Știrile zilei

Percheziţii DNA cu probleme la locuinţa preşedintelui AEP. Soţul lui Pătru ar fi încercat să fugă cu probe. Acţiunea vizează achiziţionarea unor softuri pentru alegeri – FOTO, VIDEP

Procurorii DNA din Ploieşti fac, marţi, percheziţii la locuinţa preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, şi la sediul instituţiei, într-un dosar în care sunt investigate infracţiuni de trafic de influenţă şi spălare de bani, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Trafic îngreunat la intrarea în Huşi, unde o cisternă încărcată cu GPL s-a răsturnat. Circulaţia pe DE 581 spre Vama Albiţa, reluată în ambele sensuri – FOTO

Traficul este îngreunat, marţi dimineaţa, la intrarea în Huşi, la zece kilometri de Vama Albiţa, judeţul Vaslui, unde o cisternă încărcată cu GPL s-a răsturnat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

COM. Porcul mistreţ, barza şi ţestoasa, colaboratori ai RomGaz, aprobă gazul peste iarnă în România

Vasile Ciolpan, directorul RomGaz, a declarat marţi: "Când ne facem prognozele despre cât de grea va fi iarna, luam în consideraţie şi comportamentul animalelor, cum se pregătesc dânsele de iarnă. ”Urmărim cât de adânc îşi face broasca ţestoasă vizuina, cât de graşi sunt porcii mistreţi în ajunul iernii".

Acum 45 de ani s-a născut 4004 Intel, bunicul, tatăl şi ”fiul” tuturor computerelor din lume

Primul procesor de la Intel avea un singur chip şi se numea 4004 iar data de apariţie a fost 15 noiembrie 1971. Procesor pe 4 biţi cu 2300 de tranzistoare, pe frecvenţa de 740 Hz.

Ministrul rus al Dezvoltării Economice, reţinut în cadrul unei anchete după ce ar fi luat mită de 2 milioane de dolari / Vladimir Putin l-a demis pe Alexei Ulyukayev

Comitetul rus de Investigaţii a anunţat că l-a reţinut pe ministrul Dezvoltării Economice, Alexei Ulyukayev, acesta fiind suspectat că ar fi primit mită în valoare de două milioane de dolari în cadrul unei tranzacţii petroliere, relatează Le Figaro şi Tass.

Cât de real este pericolul „rusificării” din jurul României

Rezultatele alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova şi Bulgaria, care au adus la putere lideri de stânga, cu vederi pro-ruse, au creat aparenţa că România rămâne o ţară înconjurată de regimuri obediente Moscovei şi că în Europa de Est, Bucureştiul rămâne singur într-o mare „roşie”, care s-ar întinde de la Ankara până la Praga, de la Budapesta până la Chişinău, relatează Gândul.

Premierul Matteo Renzi ar putea demisiona dacă reformele constituţionale din Italia vor fi respinse prin referendum

Matteo Renzi, premierul Italiei, a insinuat luni că ar putea demisiona din funcţia sa, în cazul în care rezultatul din cadrul referendumului în privinţa reformelor constituţionale va fi unul defavorabil, informează site-ul agenţiei Reuters.

Adriana Săftoiu despre decizia PNL privind Coaliţia pentru Familie: Eu cu fiul meu suntem o familie?

Prim-vicepreşedintele PNL Adriana Săftoiu a confirmat luni seara că s-a abţinut la votul dat în Biroul Politic Naíonal privindu susţinerea refrendumului propus de Coaliţia pentru Familie, arătând că liberalii ar trebui să se gândească mai mult la principiul protejării drepturilor fiecărui individ.

Coaliţia pentru Egalitate de Gen: 19 liste la parlamentare fără femei, cu încălcarea legii electorale

Există 19 liste de candidaturi la nivel de circumscripţie ce nu respectă legea electorală, fiind alcătuite exclusiv din candidaţi de sex masculin, relevă un raport al Coaliţiei pentru Egalitate de Gen.

UE, „superputere”, va consolida structurile de apărare şi profilul mondial, după victoria lui Trump

Miniştrii de Externe ai statelor europene au pledat, în contextul victoriei lui Donald Trump în SUA, pentru consolidarea sistemului UE de apărare, în timp ce Federica Mogherini, Înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe, a catalogat Uniunea Europeană drept o "superputere".

Arad: O persoană a murit şi două au fost grav rănite, după ce 3 TIR-uri s-au ciocnit

O persoană a murit şi două au fost grav rănite, luni seara, pe şoseaua de centură a municipiului Arad, după ce un TIR din Bulgaria a acroşat altul din Ungaria, ricoşând apoi în cel de-al treilea, circulaţia fiind blocată, transmite corespodentul MEDIAFAX.

Angela Merkel pledează pentru o „Germanie deschisă la minte” după victoria lui Donald Trump

Cancelarul Angela Merkel a lansat luni un apel pentru o "Germanie deschisă la minte", avertizând că victoria lui Donald Trump în Statele Unite ar putea amplifica dezbaterea antirefugiaţi, relatează Reuters.

Camilo Jose Vergara, ”arhivar al declinului”, a fotografiat timp de patru decenii aceleaşi străzi şi clădiri, pentru a surprinde metamorfoza cartierelor – GALERIE FOTO

Camilo Jose Vergara este un artist din Chile care a fotografiat timp de patru decenii aceleaşi străzi şi clădiri, documentând metamorfoza cartierelor din oraşe precum Detroit, Chicago şi New Jersey, scrie messynessychic.com.

Ministru belgian: Mii de europeni deveniţi membri ai reţelei teroriste SI ar putea reveni în ţări UE

Mii de europeni plecaţi în Siria şi Irak pentru a deveni membri ai reţelei teroriste Stat Islamic ar putea reveni în Uniunea Europeană, avertizează ministrul belgian de Interne, Jan Jambon, conform site-ului 20Minutes.fr.

Black Friday 2016: eMAG listează peste un milion de produse la reducere şi promite ca toate comenzile să fie livrate până în 28 noiembrie

Peste un milion de produse vor fi în oferta eMAG pentru Black Friday, pe 18 noiembrie, reducerile totale vor fi de peste 35 de milioane de euro, iar valoarea estimată a comenzilor pentru ediţia din 2016 ajunge la 250 de milioane de lei, potrivit reprezentanţilor companiei.

Peste 150 de cetăţeni moldoveni au protestat la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti. Cum s-a apărat Ambasada de acuzaţiile protestatarilor – VIDEO

Peste 150 de cetăţeni moldoveni au protestat, luni seara, la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti faţă de modul în care au fost organizate alegerile şi pentru că sute de oameni nu au putut să îşi exercite dreptul de vot la secţiile din mai multe ambasade, inclusiv în România.

Boko Haram reacţionează faţă de rezultatul alegerilor americane: ”Pentru noi războiul abia a început”

Abubakar Shekau, liderul grupării islamiste Boko Haram din Nigeria, a reacţionat faţă de alegerea la funcţia de preşedinte a lui Donald Trump, declarând că ”războiul abia acum începe”, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

PSD despre iniţiativa PNL privind salarizarea: O cosmetizare a revenirii la politicile PDL/ Nu renunţăm la obiectivul de alocare a 2% din PIB pentru Apărare

PSD consideră că demersul PNL de a solicita Guvernului o nouă modificare a legii salarizării reprezintă o acţiune prin care se încearcă cosmetizarea deciziei acestui partid de a contesta la Curtea Constituţională majorările de salarii aprobate în Parlament săptămâna trecută.

Preşedinţia şi Guvernul României recunosc rezultatul alegerilor din Rep. Moldova. „Dodon să îndeplinescă cu înţelepciune şi echilibru mandatul”

Preşedintele Klaus Iohannis transmite că este necesar ca noul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, să-şi îndeplinească cu înţelepciune şi echilibru mandatul, singurul drum care poate oferi prosperitate ţării sale fiind cel al reformelor şi al susţinerii parcursului european.

DIICOT cere 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare pentru unul dintre israelienii din „Black Cube”

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au discutat, luni, acordul de recunoaştere încheiat de israelianul David Geclowicz, în dosarul "Black Cube", instanţa rămânând în pronunţare după ce procurorii DIICOT au cerut 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare.

Vladimir Putin îl felicită pe Igor Dodon şi îl invită la Moscova

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, l-a felicitat luni pe socialistul Igor Dodon pentru victoria în scrutinul prezidenţial din Republica Moldova, oferindu-i invitaţia de a efectua o vizită la Moscova.

Alegeri, marţi, la COSR: Mihai Covaliu şi Gabriela Szabo, doi foşti olimpici, se luptă pentru conducerea forului

Adunarea Generală a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) va avea loc marţi, 15 noiembrie, de la ora 11.00, în Sala Amfiteatru din incinta Casei Olimpice din Bucureşti, iar 28 de persoane candidează pentru funcţiile eligibile din cadrul Comitetului Executiv al COSR.

Recep Erdogan a declarat că Turcia ar putea organiza referendum pe tema procesului integrării europene

Turcia ar putea organiza, în 2017, un referendum pe tema negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, afirmă preşedintele Recep Tayyip Erdogan, cerând Bruxellesului să "se hotărască" în privinţa admiterii ţării sale, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Radu Mazăre, declaraţii în faţa judecătorilor despre afacerile cu Elan Schwartzenberg

Radu Mazăre a mers, luni, la ÎCCJ unde a fost audiat în dosarul în care este acuzat că ar fi primit bani de la un om de afaceri pentru a îl ajuta să câştige un contract, fostul primar al Constanţei povestind judecătorilor şi cum au decurs relaţiile sale de afaceri cu Elan Schwartzenberg.

DECLARAŢIA ZILEI Răzvan Burleanu: Regretul meu e că nu i-am făcut contract lui Daum încă din 2014, pe zece ani

Echipa naţională a României a plecat în această dimineaţă spre Cecenia, acolo unde marţi va disputa o partidă amicală în compania reprezentativei Rusiei. Meciul va avea loc la Groznîi, cu începere de la ora 18:00.

Donald Trump renunţă la salariul de preşedinte pe toată durata mandatului

Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, a declarat că va renunţa la salariul prezidenţial pe perioada mandatului său, adăugând că nici nu cunoaşte suma pe care ar putea-o primi, informează Huffington Post.

Procurorul general, despre posibila redeschidere a dosarului lui Băsescu: Cele două cauze trebuie reunite

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, luni, despre posibila redeschidere a dosarului fostului preşedinte Traian Băsescu că, în ipoteza în care dosarul va fi redeschis, cele două cauze trebuie reunite.

PNL a transmis Ministerului Muncii propunerile liberalilor privind contesatata lege a salarizării şi cere legea în trei săptămâni

PNL a înaintat Ministerului Muncii o serie de principii privind legea salarizării unitare,cerându-i ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru, ca în maxim trei săptămâni să prezinte un proiect de lege plecând de la aceaste principii, a declarat luni liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu.

Iniţiativa „Coaliţiei pentru familie” de a defini căsătoria ca uniune între bărbat şi femeie, susţinută de PNL şi ALDE; Referendumul ar putea fi organizat în aprilie

Şeful de campanie al PNL, Gheorghe Falcă, a declarat, luni, că BPN PNL a decis să susţină iniţiativa Coaliţiei pentru familie, privind modificarea Constituţiei pentru a defini căsătoria ca uniune între bărbat şi femeie, afirmând că referendumul pe această temă ar putea fi organizat în aprilie 2017. UPDATE: ALDE şi Coaliţia pentru Familie au semnat un protocol pentru organizarea referendumului în aprilie.

Aproximativ 1.000 de persoane au protestat în centrul Chişinăului/ UPDATE Maia Sandu: Scrutinul prezidenţial a fost marcat de nereguli – VIDEO, FOTO

Aproximativ 1.000 de persoane au protestat în centrul capitalei Republicii Moldova, contestând modul în care s-a desfăşurat scrutinul prezidenţial câştigat de socialistul Igor Dodon. UPDATE 15:27 Scrutinul prezidenţial din Republica Moldova, câştigat de socialistul Igor Dodon, a fost marcat de nereguli, acuză Maia Sandu, liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, care a susţinut o conferinţă de presă cu puţin timp în urmă.

Vremea va fi deosebit de rece. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

Valorile termice, în special cele nocturne, se vor situa cu mult sub cele climatologic specifice acestei date şi vor caracteriza o vreme deosebit de rece, la nivelul întregii ţări, informeaza ANM.

Rusia este pregătită să consolideze relaţiile cu SUA, în urma alegerilor

Rusia este pregătită să repare cât mai rapid relaţiile cu Washingtonul, în urma rezultatelor alegerilor din SUA, a declarat luni Sergei Ryabkov, ministrul adjunct de Externe al Rusiei, conform agenţiei de ştiri RIA, citată de Reuters.

Stratul de zăpadă depăşeşte 2 metri şi jumătate pe Transfăgărăşan; traseele montane, închise. În Parâng, alertă din cauza pericolului producerii de avalanşe – FOTO

Instabilitatea stratului de zăpadă din masivul Parâng poate conduce oricând la producerea unor avalanşe, condiţii în care salvamontiştii din Petroşani susţin că traseele de creastă din masiv sunt închise, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Donald Trump a anunţat oficial mai multe numiri în rândul personalului Casei Albe: ”Steve şi Reince sunt lideri extrem de calificaţi”

Donald Trump, preşedintele ales al SUA, îi numeşte în funcţie pe Reince Priebus, preşedintele Partidului Republican, drept secretarul general de la Casa Albă şi pe Steve Bannon, directorul campaniei sale electorale, noul consilier şi şef de strategie de la Washington, informează The Guardian.

Simona Halep şi Monica Niculescu au fost nominalizate la titlul de „lovitura anului” – VIDEO

Asociaţia Tenisului Feminin (WTA) le-a nominalizat pe Simona Halep, locul patru în ierarhia mondială şi pe Monica Niculescu, numărul 39 mondial, la titlul de lovitura anului, informează site-ul wtatennis.com.

Salvamontiştii din Buşteni şi pompierii intervin pe Valea Prahovei pentru înlăturarea arborilor doborâţi de vânt

Salvamontiştii din Buşteni intervin, luni, alături de Serviciul de Pompieri Voluntari din cadrul primăriei, pentru înlăturarea unor arbori căzuţi pe case, transmite corespondentul MEDIAFAX.

COM: O insulă europeană pe nume România

Moldova vecină a ales prin vot popular un preşedinte mai roşu decât esenţa roşului. Bulgaria vecină a ales prin vot popular un fost general de aviaţie, disciplinat admirator al Răsăritului. Contracandidaţii lor cu simpatii apusene au plecat acasă şi învingătorii vor lua totul.

Judecătorul din dosarul „Grădiniţa groazei”, recuzat pentru că insista să audieze copiii în şedinţă. Decizia este definitivă

Judecătorul Alexandru Bogdan Arhip, cel care a judecat dosarul „Grădiniţa groazei", a fost recuzat, la solicitarea avocaţilor care reprezintă familiile copiilor, nemulţumiţi că magistratul insistă ca minorii să fie audiaţi în şedinţă, fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Instabilitate politică după alegeri în Bulgaria. Premierul bulgar Boiko Borisov şi-a prezentat demisia după victoria socialistului Rumen Radev

Premierul bulgar Boiko Borisov şi-a prezentat luni demisia sa şi a Guvernului său după victoria candidatului prorus Rumen Radev, au spus oficiali, citaţi de Novinite.

Alina Bica, avocatul lui Daniel Dragomir în dosarul Black Cube. Fostul ofiţer SRI cere eliberarea – VIDEO

Daniel Dragomir, fost ofiţer SRI, arestat preventiv în dosarul Black Cube, a contestat prelungirea măsurii, acesta fiind reprezentat de Alina Bica, fost procuror şef al DIICOT, cercetată la rândul ei în mai multe cauze.