Știrile zilei

Momente de panică la Festivalul Mamaia Copiilor, după ce scena pe care se aflau zeci de persoane, majoritatea copii, a cedat. Autorităţile locale dau vina pe organizatori | VIDEO

Au fost momente de panică la festivitatea de premiere a Festivalului Mamaia Copiilor, după ce scena pe care a fost organizată manifestarea a cedat, în ţipetele speriate ale copiilor şi părinţilor. Nimeni nu a fost rănit, iar autorităţile locale dau vina pe organizatori.

Fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea s-a prezentat la Parchetul General pentru a fi audiat

Fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, s-a prezentat, marţi dimineaţă, la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul în care a fost pus sub urmărire penală pentru inducerea în eroare a organelor judiciare. Acesta a refuzat să dea declaraţii la intrarea în instituţie.

Donald Trump susţine că are mare încredere în serviciile secrete americane, deşi a arătat altceva în timpul summitului SUA – Rusia

Preşedintele SUA, Donald Trump, a insistat că are "mare încredere" în serviciile secrete americane, după ce în cursul unei conferinţe de presă la Helsinki, alături de omologul său rus,Vladimir Putin, a părut să pună la îndoială concluzia agenţiilor de informaţii din SUA privind ingerinţele Moscovei.

O carte pe zi: „Fata dinainte”, de J. P. Delaney

Romanul de faţă are un suspans psihologic desăvârşit. "Un roman pe care nu îl poţi lăsa din mână, aşa cum nu am mai citit de mult în ultimii ani. Plin de răsturnări de situaţie şi cu un final care nu trebuie ratat!" - Lisa Gardner.

Pedeapsa primită de persoanele care au intrat pe teren în timpul finalei CM 2018

Patru membri ai grupului feminist Pussy Riot au pătruns pe gazon în timpul finalei CM 2018 dintre Franţa şi Croaţia, îmbrăcaţi în uniforme de poliţie, ei dorind să atragă atenţia asupra abuzurilor.

Un adolescent de 16 ani, aflat la volan sub influenţa alcoolului, a produs un accident în care o tânără a murit şi alte trei persoane au fost rănite

O tânără în vârstă de 18 ani a murit, iar trei tineri sunt răniţi, după un accident rutier produs în timpul nopţii de luni spre marţi, de un adolescent de 16 ani, care a condus maşina, deşi nu avea permis şi era băut, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Maradona are un loc de muncă, în Belarus: „Îmi doresc să mă fotografiez alături de Lukaşenko”

Diego Armando Maradona (57 de ani) a ajuns în Belarus şi şi-a luat în primire noul rol de preşedinte al clubului Dinamo Brest, cu care a semnat un contract pe trei ani.

Prognoza meteo: Se întorc ploile, iar vremea va fi capricioasă până la sfârşitul lunii

Meteorologii anunţă că ploile se vor extinde pe tot teritoriul ţării de miercuri, însă temperaturile rămân cele normale pentru această perioadă. Vremea va fi capricioasă până la sfârşitul lunii.

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în cazul paznicilor găsiţi morţi într-o firmă de pe Bulevardul Timişoara din Capitală

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în dosarul deschis după ce doi paznici au fost găsiţi morţi într-o firmă de pe Bulevardul Timişoara din Capitală, suspecţii urmând a fi prezentaţi, marţi, magistraţilor Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.

Şapte persoane au fost rănite în urma unui carambol produs în judeţul Suceava | FOTO

Şapte persoane au fost rănite, marţi dimineaţa, în urma unui carambol, pe DN 2, la ieşirea din Fălticeni spre Suceava. Patru maşini au fost implicate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un cutremur cu magnitudinea de 2,4 pe scara Richter a fost înregistrat în Prahova

Un cutremur cu magnitudinea 2,4 pe scara Richter a avut loc, marţi dimineaţa, în judeţul Prahova, seismul fiind înregistrat la ora 07.03, anunţă Institutul Naţional de Fizica Pământului (INFP).

O femeie cu cetăţenie rusă a fost inculpată pentru spionaj în Statele Unite

Maria Butina, 29 de ani, care deţine cetăţenia rusă, a fost inculpată de autorităţile americane pentru conspiraţie de a acţiona în folosul serviciilor de spionaj ruse prin infiltrarea în grupuri politice din SUA, informează site-ul postului BBC News.

Rezultate Titularizare 2018 | Notele obţinute de profesori la examen au fost AFIŞATE. Urmează două zile de contestaţii / UPDATE: Rata de promovare este de 47,40%

Rezultatele examenului de titularizare au fost afişate la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul titularizare.edu.ro. Rata de promovare la concursul de titularizare în învăţământ este de 47,40%, înainte de contestaţii.

Numărul de angajaţi de la Agenţia Naţională de Transplant va fi mărit. Instituţia are 19 locuri vacante

Agenţia Naţională de Transplant are 19 locuri vacante, a anunţat, luni, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, precizând că, momentan, instituţia are cinci angajaţi. Pintea a mai spus că în Agenţie este nevoie de o rectificare bugetară şi de transparenţă.

CCR discută modificarea adusă legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

Curtea Constituţională a României analizează marţi sesizarea formulată de 80 de parlamentari ai Partidului Mişcarea Populară, PNL şi deputaţi neafiliaţi, pentru modificarea adusă legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali.

CCR dezbate marţi obiecţiile de neconstitutionalitate la modificarea Legii nr.317/2004 privind CSM

CCR dezbate, marţi, sesizările preşedintelui Iohannis şi Opoziţiei cu privire la modificarea Legii 317/2004 privind CSM, şeful statului contestând faptul că, deşi a fost trimisă la reexaminare, Parlamentul a adoptat legea în forma transmisă iniţial la promulgare, respingând implicit cererea sa.

Vâlcov: Până la finalul anului, va fi demarat parteneriatul public-privat pentru trei autostrăzi

Până la sfârşitul anului, aproximativ 15 proiecte de parteneriat public-privat vor fi demarate, incusiv pentru trei autostrăzi, a precizat Darius Vâlcov, consilier al prim-ministrului.

Vâlcov, consilierul Vioricăi Dăncilă: Amnistia fiscală este prevăzută în programul de guvernare. Astea se fac şi nu se discută

Consilierul de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a anunţat, luni seară, că măsura amnistiei fiscale este prevăzută în programul de guvernare şi include ştergerea datoriilor unor companii, precizând însă că "astfel de lucruri se fac, nu se discută".

Darius Vâlcov, despre dosarul său de la DNA: Nu există în rechizitoriu sau vreo declaraţie că vreun tablou ar fi fost ascuns în cimitir

Darius Vâlcov a declarat, luni seară, că nu există în rechizitoriu sau în vreo declaraţie de martor din dosarul său vreo referinţă la tablouri sau sume de bani ascunse prin cimitir, menţionând că este vorba de o minciună. Consilierul de stat al premierului a spus şi un banc legat de acest lucru.

CASE SE POVESTE: Muzeul Theodor Aman. Chiar ilustra Regină Elisabeta îl vizita/ ‘Foarte puţină lume ştie că Aman este cel care a făcut coroana lui Carol I” | GALERIE FOTO, VIDEO

Pe strada C.A. Rosetti din Capitală, la numărul 8, vizavi de impunătoarea Bibliotecă Centrală Universitară, se ridică o casă mândră. Este Muzeul „Theodor Aman”, imobilul construit după însuşi planurile marelui pictor care a locuit şi a creat în el. Deschis publicului de miercuri până duminică, frumosul muzeu nu este numai unul de artă, ci oferă şi o lecţie de istorie pentru cei care îi trec pragul.

Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă: Nu am făcut nicio evaluare a miniştrilor niciodată/ Ce spune despre scăderea veniturilor după trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat

Consilierul de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a declarat, luni seară, că nu a făcut niciodată vreo evaluare a miniştrilor, ci a stadiului programului de guvernare, al cărui coordonator a precizat că a fost alături de Liviu Dragnea.

Franţa a expulzat un bărbat acuzat că ar fi mentorul unuia dintre atacatorii de la Charlie Hebdo

Franţa a extrădat luni un bărbat acuzat că ar fi mentorul unuia dintre autorii atacului de la publicaţia Charlie Hebdo şi al altui atacator dintr-un supermarket evreiesc care a avut loc în 2015, informează Reuters.

Vladimir Putin, la întâlnirea cu Donald Trump: Sistemul antibalistic global al SUA, care include elemente instalate în România, creează o „situaţie periculoasă”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a exprimat îngrijorare, la întrevederea cu omologul său american Donald Trump, în legătură cu "sistemul antibalistic global" al Statelor Unite, care include elemente instalate în România.

Poliţia pakistaneză a deschis dosare penale pentru 17.000 de membri ai partidului de guvernare

Poliţia pakistaneză a deschis aproximativ 17.000 de dosare penale pentru membrii partidului de guvernare actual, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidenţiale, conform unui comunicat al poliţiei, relatează Reuters.

Liviu Dragnea a negat că Guvernul Dăncilă va da marţi o ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea/ Ce spune Călin Popescu Tăriceanu

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a negat, luni, că Executivul ar intenţiona să adopte în şedinţa de marţi o ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea, el afirmând că, într-o discuţie, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, au infirmat zvonurile în acest sens.

Tudorel Toader, despre proiectele pe coduri: Comisia specială a Parlamentului a promovat alte două iniţiative

Ministrul Justiţiei precizează că a elaborat două proiecte de modificare a codurilor, unul în acord cu deciziile CCR, celălalt pentru transpunerea directivelor referitoare la confiscarea extinsă şi prezumţia de nevinovăţie. Toader arată că membrii Comisiei speciale au promovat alte două iniţiative.

Donald Trump a strâns aproape 90 de milioane de dolari pentru viitoarea campanie electorală

Campania pentru realegerea preşedintelui american Donald Trump în funcţie a strâns peste 88 de milioane de dolari în ultimele 18 luni, conform Comisiei Electorale Federale din Statele Unite, relatează BBC.

Departamentul de Stat al SUA negociază cu Turcia vânzarea sistemului Patriot

Departamentul de Stat american negociază cu Turcia vânzarea sistemului antirachetă Raytheon Patriot, în locul sistemului rusesc S-400 dorit iniţial de autorităţile de la Ankara, relatează Reuters.

Berlinul îl acuză pe Donald Trump că vrea DESTRĂMAREA Uniunii Europene/ Germania nu se mai poate baza total pe SUA

Preşedintele american, Donald Trump, vrea destrămarea Uniunii Europene, acuză Guvernul de la Berlin, avertizând că Germania nu se mai poate baza în totalitate pe Statele Unite în materie de securitate.

MONITORUL APĂRĂRII | Generalul (r) de aviaţie Ştefan Dănilă: IAR Şoim are scaun de catapultare performant, cu posibilitate de catapultare de la înălţime zero şi viteză zero

Avionul IAR Şoim are scaun de catapultare performant – Martin Backer MK 10 - cu posibilitate de catapultare de la înălţime zero şi viteză zero a spus luni, pentru MAS şi Mediafax, generalul (r) de aviaţie Ştefan Dănilă, fost şef al Statului Major General al Armatei şi fost comandant al bazei aeriene de la Bacău.

Regimul de la Teheran: Dacă Donald Trump îşi doreşte să vorbească, va trebui să sune

Bahram Ghasemi, purtătorul de cuvânt al ministrului de Externe din Iran, a declarat luni că preşedintele american Donald Trump va trebui să iniţieze conversaţia, dacă îşi doreşte să negocieze cu Iranul, relatează Associated Press.

Coreea de Nord anunţă că va acorda amnistie la împlinirea a 70 de ani de la înfiinţare

Coreea de Nord a anunţat luni că va acorda amnistie persoanelor ”condamnate pentru crime împotriva ţării şi a altor persoane”, pe fondul aniversării în luna septembrie a acestui an a 70 de ani de la înfiinţarea statului nord-coreean, informează El mundo, citând agenţia EFE.

Vladimir Putin i-a dat lui Donald Trump o minge de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump i-a aruncat-o Melaniei | VIDEO

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a oferit o minge oficială de la Campionatul Mondial de Fotbal omologului său din SUA, Donald Trump.

FMI modifică previziunile de creştere economică pe fondul tensiunilor comerciale

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat, luni, că escaladarea şi menţinerea conflictelor comerciale este un fenomen tot mai probabil, ceea ce periclitează recuperarea economică şi slăbeşte perspectivele de creştere economică pe termen mediu, relatează Reuters.

Ce se întâmplă dacă pui mâna pe Putin. Un mare campion a simţit asta pe propria piele. Reacţia gărzii de corp, imediată | VIDEO

Invitat, printre alţii, de Vladimir Putin la finala Campionatului Mondial din Rusia, irlandezul McGregor a dorit să se fotografieze cu liderul de la Kremlin, dar a făcut o greşeală: a pus mâna pe el.

Atac la adresa Olguţei Vasilescu: Vicepreşedinte ALDE o acuză pe ministrul Muncii că şi-a însuşit o propunere ALDE

Vicepreşedintele ALDE Alexandru Băişanu a acuzat-o pe Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, că şi-a însuşit un proiect de lege iniţiat de ALDE, prin care anii petrecuţi în armată şi facultate ar putea fi consideraţi vechime în muncă, după ce, iniţial, a avizat negativ propunerea.

Financial Times | Doctrina Donald Trump: Coerentă, radicală şi GREŞITĂ. Preşedintele SUA plasează economia deasupra valorilor

Perspectiva preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, asupra relaţiilor politice la nivel mondial plasează starea economiei deasupra idealurilor şi valorilor occidentale, comentează cotidianul Financial Times, denunţând o doctrină simplistă, radicală şi suspectă din punct de vedere moral.

Companiile chineze ar putea prelua controlul reţelei de electricitate din Portugalia

China este interesată în achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al Energias de Portugal (EDP), principala companie de distribuţie a electricităţii din Portugalia şi al patrulea cel mai mare producător de energie eoliană din lume, relatează Euractiv.

Liceul din comuna din Gorj, în care nici primarul nu are diploma de Bac devine şcoală profesională

Liceul din Turburea, comuna din judeţul Gorj, în care nici primarul nu are diploma de bacalaureat, se transformă în şcoală profesională, decizia fiind luată deoarece niciun elev nu a promovat examenul maturităţii, pentru al doilea an consecutiv, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Efecte BREXIT: Numărul românilor şi bulgarilor care emigrează în Marea Britanie a început să scadă

În 2017 numărul de imigranţi români şi bulgari în Marea Britanie a fost cu aproximativ 40.000 mare decât în 2016, tendinţa generală fiind totuşi de scădere comparativ cu anul 2014, se arată în datele Oficiului Naţional de Statistică britanic (ONS).