Știrile zilei

PNL merge la Cotroceni fără o propunere de premier. Orban: Nu se poate forma o nouă majoritate; Putem propune un premier după consultările de la Cotroceni

PNL a decis să meargă la consultările de la Cotroceni fără o propunere de prim-ministru, au declarat surse din partid, luni, pentru MEDIAFAX, afirmând că liberalii vor rămâne în opoziţie. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că nu se poate realiza o majoritate parlamentară care să permită punerea în practică a unui program liberal, afirmând că PNL va vota împotriva oricărui Guvern PSD şi va putea propune un premier, după consultările de la Cotroceni, dacă va fi necesar.

Olguţa Vasilescu: Mihai Tudose, propus pentru funcţia de premier, va avea obligaţia să ne arate că nu are dublă comandă

Lia Olguţa Vasilescu a anunţat, imediat după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, că Mihai Tudose, propunerea pentru funcţia de premier, va trebui să arate că nu are "dublă comandă", asta după ce a absolvit un curs post-universitar în domeniul securităţii naţionale.

Laureat al premiului Nobel pentru pace, eliberat din închisoare din China din motive de compasiune

Liu Xiaobo, disident şi laureat chinez al premiului Nobel pentru pace, eliberat din închisoare din motive de compasiune după ce a fost diagnosticat cu cancer în stadiu terminal, informează BBC News.

În ciuda Brexit, Deutsche Bank Fund cumpără două clădiri de birouri în Londra, pentru 395 de milioane de dolari

Divizia de administrare a activelor a Deutsche Bank AG a anunţat luni că a cumpărat două clădiri de birouri londoneze de la M&G Real Estate, pentru 395 de milioane de dolari, în contextul în care mai multe bănci sunt aşteptate să îşi mute sediile din Londra din cauza Brexitului, potrivit Bloomberg.

Decizia Italiei după avertismentul BCE. Intesa preia activele sănătoase de la Veneto şi Banca Popolare şi vrea să închidă 600 de filiale şi să taie 3.900 de locuri de muncă

Intesa Sanpaolo a anunţat luni că achiziţia de active bune ale băncilor italiene Banca Popolare di Vicenza şi Veneto Banca ar putea genera închiderea a 600 de filiale şi plecarea, de bună voie, a aproape 3.900 de angajaţi, potrivit Reuters.

FOTO | Peste 300 de enoriaşi l-au aplaudat pe preotul Pomohaci, audiat la Arhiepiscopia Ortodoxă din Alba Iulia, acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un minor/ Pomohaci nu mai poate ţine sluijbe

Preotul Cristian Pomohaci nu mai poate ţine slujbe. În 30 de zile, acesta trebuie să demonstreze în faţa Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia că este nevinovat. Pomohaci, acuzat că a încercat să corupă sexual un minor, a ajuns luni la Arhiepiscopia din Alba Iulia, fiind aplaudat de sute de oameni care l-au aşteptat cu ochii în lacrimi, convinşi că preotul nu e vinovat.

Terry Branstad, noul ambasador american în China, afirmă că problema nord-coreeană reprezintă o prioritate

Terry Branstad, noul ambasador al Statelor Unite la Beijing, a declarat că problema nord-coreeană reprezintă una din priorităţile mandatului său, alături de soluţionare dezechilibrului comercial între SUA şi China, se arată într-un mesaj video al oficialului american, relatează agenţia de Reuters.

Impactul crizei politice asupra mediului de afaceri: Consiliul Naţional al IMM estimează la două miliarde de euro pierderile cauzate de instabilitatea politică

Creşterea costurilor cu împrumuturile externe, scumpirea importurilor şi întârzierea absorbţiei de fonduri europene ridică impactul crizei politice asupra mediului de afaceri la peste două miliarde de euro, estimarea fiind prezentată luni de conducerea Consiliului Naţional al IMM (CNIPMMR).

Un american student la Medicină în Constanţa, bănuit de viol şi agresiune sexuală, prins. Victimele erau drogate

Un cetăţean american, student la o universitate din Constanţa, bănuit că a comis infracţiuni de viol şi agresiune sexuală, drogându-şi victimele, a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, după acţiunea unui investigator sub acoperire.

BACALAUREAT 2017. Cum trebuiau rezolvate subiectele de la Limba Română. Jolan Vasiliu, profesor la Liceul Teoretic Jean Monnet, la Mediafax LIVE / SUBIECTELE şi BAREMUL, publicate pe mediafax.ro

Subiectele primite de elevi la proba scrisă de Limba şi Literatura Română din cadrul examenului de Bacalaureat 2017 au fost rezolvate în direct, luni, la Mediafax Live, de la ora 13:00, de către Jolan Vasiliu, profesor de română la Liceul Teoretic Jean Monnet. Probele scrise de la Bacalaureat au început luni, 26 iunie, cu testul de la Limba şi Literatura Română.

Bărbatul lovit cu maşina într-o staţie RATB, în continuare în comă indusă, sedat şi ventilat

Bărbatul lovit duminică cu maşina în staţia de autobuz de pe Calea Călăraşi din Capitală este în continuare în comă indusă la Spitalul Bagdasar Arseni, fiind sedat şi ventilat mecanic, potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii sanitare.

Takata, producătorul japonez care are trei fabrici şi în România, a depus documentele pentru faliment. Cine va cumpăra compania care a rechemat în service cele mai multe produse din industria auto

Takata Corp, compania care a rechemat în service cele mai multe produse din industria auto, a depus documentele pentru faliment în Statele Unite şi Japonia şi a anunţat că va fi cumpărată pentru 1,6 miliarde de dolari de compania americană Key Safety Systems, potrivit Reuters.

PNL şi PMP, discuţii despre coalizarea Opoziţiei. Ludovic Orban: Am avut întâlniri. Formarea unei noi majorităţi, foarte dificilă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a avut luni o întâlnire cu preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac pentru a discuta posibilitatea formării unei majorităţi în Parlament care ar putea susţine un premier de dreapta, au declarat surse parlamentare pentru MEDIAFAX.

Preşedintele Iranului condamnă „asedierea Qatarului” de către unele state arabe

Hassan Rouhani, preşedintele Iranului, a declarat că "asediul Qatarului este inacceptabil" şi a promis că Teheranul va sprijini Guvernul de la Doha în contextul crizei din zona Golfului Persic, informează Administraţia prezidenţială iraniană, potrivit The Associated Press.

FOTO | SUBIECTE BACALAUREAT 2017, proba de română. Profil real: Caracterizarea unui personaj dintr-un text narativ al lui Rebreanu sau Slavici/ Profil uman: Relaţia dintre două personaje dintr-o operă a lui Marin Preda

Mediafax.ro a publicat subiectele care au fost primite de elevi la prima probă scrisă a bacalaureatului 2017, cea la limba şi literatura română. Luni, peste 130.000 de absolvenţi de liceu susţin proba scrisă la limba şi literatura română, din cadrul bacalaureatului, urmând ca marţi, 27 iunie, se aibă loc proba la limba şi literatura maternă, iar miercuri, 28 iunie, să se prezinte la proba de profil, adică, matematică sau istorie. Vineri, 30 iunie, liceenii vor da examen la o disciplină la alegere, în funcţie de specializare sau profil.

Peste 60 de blocuri-turn de locuit din Marea Britanie nu respectă normele de siguranţă pentru incendii

Autorităţile britanice au anunţat că peste 60 de blocuri-turn de locuit din Marea Britanie nu se încadrează în normele de siguranţă în caz de incendiu, potrivit testelor efectuate în urma incendiului din Londra, de la mijlocul acestei luni, în care cel puţin 79 de persoane au murit, informează Reuters.

FOTO | Incidente violente la Londra. Poliţişti răniţi în timpul protestelor organizate după ce un tânăr a murit bătut, se pare, de agenţii de poliţie

Manifestanţii au aruncat cu cărămizi şi au aprins focuri în apropierea unei secţii de poliţie din Londra, protestând în legătură cu cazul unui bărbat care a decedat după ce ar fi fost bătut de agenţii de poliţie, informează BBC News online.

OFICIAL: Mihai Tudose este propunerea PSD-ALDE pentru funcţia de premier. Olguţa Vasilescu: CExN al PSD a votat cu majoritate ca Tudose să fie propus premier; Nominalizarea, refuzată de cinci dintre cei care au primit-o. BIOGRAFIE

Conducerea social-democraţilor a decis luni prin vot cine va fi propunerea de premier cu care coaliţia PSD-ALDE va merge la consultările de la Cotroceni. Liviu Dragnea a anunţat înainte de a intra în şedinţa CEx al PSD că în momentul de faţă coaliţia de guvernare are 5-6 variante pentru funcţia de premier. Cu toate acestea, Liviu Dragnea l-a propus pe Mihai Tudose, ministrul Economiei în Cabinetul Grindeanu, singurul care ar fi acceptat nominalizarea.

TRAGEDIE într-o staţiune turistică din Columbia: Şase morţi şi 16 persoane date dispărute, după ce o ambarcaţiune de agrement s-a scufundat

Cel puţin şase persoane au decedat, iar alte 16 sunt în continuare date dispărute, după ce o ambarcaţiune de agrement s-a scufundat în apropiere de staţiunea turistică Guatape din Columbia, au anunţat autorităţile, potrivit BBC News online.

FOTO Mai multe site-uri guvernamentale din Ohio, vizate de un atac cibernetic: Afişau un mesaj de susţinere a reţelei teroriste Stat Islamic

Mai multe site-uri guvernamentale din statul american Ohio au fost ţinta unui atac cibernetic, în urma căruia au fost setate să afişeze un mesaj de susţinere a reţelei teroriste Stat Islamic, informează postul BBC News online.

Israelul a efectuat atacuri aeriene împotriva unor poziţii ale trupelor guvernamentale din Siria ca răspuns la proiectilele trase din această ţară

Forţele armate israeliene au anunţat că au lansat raiduri aeriene împotriva unor poziţii ale trupelor guvernamentale din Siria de unde au fost trase proiectile care au căzut pe teritoriul Israelului, însă o sursă din cadrul forţelor siriene a transmis că atacul s-a soldat cu decesul unor civili.

Preşedintele Iohannis cheamă luni toate partidele parlamentare la consultări pentru formarea unui nou guvern. Cât vor dura dezbaterile

Preşedintele Klaus Iohannis se va consulta luni, la Palatul Cotroceni, cu toate partidele prlamentare, în vederea desemnării unui nou prim-ministru, informează Administraţia Prezidenţială.

Motivul pentru care tinerii fug de joburile în vânzări. Poziţiile din acest domeniu sunt din ce în ce mai greu de acoperit

Studenţii sau proaspăt absolvenţii nu sunt atraşi de domeniul vânzărilor, joburile din acest sector fiind greu de acoperit, potrivit ZF.

Oraşul din România care conduce în privinţa investiţiilor în turism. A devenit una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă

Oradea se plasează în fruntea listei în topul oraşelor care au atras fonduri europene în anul 2016, cu Cu 194 de milioane de euro finanţări nerambursabile.

EDITORIAL ZF | Cum a ajuns România o ţară plină de premieri care ştiu şi sunt gata să conducă, dar unde trebuie să te rogi de cineva ca să devină premier, întrucât jocurile şi puterea sunt în altă parte

Aşa cum arată istoria noastră din ultimii 27 de ani, România a avut parte de patru prim-miniştri care şi-au dorit funcţia şi 9 care nu şi-au dorit această poziţie.

Poliţistul Marian Godină despre cazul preotului acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un minor: Nu trebuie să fii expert ca să îţi dai seama dacă înregistrarea e reală

Poliţistul Marian Godină scrie despre cazul preotului Cristian Pomohaci, care ar fi fost înregistrat când îi propune unui adolescent să întreţină relaţii sexuale, că ”nu trebuie să fii vreun expert tehnic ca să îţi dai seama dacă înregistrarea e reală sau nu”.

GALERIE FOTO | Cum SFIDEAZĂ tradiţiile o prinţesă musulmană autentică. Nu poartă hijab şi e VEDETĂ la marile prezentări de modă

Deşi la prima vedere pare greu de crezut, Deena Abdulaziz Al-Saud este o prinţesă musulmana autentică. Este căsătorită cu prinţul saudit Abdulaziz bin Nasser bin Abdulaziz Al Saud şi împreună au trei copii.

Traian Băsescu: Dacă PNL nu va nominaliza un candidat pentru funcţia de premier, o va face PMP

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, duminică seara, că, dacă liberalii nu vor nominaliza un candidat de premier la consultările de la Palatul Cotroceni, o va face PMP, deoarece preşedintele Klaus Iohannis trebuie să aibă şansa de a analiza mai multe opţiuni, nu doar pe cea a PSD-ALDE.

ATENŢIE la căpuşe! Cei muşcaţi pot să devină şi alergici la CARNE pentru întreaga viaţă

O căpuşă, numită „Steaua singuratică”, are în organism o moleculă de zahăr cunoscută ca „alfa-1”, care poate produce o reprogramare a sistemului imunitar al oamenilor, făcându-i alergici la carne pentru întreaga viaţă.

Olguţa Vasilescu despre situaţia în care preşedintele nu va desemna ca premier reprezentantul PSD-ALDE: Sunt un milion de tertipuri parlamentare cât să nu ajungem la vot şi a doua oară

Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu a declarat, duminică, că preşedintele Klaus Iohannis va accepta propunerea de premier care va fi făcută de liderii PSD-ALDE, dar că, în cazul în care nu va desemna reprezentantul PSD-ALDE, sunt "un milion de tertipuri parlamentare" pentru blocarea lui.

ŞOCANT. Copiii au fost puşi, la ŞCOALĂ, să-şi scrie bileţelele de adio! Părinţii sunt revoltaţi

Peste 60 de elevi din Marea Britanie au fost puşi în situaţia de a-şi lua rămas bun pentru totdeauna de la cei apropiaţi, după ce li s-a cerut la ora de literatură să scrie un bilet de adio.

Erdogan a LEŞINAT! Totul s-a întâmplat FULGERĂTOR, chiar înainte de rugăciunea de final al Ramadanului

Recep Tayyip Erdogan a leşinat duminică dimineaţă în moschee, chiar înainte de startul rugăciunii de final al Ramadanului. Un jurnalist de la Hurriyet, care se afla în apropierea preşedintelui turc, a văzut întreaga situaţie.

Un tânăr din Curtea de Argeş s-a înecat într-un baraj, unde mersese la scăldat cu prietenii

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Curtea de Argeş s-a înecat, duminică după-amiază, într-un baraj aflat la câţiva kilometri de locuinţa sa. Tânărul a mers la scăldat alături de doi prieteni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

BILANŢUL EXPLOZIEI unei autocisterne pe o şosea din Pakistan a ajuns la cel puţin 153 de morţi

O autocisternă s-a răsturnat şi a explodat pe o şosea din Pakistan, cauzând decesul a cel puţin 153 de persoane sosite la locul accidentului rutier pentru a fura combustibil din vehiculul răsturnat, a declarat un oficial din cadrul sistemului medical, potrivit The Associated Press.

FOTO | INCENDIU în cimitirul din Cernica: Pompierii acţionează cu patru autospeciale pentru stingere şi alte două motopompe

Un incendiu a izbucnit, duminică seară, la o clădire din interiorul cimitirului din localitatea ilfoveană Cernica, flăcările cuprinzând aproximativ 100 de metri pătraţi din podul imobilului, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Cererea mare de aparate de aer condiţionat prelungeşte termenul de montare. Cât trebuie să aştepte românii pe timp de vară ca să se bucure de răcoare în casă

Depanero, cea mai mare firmă de service electro-IT din România, estimează că va instala peste 11.000 de aparate de aer condiţionat pe perioada verii, de cinci ori mai mult faţă de lunile aprilie-mai. Din cauza numărului mare de solicitări, termenul de instalare poate ajunge şi la 15 zile.

INCIDENT AVIATIC: Un avion a fost nevoit să se întoarcă de urgenţă în Australia din cauza unor probleme tehnice

Un avion al companiei aeriene Air Asia, care decolase din Australia şi se îndrepta spre Malaezia, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă pe aeroportul din Perth din cauza unor probleme tehnice la motoare, au anunţat autorităţile, potrivit BBC News online.

Traian Băsescu, ales preşedinte de onoare al PUN din Republica Moldova. Anatol Şalaru, fondator al partidului: Funcţia de preşedinte rămâne vacantă până la restabilirea cetăţeniei moldoveneşti a lui Băsescu

Senatorul PMP Traian Băsescu a participat duminică la congresul Partidului Unităţii Naţionale din Republica Moldova, formaţiune fondată de fostul ministru al Apărării de la Chişinău, Anatol Şalaru, şi a fost ales în funcţia de preşedinte de onoare. De asemenea, deputatul în Parlamentul României, Constantin Codreanu, a fost votat prim-vicepreşedintele PUN.

Puterea şi opoziţia dau luni testul premierului. Cu ce nume vor merge Dragnea şi Tăriceanu în faţa lui Iohannis. Băsescu cere implicare din partea opoziţiei

Forul de conducere al social democraţilor se reuneşte luni dimineaţă pentru discuţii privind desemnarea premierului, decizia urmând să fie adusă la cunoştinţa partenerilor din ALDE, la prânz, şi formalizată în faţa lui Klaus Iohannis, la ora 15.00. În tot acest timp, Traian Băsescu presează pentru ca opoziţia să nu cedeze şi să avanseze un nume pentru formarea Guvernului. În lipsa unei variante din partea PNL, care a spus că opteză pentru a veni la putere doar prin alegeri anticipate, liderul PMP spune că partidul său va propune un candidat. În acest moment, toate variante sunt astfel posibile, având în vedere pierderea de parlamentari din partea PSD-ALDE, după criza Grindeanu, precum şi anunţul lui Iohannis de a verifica majoritatea parlamentară.

VIDEO Preţurile la apartamente într-un cartier din Bucureşti scad cu 5.000 de euro de la o lună la alta. Cât te costă să îţi iei o locuinţă în Bucureşti

Apartamentele din blocurile vechi, cu trei camere, sunt cele mai căutate pe piaţa imobiliară din Capitală şi implicit preţul acestora a crescut.