Știrile zilei

MONITORUL APĂRĂRII: Al patrulea început de mandat prezidenţial şi Parada militară din Piaţa Roşie

Printr-o ceremonie care a sugerat continuitate, preşedintele Vladimir Putin a preluat un nou mandat ca lider al F. Ruse. Simbolistica trecutului eroic a dominat şi de această dată defilarea din Piaţa Roşie. Împreună cu o serie de echipamente militare, care şi-au făcut debutul public, notează Monitorul Apărării.

Instanţa supremă admite cererea DNA de redeschidere a dosarului în care este vizat fostul procuror Mircea Negulescu

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au admis, joi, cererea procurorilor DNA de redeschidere a dosarului în care este vizat fostul procuror anticorupţie Mircea Negulescu, decizia magistraţilor fiind definitivă.

LIVE EUROVISION 2018 | Trupa românească The Humans, pe scena celebrului festivalul. SURPRIZA românilor şi numerele de SMS pentru VOT

Reprezentantul României la Eurovision 2018, grupul The Humans, a urcat joi seară, în a doua semifinală a concursului muzical, pe scena de la Altice Arena din Lisabona, Portugalia, iar evenimentul va fi transmis în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22.00.

Liberalii fac scut în jurul preşedintelui, după amenda de 2000 de lei pentru utilizarea cuvântului „penal”: „Decizia CNCD, scandaloasă”. De ce vrea PNL să schimbe legea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că decizia CNCD în privinţa preşedintelui Klaus Iohannis este scandaloasă şi că liberalii vor modificarea legislaţiei, astfel încât membrii Consiliului pentru Combaterea Discriminării să fie reprezentanţii societăţii civile, nu numiţi politic.

Paul McCartney, pe primul loc în clasamentul celor mai bogaţi milionari din industria muzicală britanică. TOP 10

Cântăreţul Paul McCartney ocupă primul loc în topul celor mai bogaţi milionari din industria muzicală britanică, întocmit de publicaţia Sunday Times, potrivit căreia fostul solist al trupei The Beatles ar avea, împreună cu soţia sa, Nancy Shevell, o avere estimată la 935 de milioane de euro.

Legea privind statutul magistraţilor, ATACATĂ pentru a treia oară la CCR pentru redefinirea „erorii judiciare”. Ce amendamente au fost adoptate astăzi în Comisie / Iordache, despre Opoziţie: Ţine isonul preşedintelui. Vă garantez că legile vor intra în vigoare

Deputatul PNL, Ioan Cupşa, a anunţat că PNL va sesiza pentru a treia oară Curtea Constituţională după ce Comisia specială pentru legile justiţiei a modificat legea privind statutul magistraţilor, printre principalele schimbări fiind definirea erorii judiciare.

Patronat: Taxa clawback urcă la 30%, medicamentele sub 25 lei nu vor mai fi fabricate în ţară

Prognozele arată că taxa clawback va ajunge în trimestrul IV la 30%, iar in aceste condiţii toate medicamentele care costă sub 25 lei nu vor mai putea fi fabricate în ţară, arată un comunicat al PRIMER – Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România.

Reacţia preşedintelui Consiliului Fiscal, în contextul plecării lui Isărescu de la conducerea BNR: N-ar fi bine ca această instituţie să fie capturată politic

În cazul în care Mugur Isărescu va pleca din postul de guvernator al Băncii Naţionale se va deschide calea unei lupte politice foarte puternice pentru BNR, a declarat joi la postul de radio RFI preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.

Transplant de rinichi, după zece ani în care s-a aflat pe lista de aşteptare. Pacientul suporta trei şedinţe de hemodializă pe săptămână

O echipă din cadrul Spitalului „C.I. Parhon“, din Iaşi, a efectuat, în cursul nopţii de miercuri spre joi, un transplant renal de la o persoană în moarte cerebrală, la un bărbat care se afla de zece ani pe lista de aşteptare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un copil de 9 ani a ajuns la spital cu muşcături pe tot corpul, după ce a fost atacat de câinele vecinilor

Un băiat de 9 ani, din Arad, a fost atacat de câinele vecinilor, copilul fiind transportat la spital cu muşcături pe tot corpul. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru neluarea măsurilor de prevenire a unui atac canin de către proprietar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ROBOR îşi continuă creşterea. Indicele atinge un nou maxim al ultimilor patru ani

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut joi la 2,75%, de la 2,673% miercuri, informează BNR.

Crima din Hunedoara. Motivul pentru care infirmiera de la Spitalul Municipal Lupeni şi-a ucis fiul

Femeia care şi-a omorât fiul în locuinţa din Lupeni, judeţul Hunedoara, a fost reţinută pentru 24 de ore. Aceasta le-a spus anchetatorilor că l-a lovit cu un cuţit pe bărbatul de 36 de ani, pentru că i-a cerut bani, el neavând un loc de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Costumul de Iron Man a fost FURAT. Suma colosală la care se ridică armura de fier purtată de Downey Jr. în primul film al francizei

Costumul de Iron Man purtat de actorul american Robert Downey Jr. în primul film al francizei de succes, lansat în 2008, a dispărut din depozitul în care era stocat, a anunţat poliţia din Los Angeles, transmite AFP.

Rapperii Chris Brown şi Young Lo, daţi în judecată pentru viol

Rapperii americani Chris Brown şi Young Lo au fost daţi în judecată de o femeie care susţine că a fost violată şi molestată sexual în mod repetat în locuinţa primului, în timpul unei petreceri care a avut loc anul trecut, transmite AFP.

Cei trei prizonieri americani, eliberaţi din Coreea de Nord. Au ajuns astăzi la baza Andrews

Coreea de Nord a eliberat trei prizonieri americani în urma vizitei Secretarului de Stat al SUA, Mike Pompeo, la Phenian, înlăturând astfel un obstacol al viitorului summit între preşedintele Donald Trump şi Kim Jong-un, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Incendiu în sectorul 4 al Capitalei | O casă a ars în totalitate, pompierii intervin de aproximativ o oră. Degajări mari de fum / Un câine, salvat după ce a rămas blocat într-un gard

Un incendiu a izbucnit la acoperişul unei case din sectorul 4 al Capitalei, în apropierea staţiei de metrou Dimitrie Leonida, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, precizând că nu există victime. Locuinţa a fost distrusă în totalitate. Pompierii intervin de o oră la stingerea incendiului.

Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, a scăpat de controlul judiciar în dosarul de corupţie de la Tribunalul Dolj

Consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a scăpat de controlul judiciar, în urma deciziei magistraţilor Tribunalului Dolj, în dosarul în care acesta este judecat pentru infracţiuni de corupţie, respectiv două infracţiuni de luare de mită şi una de trafic de influenţă.

O carte pe zi: „Linked – noua ştiinţă a reţelelor”, de Albert-László Barabási

O carte despre cum orice lucru este conectat cu oricare altul şi ce reprezintă asta pentru afaceri, ştiinţă şi viaţă cotidiană.

CCR dezbate sesizarea preşedintelui Iohannis pe modificarea legii ANI prin care încetează incompatibilitatea aleşilor

CCR discută, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la modificarea legii ce prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI, la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013, încetează de drept.

Israelul a anunţat Rusia că va ataca obiective militare din Siria

Israelul a informat Rusia înainte să efectueze atacuri care au vizat obiective militare din Siria, ca răspuns la atacul cu rachetă îndreptat asupra teritoriului Israelian, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare din Israel, Jonathan Cornicus, relatează site-ul agenţiei Tass.

CNAS cere furnizorilor de servicii de sănătate să nu amâne tratamentele din cauza fluctuaţiilor apărute în funcţionarea sistemului informatic

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cere, joi, furnizorilor de servicii de sănătate să trateze responsabil problemele medicale ale asiguraţilor şi să nu amâne acordarea tratamentelor necesare acestora, având în vedere fluctuaţiile apărute în funcţionarea sistemului informatic.

Percheziţii în Ialomiţa, la hoţi care furau bani şi carduri din maşini. Aceştia atacau în zona oraşului Pantelimon, pădurea Pustnicu / UPDATE: Patru bărbaţi, arestaţi

Poliţiştii din Ilfov au făcut, joi dimineaţă, patru percheziţii în localitatea Moviliţa din judeţul Ialomiţa, la persoane bănuite de furturi din maşini, informează Poliţia Ilfov.

Un copil de 10 ani, din Iaşi, în stare GRAVĂ după ce s-a urcat pe un vagon din Gara Muncel şi s-a electrocutat

Un copil în vârstă de 10 ani, din Stolniceni-Prăjescu, judeţul Iaşi, are arsuri grave şi a fost dus cu elicopterul la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti, după ce, joi dimineaţa, s-a urcat pe un vagon din Gara Muncel şi s-a electrocutat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Turneul de la Madrid | Reacţia Simonei Halep înainte de meciul din sferturi. La ce se aşteaptă liderul mondial

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Madrid şi o va întâlni pe Karolina Pliskova (Cehia, 6 WTA), sora celei pe care a eliminat-o în optimi, Krystina. Liderul mondial spune că se aşteaptă la un meci greu şi că va stabili împreună cu Darren Cahill cum va aborda partida care o poate duce mai aproape de al treilea trofeu consecutiv în capitala Spaniei.

Titularizare 2018 | Încep probele orale şi inspecţiile la clasă, în cadrul examenului

Aproximativ 31.000 de cadre didactice s-au înscris pentru a susţine examenul de titularizare, a precizat Ministerul Educaţiei, la solicitarea MEDIAFAX, urmând ca în perioada 10 mai-29 iunie să se desfăşoare probele orale şi inspecţiile la clasă. Pe 11 iulie va avea loc proba scrisă.

Kim Jong-Un: Viitoarea întrevedere cu Donald Trump reprezintă o şansă istorică de a construi un „viitor mai bun”

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a declarat că întrevederea sa cu preşedintele american Donald Trump reprezintă o şansă "istorică" de a construi un "viitor bun", a informat joi agenţia publică de ştiri KCNA după ce liderul regimului de la Phenian s-a întâlnit cu şeful diplomaţiei americane.

CCR va anunţa pe 30 mai decizia în cazul refuzului preşedintelui Iohannis de a o revoca pe Codruţa Kovesi / Toader, în pledoarie: Refuzul duce la blocaj. Curtea să decidă dacă acesta are drept de veto. Reacţia Preşedinţiei – VIDEO

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi, la CCR, că refuzul preşedintelui de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi duce la un blocaj, că acesta nu are autoritate asupra procurorilor şi că magistraţii Curţii trebuie să decidă dacă şeful statului are sau nu drept de veto în această cauză. UPDATE. Curtea Constituţională a României va anunţa în data de 30 mai care este decizia privind sesizarea conflictului instituţional dintre Guvern şi Preşedinţie, după ce Klaus Iohannis a refuzat să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al DNA.

Ministerul de Externe de la Asunción anunţă mutarea Ambasadei Paraguayului din Israel la Ierusalim

Ministerul de Externe de la Asunción a anunţat miercuri că a fost demarat procesul de mutare a Ambasadei Paraguayului de la Tel Aviv la Ierusalim, devenind astfel a treia ţară care face acest lucru, după Statele Unite şi Guatemala, informează site-ul postului France 24.

Ministru saudit: Riadul va încerca să obţină arme atomice dacă Iranul reia programul nuclear

Adel al-Jubeir, ministrul saudit de Externe, a declarat că Riadul va încerca să-şi dezvolte propriile arme atomice în cazul în care Iranul obţine capabilităţi nucleare, informează site-ul postului CNN News.

Forţele iraniene din Siria au lansat mai multe rachete spre poziţii militare din Israel /Tel Avivul a ripostat cu bombardamente

Forţele iraniene aflate în Siria au lansat miercuri seară aproximativ 20 de rachete spre poziţii militare israeliene din zona Platoului Golan, au anunţat autorităţile de la Tel Aviv, precizând că unele proiectile au fost interceptate de apărarea antiaeriană, informează site-ul cotidianului Haaretz.

Benjamin Netanyahu: Israelul se va „apăra” împotriva acţiunilor Iranului în Siria

Israelul are dreptul şi se va apăra împotriva acţiunilor iraniene în Siria, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu, după ce s-a întâlnit la Moscova cu preşedintele rus Vladimir Putin, informează agenţia de ştiri Dpa.

Donald Trump afirmă că summitul SUA-Coreea de Nord nu se va desfăşura în Zona Demilitarizată din Coreea

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că va anunţa în trei zile locul unde se va desfăşura summitul istoric la care vor participa liderii SUA şi Coreei de Nord, precizând că evenimentul nu va avea loc în Zona Demilitarizată dintre cele două Coreei, informează site-ul USA Today.

Preşedintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării, vot împotriva sanţionării lui Iohannis: Gata de motivarea opiniei separate

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a scris, pe Facebook, că va redacta opinia separată privind votul împotriva sanţionării preşedintelui Klaus Iohannis pentru folosirea termenului "penali".

Obreja, ultimul cuvânt în „Gala Bute”: Mi s-au cerut denunţuri împotriva lui Udrea şi a lui Băsescu

Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box şi inculpat în dosarul Gala Bute, a declarat, miercuri, la ÎCCJ, la ultimul termen din dosarul Gala Bute, că i s-au cerut denunţuri împotriva Elenei Udrea şi a lui Traian Băsescu. Judecătorii se vor pronunţa definitiv pe 23 mai.

SCANDALUL „decreţeilor”: PNL Sector 2 cere demisia Marei Mareş de la şefia Tineretului Liberal Naţional

Liderul PNL Sector 2, Anca Boagiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că filiala a decis să solicite demisia deputatului PNL, Mara Mareş, de la şefia Tineretului Liberal Naţional, după ce organizaţia a ironizat generaţia "decreţeilor".

Candidatura lui Viorel Cataramă la Primăria Capitalei, susţinută de PNL Sector 2

Preşedintele PNL Sector 2, Anca Boagiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că organizaţia a decis în Biroul Politic susţinerea candidaturii liberalului Viorel Cataramă în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei.

Donald Trump ameninţă Iranul că „se va întâmpla ceva” dacă nu acceptă noi negocieri

Preşedintele SUA, Donald Trump, a somat miercuri seară Iranul să revină la negocieri, ameninţând că, în caz contrar, "se va întâmpla ceva", iar eventuala reluare a activităţilor atomice va fi urmată de consecinţe grave.

Orban: Respingem categoric declaraţiile stupie ale lui Toader despre raportul GRECO

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că afirmaţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, făcute la "Ora Guvernului" la Senat, referitor la raportul GRECO sunt stupide şi arată o lipsă de respect faţă de experţii care au lucrat la document.

Selfie la Cotroceni. Ce nu s-a văzut la recepţia de Ziua Europei şi cine cu cine a vorbit | GALERIE FOTO

Recepţia organizată miercuri la Cotroceni, cu ocazia Zilei Europei, a fost un prilej de a-şi face selfie-uri atât pentru premierul Viorica Dăncilă, pentru şeful Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, pentru primarul Gabriela Firea, cât şi pentru soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis.

MONITORUL APĂRĂRII | Surse: Israelul a lansat un atac de tip preventiv în Siria pentru a bloca un eventual bombardament iranian

Bombardamentul efectuat marţi seară de avioane militare israeliene în Siria a avut rolul de a bloca un eventual atac iranian asupra zonei Înălţimilor Golan aflată sub control israelian, afirmă surse citate de presa israeliană şi libaneză.