Știrile zilei

Florian Coldea va fi audiat de Secţia de Anchetă în dosarul lui Kovesi pe 16 mai

Fostul prim adjunct al Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea, urmează să fie audiat pe 16 mai de către procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Numele unuia dintre autorii atacurilor din Sri Lanka, făcut public. Cine este acesta

Surse din cadrul serviciilor britanice de securitate au declarat pentru CNN că numele unuia dintre autorii atacurilor teroriste din Sri Lanka este Abdul Lathief Jameel Mohamed, iar acesta ar fi studiat în Marea Britanie între anii 2006 şi 2007.

Curtea Constituţională, despre legea evaziunii fiscale: Procurorul nu poate renunţa la urmărirea penală dacă se acoperă prejudiciul produs

Curtea Constituţională arată, în motivarea deciziei de neconstituţionalitate privind modificarea legii evaziunii fiscale, că procurorul nu poate renunţa la urmărirea penală în cazul în care inculpatul acoperă prejudiciul produs deoarece se încalcă principiul legalităţii incriminării.

Lumea fotbalului, zguduită de un nou scandal: Clubul Anderlecht, suspectat de spălare de bani

Fotbalul din Belgia, zguduit din nou de probleme cu legea. Poliţia a percheziţionat sediul Federaţiei Belgiene de Fotbal, dar şi pe cel al clubului Anderlecht, fosta echipă a lui Alexandru Chipciu şi Nicolae Stanciu.

Mai mulţi răniţi după ce un vehicul a intrat în pietoni, în SUA/ Şoferul a fost reţinut

Cel puţin opt persoane au fost rănite după ce au fost lovite de un vehicul, în oraşul californian San Jose, în ceea ce pare a fi un act deliberat, anunţă autorităţile americane, precizând că şoferul a fost reţinut.

Andrei Caramitru nu mai este consilierul liderului USR, Dan Barna/ Decizia vine la puţină vreme după ieşirea nervoasă a lui Caramitru

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat într-un mesaj intern obţinut de MEDIAFAX că a decis împreună cu Andrei Caramitru „să înceteze relaţia preşedinte - consilier”, precizând că că a aflat din presă, ”prea des”, opiniile acestuia.

Ludovic Orban, despre modificările Codurilor Penale: ”E miercurea neagră”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, la Iaşi, că prin modificările aduse Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, actualii guvernanţi „brevetează miercurea neagră”, iar PNL va sesiza Curtea Constituţională.

Pagube la Regensburg, în urma detonării controlate a unei BOMBE de 250 kg din al Doilea Război Mondial/ Ce au păţit clădirile din jur

O bombă de 250 de kilograme din cel de-al Doilea Război Mondial, descoperită în oraşul german Regensburg, a cauzat pagube semnificative în pofida eforturilor autorităţilor de a detona în mod controlat dispozitivul exploziv, informează cotidianul The Evening Standard.

Birchall, Teodorovici şi Oprea au primit undă verde/ Klaus Iohannis a semnat numirea interimarilor la cele trei ministere

Preşedintele Klaus Iohannis a luat act miercuri de demisiile celor trei miniştri, Tudorel Toader, Rovana Plumb şi Natalia Intotero. El a semnat decretele prin care Ana Birchall, Eugen Teodorovici şi Radu Oprea sunt desemnaţi miniştri interimari.

Ecaterina Andronescu răspunde criticilor privind numărul de locuri din licee: ”Au fost locuri mult mai multe decât s-au ocupat”

Ecaterina Andronescu a reacţionat, miercuri, la reproşurile primite cu privire la reducerea cifrelor de şcolarizare în liceu şi spune că, de fapt, anul trecut au fost mai multe locuri disponibile decât s-au ocupat şi că ministerul nu a făcut decât să se raporteze la numărul real de locuri ocupate.

Kelemen explică de ce a votat UDMR modificările Codurilor penale: Nicio virgulă peste deciziile CCR

Kelemen Hunor a declarat, miercuri, la Arad, că UDMR a votat pentru modificarea Codului penal pentru că nu s-a adăugat nici măcar „o virgulă” la deciziile Curţii Constituţionale. Acesta a precizat că de 15 ani sunt doar „discuţii” despre corupţie şi justiţie, dar nimic nu s-a schimbat în România.

Scandal politic în Statele Unite: Ce vrea să facă preşedintele Donald Trump în cazul în care Congresul încearcă demiterea sa

Preşedintele SUA, Donald Trump, a avertizat, miercuri, că se va adresa Curţii Supreme de Justiţie în cazul în care congresmenii "democraţi tendenţioşi" vor încerca să îl demită din funcţie.

Restaurantul în care copiii nu au voie să plângă. Ce pot păţi familiile care nu respectă regula

Un restaurant înfruntă un val uriaş de critici după ce familiile cu copii au fost înştiinţate că micuţii trebuie să se abţină de la plâns, altfel vor fi daţi afară.

CNAIR şi-a pierdut răbdarea: Ameninţă constructorii variantei ocolitoare Tecuci cu rezilierea contractului

Constructorii variantei ocolitoare a oraşului Tecuci au fost avertizaţi miercuri de directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, că le va fi reziliat contractul dacă până în data de 20 mai nu se mobilizează pe şantier, informează CNAIR.

Efectele tragediei aviatice din Etiopia continuă: Boeing, decizie financiară după menţinerea la sol a avionului 737 Max

Compania Boeing a renunţat, miercuri, la rezultatele financiare estimate pentru 2019, anunţând o creştere a cheltuielilor de un miliard de dolari, ca urmare a menţinerii la sol a avionului 737 Max, informează Reuters.

Beyonce îşi provoacă fanii la dans, prin intermediul #BeforeILetGoChallenge

Cântăreaţa americană Beyonce a dat startul provocării #BeforeILetGoChallenge pe reţeaua de socializare online Instagram, care îi îndeamnă pe fani la dans, relatează oprahmag.com.

Judecătorii au respins cererea lui Borcea de eliberare. Peste cât timp poate formula o nouă solicitare

Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5 au respins, miercuri, cererea lui Cristian Borcea de eliberare condiţionată şi au stabilit ca fostul finanţator de la Dinamo să poată formula o nouă solicitare abia în luna septembrie. Decizia nu este definitivă.

Conferinţa MAS | Charles Wald, fost comandant NATO: Alianţa Nord-Atlantică rămâne esenţială pentru menţinerea influenţei internaţionale a Occidentului în contextul modificării configuraţiei geopolitice

Alianţa Nord-Atlantică este esenţială pentru menţinerea influenţei Occidentului pe plan internaţional, mai ales în contextul modificării configuraţiei geopolitice, a afirmat, în cadrul Conferinţei MAS, generalul Charles Wald, fost locţiitor al şefului Comandamentului SUA în Europa.

Cazul elevei de la Gheorghe Lazăr care a murit de MENINGITĂ. Trei elevi, depistaţi şi trataţi ca purtători clinic sănătoşi ai virusului

Pentru trei dintre elevii de la liceul Gheorghe Lazăr, din Capitală, testaţi după ce o elevă a murit săptămâna trecută de meningită, rezultatul a fost pozitiv pentru Neisseria meningitidis, ca purtători clinic sănătoşi ai virusului, transmite Ministerul Sănătăţii.

Mihaela Buzărnescu şi Sorana Cîrstea, eliminate în optimile turneului de la Istanbul. O singură româncă a mai rămas în competiţie

România a rămas, miercuri, cu o singură reprezentantă în turneul de la Istanbul în persoana Anei Bogdan. Mihaela Buzărnescu, a doua favorită, şi Sorana Cîrstea au fost eliminate în turul doi al competiţiei de categorie WTA International de la Istanbul.

Liderul suprem al Iranului, ameninţări la adresa SUA: Noile sancţiuni „nu vor rămâne fără răspuns”

Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat miercuri că decizia Statelor Unite de a elimina derogările de la sancţiuni acordate unor state care importă petrol iranian este una „ostilă” şi „nu va rămâne fără răspuns”, potrivit France 24.

Suprarealism la discuţiile asupra bugetului la Iaşi. Politicienii au ajuns să comenteze tactica echipei locale de fotbal şi i-au cerut demisia antrenorului

Echipa de fotbal Politehnica Iaşi, care anul acesta n-a primit de la autorităţile publice decât 100.000 de euro pentru juniori, a ajuns subiect de discuţie în plenul Consiliului Local miercuri, când, în loc să se dezbată bugetul oraşului - motivul pentru care se strânseseră în şedinţă -, consilierii PSD s-au apucat să ceară demisia antrenorului Stoican şi să evalueze tactica folosită în ultima etapă de campionat.

Kim Jong-un în Rusia | Povestea trenului blindat al dictatorului. Ce spun serviciile secrete americane despre luxul în care călătoreşte liderul de la Phenian | FOTO, VIDEO

Preşedintele Coreei de Nord, Kim Jong-un, a ajuns miercuri în Rusia, pentru întâlnirea programată joi cu preşedintele Vladimir Putin la Vladivostok. Dictatorul de la Phenian a călătorit până la staţia Hasan, aflată în estul regiunii Primorsky, cu celebrul său tren blindat compus din 21 de vagoane.

Trafic restricţionat pe Autostrada A2 din cauza unui accident

Circulaţia rutieră este restricţionată, miercuri, pe Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, în zona localităţii Dor Mărunt din judeţul Călăraşi, după ce şoferul unei maşini s-a ciocnit de un autocamion, informează Centrul Infotrafic. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Bichineţ (PMP) a votat, împotriva voinţei grupului, pentru codurile penale. Alţi trei deputaţi care au „greşit” la vot

Deputatul PMP de Vaslui Corneliu Bichineţ a votat "DA" la cele două proiecte de modificare a codurilor penale, votate miercuri în Parlament, împotriva voinţei grupului parlamentar PMP. Doi noi membrii Pro România au votat de asemenea pentru schimbările asupra legilor justiţiei.

Veşti îngrijorătoare: Boomul industrial din zona euro a luat sfârşit. Previziuni sumbre

Cel mai mare boom industrial din ultimii 30 de ani din zona euro a luat sfârşit în noiembrie anul trecut, fapt resimţit în primul trimestru din 2019: comerţul global este în declin (2,3%, în comparaţie cu 3% în 2018) iar creşterea PIB global va fi cea mai slabă din 2016, anunţă Coface.

OUG pentru ca pacienţii care apelează la clinici private să plătească mai puţin

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care pacienţii care apelează la clinici private să plătească mai puţin, respectiv doar diferenţa dintre tariful practicat de acel furnizor şi tariful decontat de Casa Naţională de Sănătate (CNAS).

Norul de praf saharian, în România. Oamenii postează IMAGINI cu autoturismele pline cu praf roşu: „Nu e de la poluare”/ „Nu par a fi stropi de ploaie”

Norul de praf saharian a ajuns miercuri şi în România, oamenii comentând pe Facebook evenimentul meteorologic, imortalizat prin diverse imagini postate pe reţeaua de socializare. Meteorologii au transmis marţi că ploile din România vor determina depunerea prafului, concentraţia norului fiind redusă.

Guvernul va adopta o nouă Lege a turismului/ Ce tip de sistem informatic vor să implementeze autorităţile

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că Guvernul va adopta o hotărâre care prevede crearea unui sistem informatic de evidenţă a activităţii de turism, cu scopul de a avea o evidenţă mai clară a zonelor care au nevoie de îmbunătăţire.

TRIBUT pentru Notre Dame, în Oceanul Indian: Marinarii de pe portavionul Charles de Gaulle au format o catedrală umană | GALERIE FOTO

Un desen uman cu forma stilizată a catedralei Notre Dame şi cuvântul "Paris" a fost format de marinarii de pe portavionul Charles de Gaulle, aflat în Oceanul Indian, ca tribut după incendiul devastator care a cuprins celebra biserică.

Program de sterilizare în masă: O ţară îşi cere iertare pentru că a sterilizat cu forţa persoane, pentru a preveni „naşterea descendenţilor de slabă calitate”

Guvernul din Japonia îşi cere iertare şi promite daune compensatorii pentru miile de persoane cu dizabilităţi, care au fost sterilizate cu forţa, în vederea unei legi defuncte, bazată pe teoria care susţine îmbunătăţirea geneticii umane prin diferite mijloace de intervenţie, transmite The Guardian.

Cum ar putea stăpânii de animale să scape de grija hrănirii lor când pleacă în vacanţă. Dispozitiv de hrănire la distanţă, prezentat la Cluj

O echipă de studenţi de la UTCN a prezentat, miercuri, la Cluj-Napoca, în cadrul competiţiei Internet of Things Student Challenge un dispozitiv care permite hrănirea animalelor de casă de către proprietari, de la distanţă, cu ajutorul unei aplicaţii de telefon mobil, transmite corespondentul MED

Lucian Duţă (fost şef CNAS) critică coplata în sănătate propusă de guvern: Limitează accesul pacienţilor la servicii medicale de bază

Fostul şef al CNAS, Lucian Duţă, spune despre OUG pentru coplata în Sănătate, că va limita accesul pacienţilor la servicii medicale de bază. El spune că măsura este binevenită atâta vreme cât priveşte doar sistemul privat, dar că va pune în pericol accesul pacienţilor la analize şi la specialişti.

Miniştrii Educaţiei se contestă între ei. Liviu Pop o acuză pe Ecaterina Andronescu că revine la legea Funeriu

Fostul ministru al Educaţiei, senatorul Liviu Pop, îi reproşează actualului ministru Ecaterina Andronescu, că revine la ”legea lui Funeriu” şi anunţă că va repune pe ordinea de zi a comisiei de profil din Senat ordonanţa promovată de şi la care Andronescu i-ar fi cerut de două ori să renunţe.

ACCIDENT în Capitală: O tânără de 18 ani , transportată la spital după ce a fost lovită de un autobuz

O tânără de 18 ani a fost rănită miercuri într-un accident rutier care a avut loc în zona Calea Vitan - Energeticienilor, fiind lovită de un autobuz al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), a anunţat Brigada Rutieră a Capitalei.

Andrei Caramitru, reacţie nervoasă după adoptarea codurilor penale: Grijania voastră de nenorociţi! S-au „scăpat” şi albit, în bloc

Andrei Caramitru, consilierul preşedintelui USR, Dan Barna, a reacţionat, după adoptarea în Parlament a codurilor penale, spunând că PSD-ALDE şi UDMR „s-au scăpat şi albit, în bloc” prin votul pe care l-au dat la proiectele de lege.

Bacterii care provoacă astm, descoperite în ţigările electronice/ Concluziile cercetătorilor, alarmante

Peste un sfert din ţigările electronice sunt contaminate cu bacterii care provoacă astm, inflamaţii şi reducerea capacităţii pulmonare, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard, din SUA, citat de The Telegraph.

Daniel Barbu, fostul şef al AEP, urmărit penal de DNA în dosarul subvenţiilor de la PSD

Daniel Barbu (ALDE), fost preşedinte al AEP a fost pus miercuri sub urmărire penală de procurorii DNA, pentru că în perioada în care era şef al AEP nu a urmărit destinaţia subvenţiilor acordate partidelor politice şi că, mai mult, a stopat controalele care se aflau în curs.

Rezerva de aur a României va fi repatriată: Legea, adoptată cu SCANDAL în Parlament. Dragnea: Nu l-am auzit niciodată pe Isărescu contestând proiectul/ PNL anunţă sesizarea la CCR | VIDEO

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul legislativ iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae care prevede ca Banca Naţională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate.

Cătălin Ioniţă anunţă că Academia de Poliţie a stabilit că nu a plagiat în teza de doctorat | VIDEO

Comisia de analiză a doctoratelor din Academia de Poliţie a stabilit că teza de doctorat a directorului Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Cătălin Ioniţă, nu este plagiată, acesta menţinându-şi titlul de doctor, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălin Ioniţă.