilizare a ordinii publice

Prim-ministrul Maia Sandu l-a somat pe Alexandru Pînzari, şeful demis al Inspectoratului General de Poliţie din Republica Moldova, să înceteze acţiunile de destabilizare a ordinii publice, în urma demiterii mai multor angajaţi ai INI care şi-au anunţat susţinerea pentru noul Guvern, conform Unimedia

Vlad Massaci, despre noua sa montare, la Constanţa: ”Un spectacol despre bunătatea ascunsă din om”

Vlad Massaci explică în ce fel a lucrat la 14 ani de la prima sa versiune pentru noua montare cu ”Billy şchiopul” la Constanţa: ”Există empatie dincolo de o anumită duritate a limbajului. E un spectacol despre bunătatea ascunsă din om”, spune regizorul pentru MEDIAFAX.

TEXTUL moţiunii de cenzură: Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot!/ UPDATE: Documentul intră în plenul reunit

Moţiunea de cenzură depusă de opoziţie va fi prezentată, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, urmând ca dezbaterea şi votul pe textul moţiunii să aibă loc marţea viitoare, a anunţat Lia Olguţa Vasilescu, secretar în conducerea Camerei Deputaţilor. Textul moţiunii de cenzură face referire la eşecul organizării alegerilor, la situaţia din Valea Uzului, dar şi încercările repetate de emitere a ordonanţelor de urgenţă pe justiţie.

Metrou în Drumul Taberei | Şodolescu: Pe Magistrala 5 se va circula cu certitudine în decembrie

Pe magistrala 5 a metroului bucureştean Drumul Taberei - Eroilor se va circula cu certitudine în decembrie, a anunţat miercuri directorul general al Metrorex Dumitru Şodoloescu.