Știrile zilei

Carmen Dan, apel la forţele de ordine şi la participanţii de la protestul din această seară

Carmen Dan a prezentat date din raportul întocmit după protestul de vineri şi a precizat că jandarmii au acţionat numai când s-a pierdut caracterul paşnic al mitingului şi toate mişcările au fost anunţate protestatarilor. Dan le-a cerut jandarmilor să nu se lase intimidaţi la protestul de sâmbătă.

Ministrul de Interne, REACŢIE după violenţele de la MITINGUL diasporei: Cetăţenii au avut ocazia să vadă cum se intervine în orice stat democratic

Carmen Dan a precizat că intervenţia jandarmilor la protestul de vineri din Piaţa Victoriei a fost una justificată şi că acţiunile forţelor de ordine au fost un exemplu de restabilire a ordinii publice practicat în orice alt stat democratic.

Carmen Dan, atac la Iohannis: Reacţia, prematură. Nu el trebuie să se pronunţe, ci parchetul militar

Ministrul Carmen Dan a declarat că reacţia preşedintelui ţării de a caracteriza intervenţia jandarmilor ca fiind brutală este prematură şi că nu el trebuie să se pronunţe, ci parchetul militar. Dan s-a mai întrebat cum ar caracteriza el intervenţiile dacă protestul ar fi fost la Palatul Cotroceni.

Studenţii condamnă violenţele de la miting

Studenţii condamnă violenţele de vineri din Piaţa Victoriei şi spun că agresivitatea verbală nu poate reprezenta o justificare pentru intervenţia brutală a jandarmilor, ei condamnând şi lipsa de reacţie a autorităţilor în faţa agitatorilor.

Incidentele violente de la mitingul DIASPOREI. Declaraţiile ministrului de Interne, Carmen Dan: Da, mi-am întrerupt vineri concediul, însă nu am coordonat operaţiunile

Ministrul Carmen Dan a declarat că nu a intervenit în coordonarea intervenţiilor jandarmilor la protestele din Piaţa Victoriei, precizând că vineri s-a aflat în sediul Ministerului însă doar pentru că ştie ce înseamnă „responsabilitatea funcţiei” şi invită orice angajat să spună dacă a primit ordin.

Noi perspective pentru tratarea cancerului: Nanoroboţii, folosiţi în proceduri revoluţionare pentru distrugerea tumorilor canceroase

Ideea utilizării unor armate de roboţi extrem de mici în corpurile umane pentru efectuarea de operaţii a fost o temă a domeniului ştiinţifico-fantastic de zeci de ani. Abia acum însă au apărut noi perspective pentru tratarea cancerului, cercetătorii folosind cu succes, în premieră, roboţi de dimensiuni nanometrice pentru tratarea tumorilor canceroase la şoareci, informează cotidianul Financial Times.

Filmul VIOLENŢELOR de la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei. Cum au ajuns grupurile de provocatori în faţa Guvernului. A fost reacţia Jandarmeriei una proporţională?

Peste 450 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma violenţelor de vineri seară din Piaţa Victoriei. Au existat ciocniri dure între anumite grupuri de indivizi şi forţele de ordine, jandarmii susţinând că au fost provocaţi constant şi că nu au putut extrage incitatorii din mulţime.

Jandarmeriţa abandonată de camarazi. Se caută pistolul furat în timp ce era bătută/ Procurorii Parchetului Capitalei: Dosar penal pentru ultraj

Toate structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt în alertă şi s-au mobilizat pentru găsirea unui pistol furat de indivizii care i-au bătut pe cei doi jandarmi abandonaţi de colegi în mâinile unei mulţimi furioase. A fost nevoie ca manifestanţii să facă un cordon de protecţie în jurul celor doi, pentru a-i proteja, în timp ce camarazii acestora nu reacţionau în nici un fel.

Primele reacţii din partea liderilor coaliţiei de guvernare. Dragnea, atac la Iohannis, „sponsorul politic al violenţei”/ Tăriceanu, mesaj de suport pentru Jandarmerie şi Poliţie

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că declaraţia preşedintelui Iohannis este practic un act de subminare a autorităţii statului şi un îndemn la reluarea violenţelor, şeful statului dovedind ”încă o dată că este sponsorul politic al violenţei şi al manifestărilor extremiste”.

Reacţie a PATRIARHIEI Române după violenţele de vineri seara: Întreaga ţară e îngrijorată de evenimentele recente

Patriarhia Română se arată îngrijorată de violenţele de vineri, din timpul protestelor din Piaţa Victoriei şi îndeamnă lumea la pace şi dialog. Patriarhia mai transmite că BOR, deşi neutră din punct de vedere politic, e sensibilă la problemele sociale.

UPDATE: Declaraţie de presă a ministrului Carmen Dan, la ora 17.30. Aceasta a vizitat astăzi jandarmii răniţi şi a amânat să se exprime asupra violenţelor de vineri seara

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, la Spitalul Floreasca unde a vizitat jandarmii răniţi, faptul că nu ea trebuie să coordoneze intervenţiile şi activitatea forţelor de ordine, precizând că în cursul zilei de sâmbătă va prezenta concluziile raportului realizat în urma protestelor. UPDATE: Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, susţine sâmbătă, începând cu ora 17.30, declaraţii de presă pe tema evenimentelor înregistrate la protestul de vineri, din Piaţa Victoriei.

Cancelarul Austriei Sebastian Kurz cere ANCHETĂ după agresarea unor jurnalişti austrieci la protestele din Bucureşti

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a condamnat violenţele produse la Bucureşti şi aşteaptă clarificări din partea României după ce jurnalişti austrieci au fost agresaţi de forţele de ordine în timpul protestelor desfăşurate vineri.

Mihaela Buzărnescu, despre accidentarea de la picior: Rămân în New York pentru a mă recupera/ Când crede că se poate întoarce pe teren

Mihaela Buzărnescu s-a accidentat în această săptămână la Montreal, în meciul din turul 2 cu Elina Svitolina, astfel că va lipsi o perioadă de pe teren. Ea nu va juca săptămâna viitoare la Cincinnati, nici la New Haven, dar va încerca să-şi facă o revenire spectaculoasă la US Open.

Fifor: E regretabilă poziţia lui Iohannis privind acţiunea Jandarmeriei. E nevoie urgent de anchetă/ Raeţchi îl taxează: Este incalificabil ce a făcut ministrul Apărării

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a spus că jandarmii au acţionat corect la proteste şi că este regretabilă poziţia preşedintelui Iohannis privind intervenţia forţelor de ordine, subliniind că e nevoie de o anchetă pentru a se clarifica cine şi în ce scop a organizat acest miting.

SRI anunţă că directorul instituţiei a avut o discuţie cu premierul Dăncilă: Toate datele deţinute au fost transmise operativ structurilor MAI

Directorul SRI Eduard Hellvig a avut, sâmbătă, o discuţie telefonică cu premierul Viorica Dăncilă, în cadrul căreia i-a transmis că toate datele şi informaţiile deţinute de Serviciu au fost transmise operativ structurilor MAI, inclusiv Direcţiei Generale Management Operaţional, anunţă SRI.

Accident rutier soldat cu trei răniţi grav din cauza unei depăşiri, în Buzău: UPDATE: Unul dintre răniţii în accidentul din Buzău a murit

Trei persoane au fost rănite, una fiind resuscitată şi alta în continuare încarcerată, din cauza unei depăşiri pe drumul judeţean care leagă Căldăruşanca şi Pitulicea, judeţul Buzău.

Orban anunţă că PNL va cere o sesiune extraordinară în Parlament pentru constituirea unei comisii de anchetă a violenţelor de la protest

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că liderul PSD, Liviu Dragnea, a readus România în anii '90 după intervenţia Jandarmeriei la mitingul Diasporei şi că liberalii vor începe demararea unei sesiuni extraordinare, în Parlament pentru constituirea unei comisii de anchetă.

Ministrul Sănătăţii: Femeia jandarm este bine, nu are factură la coloană. Nu este la Terapie Intensivă, e pe secţia de Chirurgie

Femeia jandarm care a fost rănită, vineri, în timpul mitingului din Piaţa Victoriei, se simte bine, a spus ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, precizând că tânăra nu are factură la coloană, cum s-a spus iniţial. Pintea a mai spus că medicii şi spitalele sunt pregătite pentru protestul de sâmbătă.

Un fost mare ciclist a fost internat într-o clinică de psihiatrie

„Jan Ullrich a fost internat într-o clinică de psihiatrie, vineri, 10 august, unde starea sa de sănătate este acum evaluată de specialişti”, a spus un oficial al poliţiei din Frankfurt, conform presei internaţionale, fără însă a specifica cât timp va sta fostul campion în instituţia respectivă.

FADERE: Violenţele de la protest au fost provocate de echipe bine organizate de huligani. Ne delimităm de ele

Reprezentanţii FADERE precizează că se delimitează de violenţele de la mitingul din Piaţa Victoriei şi crede că incidentele au fost provocate de echipe bine organizate de „huligani care au avut ca scop destabilizarea României”. Federaţia condamnă şi excesul de forţă al jandarmilor.

Orban: Dăncilă ar trebui să se întoarcă din concediu şi să o demită pe Carmen Dan

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că premierul Viorica Dăncilă, ar trebui să o demită pe ministrul de Interne, Carmen Dan, dar şi pe prefectul Capitalei, Speranţa Clişeru, pentru că altfel „înseamnă că este complice la tot ceea ce s-a întâmplat”.

Kelemen: Preşedintele României să intermedieze situaţia tensionată existentă

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, îi cere lui Klaus Iohannis să îşi asume rolul constituţional şi să intermedieze situaţia tensionată existentă între diferite grupuri ale societăţii. ”Ce s-a întâmplat noaptea trecută pe străzile din Bucureşti a fost de o violenţă inacceptabilă”, spune Kelemen.

Iohannis: Ministrul de Interne să-şi asume responsabilitatea pentru modul în care gestionat situaţia/ PSD: Preşedintele să îşi ceară scuze pentru afirmaţiile împotriva Jandarmeriei

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut, sâmbătă, ministrului de Interne, Carmen Dan, să-şi asume responsabilitatea pentru modul în care gestionat situaţia din timpul protestelor şi să prezinte un raport detaliat privind modul în care forţele de ordine au acţionat „şi mai ales la ordinul cui”. PSD i-a cerut, la rândul său, şefului statului să îşi ceară scuze imediat pentru afirmaţiile „iresponsabile” împotriva Jandarmeriei, care a acţionat „legitim şi legal” pentru a-i împiedica pe protestatari să pătrundă în Palatul Victoria.

Consilierul şefului DIICOT a avut dosar la DNA, recent clasat. Mariana Alexandru: Voi formula plângeri penale şi vreau să mă lămuresc dacă am fost supravegheată. Toţi trebuie să răspundă

Fostul procuror DNA Mariana Alexandru, în prezent consilierul şefului DIICOT,precizează că a aflat, în urmă cu o zi, că Direcţia i-a întocmit un dosar de corupţie în urmă cu 4 ani, clasat recent, întrucât fapta nu există. Procurorul vrea să depună plângeri penale şi să afle dacă a fost supravegheat.

Protestul Diasporei | Premierul Viorica Dăncilă a solicitat, în regim de urgenţă, un raport complet de la SRI referitor la persoanele care au pregătit şi provocat violenţele

Premierul Viorica Dăncilă a cerut SRI un raport complet, în regim de urgenţă, referitor la persoanele care au pregătit şi provocat violenţele de vineri seara şi i-a acuzat pe liderii opoziţiei că încearcă să exploateze în folosul propriu efectele dramatice ale acestor evenimente.

Un nou bilanţ după proteste: 452 de persoane au avut nevoie de ajutor medical. Trei oameni au arsuri pe 15% din corp

Peste 400 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piaţa Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, către protestatari: Nu ne provocaţi că venim 1 milion şi vă CĂLCĂM în picioare

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat, sâmbătă, că violenţele de la protestul de vineri au reprezentat o tentativă de lovitură de stat, responsabili fiind liderii opoziţiei, cu Iohannis în frunte, şi i-a ameninţat pe protestatari - „Nu ne provocaţi că venim 1 milion şi vă călcăm în picioare”.

O femeie a fost arestată într-o ţară arabă după ce a consumat un pahar de vin în avion

O femeie din Marea Britanie a fost arestată în Dubai după ce a consumat un singur pahar de vin într-un zbor din Londra spre Emiratele Arabe, informează Daily Mail.

Simona Halep s-a calificat în semifinala turneului de la Montreal

Simona Halep, locul 1 WTA, va juca a patra semifinală la rând la Rogers Cup, după ce a depăşit-o pe jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 6 în clasamentul mondial, scor 7-5, 6-1.

Gerea, ALDE: Violenţa, rodul unei campanii de instigare din partea lui Iohannis, PNL şi USR

Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea a declarat sâmbătă că actele de violenţă din Piaţa Victoriei sunt ”rodul unei campanii de instigare şi de dezinformare care a avut loc în ultimele zile din partea PNL şi USR, împreună cu preşedintele Iohannis”.

Procurorii militari s-au autosesizat şi au deschis DOSAR PENAL privind intervenţia jandarmilor la protestele din Piaţa Victoriei

Procurorii militari s-au autosesizat după violenţele de la protestul din Piaţa Victoriei şi au deschis un dosar penal privind modul în care au intervenit jandarmii. Parchetul Militar va prelua şi toate plângerile penale depuse la secţiile de poliţie, pe care le va reuni într-un singur dosar.

Dan Barna, USR: Cerem demisia ministrului de Interne Carmen Dan, a şefului Jandarmeriei şia prefectului Capitalei

Preşedintele USR, Dan Barna, a cerut public, sâmbătă dimineaţa, demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, şefului Jandarmeriei, Sebastian Cocoş şi prefectului Capitalei, Speranţa Clişeru, după intervenţia forţelor de ordine la protestul Diasporei, unde mai mulţi oameni au fost răniţi.

Pentru cei cărora le pasă, dar nu doresc să se extenueze: 10 metode leneşe prin care poţi salva planeta

Îţi poţi transforma casa într-un panou solar, colector de apă pluvială, un adevărat paradis ecologic. Dar nu credeţi că asta ar cere cam mult... efort? Ponturile ce urmează vă vor face viaţa mai „verde” fără a vă obosi prea tare.

Iohannis îi cere procurorului general să demareze cercetări în cazul intervenţiei Jandarmeriei

Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat, sâmbătă, procurorului general, Augustin Lazăr, demararea de urgenţă a cercetărilor în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi elucidării modului concret în care s-a produs intervenţia Jandarmeriei, pentru restabilirea ordinii publice, la protestul de vineri

PMP: Intervenţia în forţă nejustificată a Jandarmeriei, profund revoltătoare

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, sâmbătă, că „intervenţia în forţă nejustificată şi utilizarea unor măsuri disproporţionate, fără precedent”, de către Jandarmerie, la protestul de vineri din PiaţaVictoriei sunt profund revoltătoare.

RAPORT: Marea Britanie trebuie să oprească extrădările spre ţări care comit abuzuri, precum România

Marea Britanie trebuie să oprească extrădările efectuate prin Sistemul Mandatului European de Arestare spre ţări care comit abuzuri judiciare, precum România, Grecia şi Polonia, arată un raport elaborat de organizaţia „Due Process” şi de Centrul pentru Cercetări asupra Economiilor Post-Comuniste.

Protestul Diasporei | Un jurnalist susţine că a fost bătut de jandarmi, deşi şi-a ridicat mâinile deasupra capului şi le-a arătat legitimaţia

Un jurnalist a depus plângere la Secţia 1 de Poliţie după ce ar fi fost bătut de jandarmi la protestul din 10 august.

Jandarmeria: Ordinul de intervenţie în forţă a fost primit de la prefectul Capitalei. S-a intervenit moderat, raţional/ Şef de la comunicare: Vorbim de o singură armă sustrasă/ Procurorii au deschis dosar penal privind acţiunile forţelor de ordine | VIDEO

Jandarmii au primit ordin de la prefectul Capitalei să intervină în forţă în Piaţa Victoriei la ora 23, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii instituţiei, care au mai precizat că au fost deschise 8 dosare penale, până acum. Jandarmii precizează şi că o singură armă a fost furată de la femeia-jandarm lovită vineri seară de mai mulţi protestatari prezenţi la mitingul din Piaţa Victoriei, MAI fiind mobilizat pentru identificarea celui vinovat. Cazul a fost preluat de procurori. În ciuda sutelor de răniţi din timpul protestelor, Georgian Enache, reprezentantul Jandarmeriei Capitalei, a declarat că „s-a intervenit moderat, raţional”. Procurorii militari s-au autosesizat după violenţele de la protestul din Piaţa Victoriei şi au deschis un dosar penal privind modul în care au intervenit jandarmii.

O ambulanţă a fost lovită de o maşină într-o intersecţie. Un copil de 3 ani şi mama lui au fost răniţi

Un copil de 3 ani şi mama lui au fost răniţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce ambulanţa care îi ducea la spital a fost lovită de o maşină într-o intersecţie din Constanţa.

ISU Constanţa, după mai multe incidente pe plaje soldate cu victime: Marea nu iartă greşelile şi teribilismul

Specialiştii ISU Constanţa avertizează turiştii care ignoră recomandările salvamarilor că marea nu iartă greşelile şi teribilismul. Numai vineri, 11 persoane, între care şi un copil de 11 ani, au avut nevoie de salvatori, un bărbat murind.