Știrile zilei

Schimb de REPLICI între cei doi şefi ai DNA, Daniel Morar şi Codruţa Kovesi, pe marginea aplicării PROTOCOLULUI cu SRI

Daniel Morar îi dă replica Laurei Codruţa Kovesi după ce aceasta a spus că Morar a vrut să încheie un protocol direct cu SRI, fostul procuror-şef DNA susţinând că dispoziţia sa a fost să nu comunice Serviciului date din dosarele aflate în instrumentare.

Încep lucrările pentru modernizarea de reparare pistelor de la Aeroportul Otopeni. Cum vor fi afectaţi călătorii

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a solicitat marţi conducerii CN Aeroporturi Bucureşti un grafic clar al lucrărilor pentru modernizarea pistei 1 a Aeroportului Otopeni şi intervenţii la pista 2 (3.500 m) pentru ca aceasta să fie integral operaţională. Lucrările vor începe pe 12 aprilie.

NATO a folosit cazul Skripal pentru a justifica majorarea bugetului apărării – diplomaţia rusă

NATO a folosit atacul cu o substanţă neurotoxică asupra fostului spion rus Serghei Skripal pentru a justifica majorarea cheltuielilor în domeniul apărării, a declarat marţi adjunctul ministrului rus de Externe, Alexandr Gruşko, relatează site-ul agenţiei Sputnik.

Dăncilă critică Opoziţia: Exportarea mesajelor alarmiste în afara ţării nu fac bine României

Premierul Viorica Dăncilă i-a criticat, marţi, la „Ora prim-ministrului”, pe liderii Opoziţiei, în plenul Parlamentului, afirmând că exportarea mesajelor alarmiste în afara ţării nu fac bine României şi că scenariile alarmante ale adversarilor politici nu s-au adeverit.

Sesizarea MEDIAFAX pe protocolul SRI-Parchet, DEZBĂTUTĂ miercuri de Comisia de abuzuri a Senatului

Senatorul PNL, Costel Şoptică, preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii, a declarat că a primit sesizarea formulată de MEDIAFAX SA cu privire la protocolul SRI-Parchet şi că va fi dezbătută miercuri de comisie.

Israelul avertizează că nu va tolera protestele palestiniene la frontiera cu Fâşia Gaza

Armata israeliană nu va renunţa la abordarea dură faţă de protestele violente din Fâşia Gaza, organizate de mişcarea islamistă Hamas, avertizează ministrul israelian al Apărării, Avigdor Lieberman, citat de site-ul agenţiei Associated Press.

Lia Olguţa Vasilescu, după întâlnirea convocată de preşedinte la Cotroceni: Iohannis vrea să deturneze atenţia de la scandalul protocolului SRI-Parchetul General

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi, că întâlnirea de marţi convocată de preşedintele Klaus Iohannis pe tema Legii salarizării ar fi avut scopul de „deturnare a atenţiei publice” de la scandalul momentului, privind desecretizarea protocolului dintre SRI şi Parchetul General.

Băsescu, despre partidul lui Cioloş: De când l-a anunţat mă tot întreb care va fi abreviere. RMÎ? ..

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a ironizat, marţi, anunţul fostului premier Dacian Cioloş cu privire la depunerea actelor pentru înfiinţarea partidului ”Mişcarea România Împreună”.

Spotify se lansează astăzi la Bursa din New York. Care este valoarea iniţială a acţiunii

Acţiunile Spotify vor fi tranzacţionate public pentru prima oară marţi, când compania debutează pe bursa din New York. Cotarea Spotify, cu o valoare de piaţă de 20 de miliarde de dolari, este neconvenţională: nu emite acţiuni noi, relatează BBC. Preţul de pornire: 132 de dolari/acţiune.

Ministerul Muncii: S-a adus în atenţia preşedintelui că Legea salarizării se aplică etapizat, pânâ în 2020

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Olguţa Vasilescu, i-a precizat preşedintelui Klaus Iohannis, la întâlnirea de marţi, că Legea salarizării se aplică etapizat, pânâ în 2020, „atunci când vor fi eliminate inechităţile din sistem”, potrivit unui comnicat MMJS.

Uniunea Judecătorilor şi Asociaţia Magistraţilor cer Parchetului General şi SRI publicarea tuturor protocoalelor, iar CSAT să facă toate publice hotărârile emise

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) cer Parchetului General şi SRI publicarea tuturor protocoalelor sau înţelegerilor din 1990 până în prezent şi CSAT să facă publice toate hotărârile pe care le-a emis din 1990 referitoare la justiţie.

Patru ţări, printre care şi România, intenţionează să boicoteze summitul UE – Balcanii de Vest. Motivul este legat de regimul din Kosovo

Patru ţări, printre care şi România, intenţionează să boicoteze summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest din 17 mai de la Sofia, întrucât nu sunt dispuse să discute cu regimul din Kosovo, relatează site-ul agenţiei Novinite.

Comisia Europeană oferă Greciei 180 de milioane de euro pentru asistenţă destinată refugiaţilor

Comisia Europeană a anunţat marţi că va furniza 180 de milioane de euro Greciei pentru proiecte de identificare a spaţiilor necesare găzduirii refugiaţilor, relatează publicaţia EUObserver.

Orban, despre neconstituţionalitatea comisiei SPP: Iată că CCR ne dă dreptate în bătălia cu PSD

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, după ce CCR a declarat neconstituţională decizia de înfiinţare a Comisiei SPP, că din nou Curtea dă dreptate liberalilor în bătălia cu PSD şi se asigură că legile şi Constituţia sunt respectate.

Băsescu: Curtea Constituţională a procedat absolut corect în cazul Comisiei de anchetă a activităţii şefului SPP

Fostul preşedinte Traian Băsescu, a declarat, marţi, că judecătorii CCR au procedat ”absolut corect” când au admis sesizările PNL şi USR referitoare la înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă a activităţii şefului SPP, Lucian Pahonţu, deoarece acest serviciu este sub controlul CSAT.

Tăriceanu, despre definirea abuzului în serviciu: Trebuie să nu permită interpretări

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că definirea infracţiunii de abuz în serviciu în Codul Penal, care va fi discutată în Comisia pentru Legile Justiţiei, condusă de Florin Iordache, trebuie să fie precisă pentru a nu lăsa loc de interpretări.

Tăriceanu, despre protocolul SRI-Parchet: Ar trebui să sesizăm CSM

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că ar trebui sesizat CSM care să sesizeze mai departe Curtea Constituţională în privinţa protocolului SRI- Parchet.

Pastorala de PAŞTI. IPS Andrei Andreicuţ, mitropolitul Clujului: UNIREA, visul de generaţii al românilor. Mulţi au trecut în veşnicie cu credinţa că momentul va veni

Dumnezeu a ajutat România, acum un secol, la 1 Decembrie 1918, să realizeze unitatea naţională, arată mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, în Pastorala de Paşti, susţinând că, atunci şi acum, două valori aveau şi au valoare absolută: credinţa în Dumnezeu şi dragostea de ţară.

Haos în Franţa. Traficul FEROVIAR este afectat de o grevă de amploare. Trei luni de PROTESTE faţă de reformele lui Emmanuel Macron

Traficul feroviar din Franţa este afectat de o grevă de amploare, care va dura aproximativ trei luni, potrivit sindicaliştilor SNCF, care protestează împotriva reformelor în domeniul muncii implementate de administraţia Emmanuel Macron, relatează site-ul BBC News.

Maria Şarapova, la un pas de a angaja un antrenor refuzat de Simona Halep

Maria Şarapova vrea să iasă din pasa proastă cu ajutorul unui antrenor pe care Simona Halep nu a dorit să îl angajeze! Thomas Hogstedt s-a aflat în probe în echipa Simonei în prima lună din 2015, dar suedezul nu a convins-o pe româncă.

Sue Ellen, Bobby şi Lucy Ewing se reunesc la Southfork Ranch, la 40 de ani de la lansarea serialului „Dallas”. Cum arată astăzi îndrăgitele vedete | FOTO

Actorii Patrick Duffy, Linda Gray şi Charlene Tilton, interpreţii personajelor Bobby, Sue Ellen şi Lucy Ewing din serialul "Dallas", se vor reuni, la sfârşitul săptămânii, pentru un eveniment care va marca 40 de ani de la lansarea producţiei de televiziune de succes, potrivit dallasobserver.com.

Atacat de mistreţ, un bărbat a murit după trei zile, la spital / Localnic: Mâine vine copilul de la şcoală şi sunt la serviciu. Eu ce fac? / Reacţia primarului din Zlatna

Un bărbat în vârstă de 54 de ani din Zlatna a murit la spital, la trei zile după ce a fost atacat de un mistreţ, care i-a sfârtecat piciorul. Bărbatul a pierdut o cantitate foarte mare de sânge, dar avea şi alte probleme de sănătate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului, despre sesizarea MEDIAFAX privind protocolul SRI-Parchet: E posibil să vrem să sesizăm CCR

Senatorul PNL, Marius Nicoară, şef al Comisiei pentru Drepturile Omului, a declarat, pentru MEDIAFAX, că este posibil ca Parlamentul să fie interesat să sesizeze CCR cu privire la protocolul SRI-Parchetul General din anul 2009, desecretizat.

Traian Băsescu curăţă PMP de doi lideri locali „ostili”

Preşedintele PMP, senatorul Traian Băsescu, a anunţat, marţi, că va fi retras sprijinul politic în cazul a doi consilieri locali din Sectorul 6, acuzându-i pe aceştia că ”au vizat o preluare ostilă organizaţiei din sectorul 6, spre a fi predată unui eventual alt partid”.

Cozi de peste 20 de kilometri. Şoferii de camioane aşteaptă până la 14 ore pentru a trece graniţa în Ungaria

Coloane de camioane lungi de peste 20 de kilometri s-au format la punctele de trecere a frontierei Nădlac II şi Vărşand, din judeţul Arad, pe sensul de ieşire din ţară, la graniţa cu Ungaria, iar şoferii aşteaptă până la 14 ore pentru a li se verifica documentele, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Decizie fără PRECEDENT. Rusia a rămas fără medalia de argint câştigată la un campionat de handbal feminin

Federaţia Europeană de Handbal a luat decizia de i-a retrage Rusiei medalia de argint câştigată la Campionatul European de tineret (feminin, sub 19 ani) în 2017.

Comisia de anchetă a activităţii şefului SPP, NECONSTITUŢIONALĂ. Curtea Constituţională a admis sesizările PNL şi USR

CCR a admis, marţi, sesizările PNL şi USR referitoare la înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă a activităţii şefului Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), Lucian Pahonţu, ceea ce înseamnă că această Comisie nu poate funcţiona.

O carte pe zi: „Mandarina”, de Răzvan Petrescu

Criticul literar Daniel Cristea-Enache spunea în urmă cu câţiva ani: "Citindu-l pe Răzvan Petrescu, nu-ţi vine să crezi că poate exista atâta libertate de gândire şi de expresie într-un alineat".

Atacantul Lacina Traore, fost jucător al celor de la CFR Cluj, acuzat că şi-a schimbat identitatea şi vârsta

Lacina Traore, fost jucător al celor de la CFR, e acuzat de conducătorul unui club ivorian că şi-a schimbat identitatea şi vârsta. De fapt, omul care a câştigat trofee în tricoul clujenilor s-ar numi Traoré Ménéné şi ar avea 29 de ani, nu 27.

Simona Halep, foarte aproape să depăşească un prag financiar important. Ce trebuie să facă la următorul turneu

Simona Halep e pe punctul de a aduna peste 23 de milioane de dolari din premii, putând realiza această performanţă fabuloasă chiar la următorul turneu.

Vlad Cosma, despre un test poligraf pentru a-şi susţine acuzaţiile la adresa procurorilor: Nu mai am încredere având în vedere ce am văzut şi trăit

Vlad Cosma s-a prezentat, marţi dimineaţă, la Parchetul General al Capitalei, pentru a fi audiat, fostul deputat precizând că nu mai are încredere să meargă la testul poligraf, având în vedere ce a văzut şi ce a trăit.

Procurorii germani cer extrădarea în Spania a lui Carles Puigdemont

Procurorii germani, au anunţat, marţi, că au cerut extrădarea în Spania a fostului lider catalan Carles Puigdemont, însă decizia instanţei va fi luată peste câteva zile, informează site-ul cotidianului The Guardian.

Preşedintele Iohannis, AVERTISMENT către Guvern la discuţiile cu premierul. Viorica Dăncilă ripostează: Să arate stenogramele întâlnirii. Sunt un pic uimită

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, la întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, un avertisment pentru Executiv, susţinând că legea salarizării se află în contradicţie cu principiile egalităţii şi predictibilităţii, anunţă Administraţia Prezidenţială. Premierul Viorica Dăncilă se declară însă uluită de comunicatul Preşedinţiei.

Dwayne „The Rock” Johnson, mărturisiri despre lupta sa cu depresia: „Plângeam în mod constant” / Mesajul către fani

Actorul şi fostul wrestler profesionist american Dwayne "The Rock" Johnson a vorbit într-un interviu recent despre lupta sa cu depresia, mărturisind că, la un moment dat, "plângea în mod constant", potrivit variety.com.

TOP 3 oraşe care conduc clasamentul scumpirilor de apartamente în martie

Preţul mediu solicitat pentru locuinţele vechi, cât şi pentru cele noi, a ajuns în luna martie la 1.200 de euro mp util, cu 0,3% mai mult decât la finele lunii trecute, când se situa la o medie de 1.197 de euro pe metru pătrat, cele mai mari creşteri fiind în Timişoara, Cluj-Napoca şi Bucureşti.

Primul mesaj transmis fanilor de Ştefan Bănică Jr., după ce a fost operat de URGENŢĂ. Ce cuvinte i-a adresat prietena sa Emilia Popescu

Ştefan Bănică Jr. a transmis, într-un mesaj publicat pe Facebook, că se simte bine după operaţia de apendicită la care a fost supus luni şi că le mulţumeşte medicilor şi asistenţilor care îl îngrijesc, dar şi fanilor, pentru gândurile bune.

Standardele de emisii pentru autovehicule, stabilite „la un nivel prea ridicat” de Administraţia Obama. Declaraţia care îi alarmează pe activiştii de mediu

Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a anunţat că standardele de emisii pentru autovehicule, inclusiv camioane uşoare, introduse de Administraţia Barack Obama, ar trebui revizuite, susţinând că nivelul impus este prea ridicat, informează site-ul agenţiei de ştiri Dpa.

INFOTRAFIC: Se circulă îngreunat pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti şi pe Autostrada A1 Deva – Sibiu

Traficul rutier se desfăşoară îngreunat, marţi, pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti şi pe Autostrada A1 Deva - Sibiu, din cauza unor lucrări.

Buzărnescu a debutat cu dreptul în sezonul pe zgură! Prosport: Calificare neaşteptat de lejeră la Charleston

Mihaela Buzărnescu (39 WTA) s-a calificat luni seară în turul secund al turneului Premier de la Charleston după numai o oră de joc! Adversara ei, Vera Lapko (Belarus), a abandonat la capătul primului set, încheiat cu scorul de 6-4 pentru româncă.

Şeful Jandarmeriei, despre amenda dată unui SURDO-MUT care „scanda” lozinci anti-PSD: În vacarmul care se vede pe imagini nu îţi dai seama dacă strigă sau nu

Şeful Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoş, a declarat, marţi, referitor la amenda dată unui surdo-mut la protestul de la Congresul PSD, că identificarea acestuia s-a făcut pe baza probelor video, iar "în vacarmul care se vede pe imagini nu îţi dai seama dacă strigă sau nu".