Știrile zilei

Soţia lui Michael Schumacher vorbeşte despre starea de sănătate a fostului pilot

Soţia lui Michael Schumacher, Corinna, a declarat, pentru publicaţia germană Neue Post, că starea de sănătate a fostului pilot de Formula 1 se îmbunătăţeşte "în mod lent", informează Gazzetta dello Sport.

CONFERINŢA MEDIAFAX – RAR vrea pentru şoferi un nou model al cărţii de identitate a vehiculului – VIDEO

Modelul cărţii de identitate a vehiculului va fi înlocuit cu o variantă îmbunătăţită, conţinând mai multe elemente tehnice care lipsesc în prezent, a declarat Flaviu Câmpeanu, director tehnic în cadrul Registrului Auto Român (RAR), care apreciază că forma actuală a documentului este "primitivă".

Inspecţia Judiciară: Independenţa justiţiei, afectată de declaraţiile lui Bercea la adresa lui Stanciu şi Kovesi

Afirmaţiile făcute de Bercea Mondial privind presupuse fapte de corupţie săvârşite de preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu, şi de şeful DNA, Codruţa Kovesi, au afectat independenţa justiţiei şi imparţialitatea sistemului judiciar, potrivit concluziilor din raportul Inspecţiei Judiciare.

Israelul nu exclude o invazie sau ofensivă terestră în Fâşia Gaza

Armata israeliană este pregătită pentru toate opţiunile, inclusiv pentru o ofensivă terestră, cu scopul de a opri tirurile de rachete dinspre Fâşia Gaza către teritoriul israelian, a declarat marţi un oficial de rang înalt.

Foşti deţinuţi de la Gherla: Perioada cea mai grea, sub conducerea lui Istrate. Lovea cu ciocanul în tălpi, oamenii erau aduşi în saci, în camion, unii ajungând morţi

Mai mulţi foşti deţinuţi de la Penitenciarul Gherla, condus la sfârşitul anilor '50 de torţionarul Constantin Istrate, povestesc despre chinurile îndurate atunci, amintind de bătăile cu ciocanul în tălpi şi de prizonieri care au fost omorâţi.

PLOI ŞI VIJELII în toată ţara. ATENŢIONAREA meteorologilor. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de marţi de la ora 18.00 până miercuri la ora 21.00. În toate judeţele ţării vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, în unele zone, căderi de grindină.

Băncescu: Am depus plângere pentru vătămare corporală şi distrugerea maşinii

Coordonatorul de proiect al ASPA Răzvan Băncescu a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că a depus plângere pentru vătămare corporală şi pentru distrugerea maşinii, după incidentul care a avut loc luni noapte, precizând că a fost scuipat şi lovit la un picior, după care a reacţionat pentru a se apăra.

Investitorii vor avea întâlniri lunare cu Ministerul Finanţelor pentru politicile fiscale

Investitorii vor avea întâlniri lunare cu reprezentanţii ministerului Finanţelor Publice, inclusiv cu ministrul de resort, care vor precede întrevederile investitorilor cu primul-ministru, în vederea "armonizării viziunii asupra politicilor şi priorităţilor fiscale".

Propunerea de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase, judecată în 23 iulie

Propunerea de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase, după executarea unei treimi din pedeapsă, va fi judecată în 23 iulie, după ce Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea avocaţilor fostului premier de preschimbare a termenului care fusese stabilit în 9 septembrie.

Locurile de cazare all inclusive pe litoral s-au triplat

Tot mai multe hoteluri de pe litoralul românesc au adoptat în ultimii doi ani serviciile all inclusive, astfel că numărul locurilor de cazare în astfel de unităţi s-a triplat, românii având la dispoziţie în medie 2 kg de mâncare pe zi, cu sarmalele şi plăcintele în topul preferinţelor.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Soare, CFR Marfă: Disponibilizările au început, ultimul om din cei 2.500 pleacă până la finele lunii

CFR Marfă a început în această săptămână procedurile de disponibilizare a 2.500 de angajaţi, care vor primi preavizele, plecările efective urmând să aibă loc în a doua parte a acestei luni, a declarat, marţi, directorul comercial al transportatorului feroviar de marfă, Ion Soare.

Ponta: România are cea mai bună imagine la creşterea economică şi cea mai proastă la integrarea romilor

România are cea mai bună imagine din Europa în ceea ce priveşte creşterea economică, dar are în continuare cea mai proastă imagine în ceea ce priveşte capacitatea de integrare a comunităţilor defavorizate, ca de exemplu cea a romilor, a afirmat, marţi, premierul Victor Ponta.

Trei angajaţi Tarom, reţinuţi pentru furt din bagaje

Trei angajaţi ai Tarom au fost reţinuţi, luni, pe motiv că ar fi furat haine, încălţăminte, aparatură IT, cosmetice şi mâncare din bagajele depuse la Biroul Bagaje Pierdute, potrivit unor surse din Poliţie.

Avocatul lui Mircea Băsescu: Cravata cu care s-ar fi făcut înregistrările nu a putut fi expertizată

Avocatul lui Mircea Băsescu a declarat marţi, la ieşirea de la DNA, că expertiza în cazul înregistrărilor audio-video făcute de Florin Anghel este gata, dar cravata cu care s-ar fi făcut înregistrările nu a putut fi expertizată, pentru că nu funcţiona şi pe stick-urile de memorie nu era nimic.

Ponta susţine că România a fost guvernată de „legea junglei” în 2010-2011

România a fost guvernată de "legea junglei" în 2010-2011, când doar cei puternici aveau acces la şcoală sau fonduri UE şi ceilalţi puteau să moară, susţine premierul Ponta, arătând că sunt persoane care spun că elevii care nu au luat notă de trecere la bacalaureat să fie lăsaţi "să moară de foame".

Controverse în Turcia, din cauza logo-ului de campanie al lui Recep Tayyip Erdogan

Logo-ul campaniei prezidenţiale a premierului turc Recep Tayyip Erdogan, care conţine numele profetului Mahomed în arabă, a provocat controverse în Turcia, ţară musulmană, dar laică.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Merica: Ritmul de dezvoltare a infrastructurii va fi redus dacă miniştrii se schimbă la trei luni

Ritmul de dezvoltare a infrastructurii se va menţine redus atâta timp cât ministrul de resort se schimbă la fiecare trei luni, iar competitivitatea României este afectată de suprareglementare, a declarat marţi Radu Merica, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană - AHK România.

Cererea lui Dan Voiculescu de strămutare a dosarului ICA, judecată vineri

Cererea lui Dan Voiculescu de strămutare a dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, de la Curtea de Apel Bucureşti la o altă instanţă, se judecă în vineri, după ce instanţa supremă a admis cererea de preschimbare a termenului care fusese stabilit la 24 septembrie.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Uniunea Transportatorilor Rutieri: Miniştrii vin şi pleacă cu o viteză fantastică. Când învaţă de unde se ia liftul, sunt schimbaţi

Conducerea ministerului Transporturilor este înlocuită la intervale foarte scurte, iar când "învaţă de unde să ia liftul", miniştrii sunt deja schimbaţi şi nu au timp să afle sau să rezolve problemele sectorului de profil, a declarat, marţi, Radu Dinescu, secretarul general al UNTRR.

Sechestru pe averea lui Mircea Băsescu

Mircea Băsescu a fost dus marţi din arest la DNA, pentru ca procurorii să îi prezinte rezultatul expertizei tehnico-criminalistice în cazul înregistrărilor video din dosarul său şi să îl informeze că a fost pus sechestru pe averea sa, până la suma de 600.000 de euro, potrivit unor surse judiciare.

Băncile din UE ar putea vinde portofolii de credite de până la 100 miliarde de euro în acest an

Băncile din Uniunea Europeană (UE) ar putea vinde portofolii de credite "nedorite" de până la 100 de miliarde de euro în acest an, într-un proces de restructurare a operaţiunilor, derulat la presiunea autorităţilor de reglementare.

Constantin Istrate, al patrulea torţionar pentru care IICCMER cere urmărire penală

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc solicită Parchetului ICCJ începerea urmăririi penale în cazul lui Constantin Istrate, fost locţiitor al comandantului de la Colonia de Muncă Oneşti şi fost locţiitor al comandantului de la Penitenciarul Gherla.

Coordonatorul ASPA Răzvan Băncescu, implicat într-un accident rutier şi într-un scandal

Coordonatorul de proiect al ASPA Răzvan Băncescu ar fi provocat, luni noapte, un accident rutier în urma căruia au fost rănite două persoane, printre care şi un copil, iar ulterior a fost implicat într-un scandal cu mai mulţi membri ai unor ONG-uri de protecţie a animalelor.

Dan Voiculescu a mers din nou la Poliţia Ilfov, obligaţie impusă prin controlul judiciar

Dan Voiculescu a mers din nou la Poliţia Ilfov, unde trebuie să se prezinte conform obligaţiilor stabilite prin controlul judiciar, măsură luată în cazul său în noul dosar în care este acuzat de şantaj şi pe care a contestat-o, urmând să fie judecată marţi, la Tribunalul Bucureşti.

Kim Jong-un, surprins şchiopătând la ceremonia organizată în memoria bunicului său, Kim Il-sung

Tânărul lider nord-coreean Kim Jong-un a prezidat, marţi, şchiopătând, reuniunea gigantică din Phenian organizată în memoria bunicului său Kim Il-sung, fondatorul Coreei de Nord, decedat în urmă cu 20 de ani.

Constanţa: Un mort şi doi răniţi grav într-un ACCIDENT în care au fost implicate un autocar şi un TIR

Un bărbat a murit, iar alţi doi au fost răniţi în urma unui accident rutier produs, marţi dimineaţă, în localitatea Ciocârlia de Sus din judeţul Constanţa şi în care au fost implicate un TIR şi un autocar fără pasageri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Japonia menţine ALERTA SPECIALĂ în sud pentru taifunul Neoguri: Este „o situaţie excepţională, cu un potenţial enorm de pericol”

"Alerta specială" a fost menţinută marţi dimineaţa în sudul Japoniei pentru insulele Miyako şi Okinawa, ameninţate de puternicul taifun Neoguri, care se apropie cu viteză redusă, potrivit autorităţilor locale.

Mişcarea islamistă Hamas a lansat peste 40 de rachete asupra Israelului. Fâşia Gaza, vizată de zeci de raiduri israeliene. Militari Hamas: Israelul a depăşit o LINIE ROŞIE

Mişcarea islamistă Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, a lansat luni seara zeci de rachete asupra Israelului, care a răspuns cu atacuri aeriene, o nouă escaladare ce riscă să degenereze în război deschis. În cursul nopţii de luni spre marţi, Forţele Aeriene israeliene au lansat zeci de raiduri în Fâşia Gaza.

Hollande şi Obama l-au îndemnat pe Putin să exercite presiuni asupra separatiştilor proruşi

Preşedinţii francez şi american, François Hollande şi Barack Obama, l-au îndemnat, luni, pe şeful de stat rus, Vladimir Putin, să "exercite presiuni asupra separatiştilor" proruşi "ca ei să accepte dialogul cu autorităţile ucrainene", a anunţat Preşedinţia Franţei într-un comunicat.

Declaraţia de avere a preşedintelui: Băsescu are, faţă de 2012, mai puţini bani în conturi, dar şi tablouri, bijuterii, ceasuri mai scumpe

Preşedintele Traian Băsescu a trecut, în declaraţia de avere pe 2013, postată recent pe site-ul Preşedinţiei, mai puţini bani, faţă de 2012, în conturile deschise la diverse bănci, dar şi valori mai mari la tablouri, bijuterii şi ceasuri.

Dosarul ICA a primit un nou termen de judecată, 4 august

Dosarul privatizării Institutul de Cercetări Alimentare (ICA), în care, luni, au fost audiaţi inculpaţii, timp de circa zece ore, a primit un nou termen de judecată, respectiv data de 4 august, când ar urma să dea declaraţii martorii.

Ponta spune că a cerut date cu terenurile din cazul Voiculescu şi că nu este problemă de legalitate

Premierul Victor Ponta, lider al PSD, a declarat că a cerut o informare din partea Ministerului Agriculturii şi a Agenţiei Domeniilor Statului privind terenurile implicate în cazul Voiculescu şi că din datele primite rezultă că nu există o problemă de legalitate.

Ungureanu: Rolul Elenei Udrea în politică este profund toxic

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, luni, la Gândul live, că rolul Elenei Udrea în politică este "profund toxic", menţionând că unul dintre cei care au contribuit la despărţirea de Traian Băsescu a oamenilor de calitate care au lucrat cu acesta, în timp, este liderul PMP.

Ponta: Caut orice soluţie posibilă cu UDMR, dar o problemă de stat nu poate fi negociată

Premierul Victor Ponta a declarat că a discutat atât cu ministrul de Externe, cât şi cu liderul UDMR despre nemulţumirile Uniunii şi că va încerca să găsească orice soluţie posibilă pentru ca relaţia de cooperare corectă cu UDMR să continue, precizând însă că o problemă de stat nu poate fi negociată

Tocală: Ministerul Tineretului şi Sportului a acordat avizul, instanţa se va pronunţa asupra modificărilor statutului FRF

Secretarul de stat în ministerul Tineretului şi Sportului, Carmen Tocală, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că MTS a decis să acorde avizul pentru modificarea statutului FRF, după ce l-a reanalizat, urmând ca instanţa să se pronunţe cu privire la legimitatatea schimbărilor din AGE din 28 iunie.

Dosarul privatizării ICA – Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş: Dacă procedura de privatizare nu avea loc, acesta intra în insolvenţă

Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş a declarat luni, la Curtea de Apel Bucureşti, că dacă Institutul de Cercetări Alimentare (ICA) nu ar fi fost privatizat, atunci acesta ar fi intrat în procedura de insolvenţă şi de faliment, în baza legilor de la acea vreme.

Atanasiu coordonează PNL Bucureşti, Orban – relaţia cu partidele, Frunzăverde – relaţia cu PPE

Biroul Politic Naţional al PNL a stabilit, luni, atribuţiile executive pentru 15 vicepreşedinţi aleşi la Congresul partidului, Teodor Atanasiu urmând să coordoneze PNL Bucureşti, Ludovic Orban relaţia cu partidele politice, iar Sorin Frunzăverde pe cea cu PPE.

Pacienţii au suspendat demersurile prin care dădeau în judecată statul, pentru medicamente

Alianţa Pacienţilor Cronici a suspendat, la începutul lui iulie, orice demers judiciar privind acţionarea în instanţă a instituţiilor publice responsabile, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a anunţat că, din toamnă, vor fi introduse 30-40 de molecule noi.

Verdictul în dosarul Loteria I ar putea fi anunţat în 23 iulie

George Copos şi ceilalţi inculpaţi din dosarul Loteria I ar putea afla verdictul definitiv al instanţei la 23 iulie, după ce Tribunalul Bucureşti a anunţat, luni, că ar urma să se pronunţe la această dată.

Sondajul PNL pentru prezidenţiale va fi finalizat în circa două săptămâni

Sondajul comandat de PNL pentru stabilirea candidatului la prezidenţiale dintre Klaus Iohannis şi Crin Antonescu ar urma să fie finalizat în circa două săptămâni, iar decizia de la nivelul Delegaţiei Permanente asupra persoanei susţinute de PNL va fi luată în jurul datei de 20 iulie.