Știrile zilei

Ce spune Traian Băsescu despre decizia în dosarul fratelui său

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că fratele său, Mircea Băsescu, a primit „o condamnare grea”, în condiţiile în care a susţinut că nu a luat niciodată bani, afirmând că fratele trebuie să respecte decizia tribunalului şi să recurgă la căile legale de atac.

Identitatea agresorului ucis joi în faţa unui comisariat de poliţie parizian, înconjurată în mister

Misterul înconjoară identitatea bărbatului ucis de poliţişti joi - la exact un an şi la aceeaşi oră după atacul de la redacţia Charlie Hebdo - în faţa comisariatului de poliţie din arondismentul al XVIII-lea din Paris de pe Goutte-d’Or, în timp ce-i ameninţa cu o armă, relatează Le Monde onlline.

Mircea Băsescu a fost CONDAMNAT la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de infuenţă. REACŢIA fratelui lui Traian Băsescu

Mircea Băsescu a fost condamnat, vineri, la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, iar Marian Căpăţână a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Seulul reia propaganda la frontiera cu Nordul după testul nuclear de miercuri

Difuzarea unor emisiuni de propagandă sud-coreene extrem de sensibile, la frontiera intercoreeană, a fost reluată vineri, în timp ce puterile lumii încearcă să impună sancţiuni Coreei de Nord în urma testului nuclear pe care l-a anunţat săptămâna aceasta, relatează DPA în pagina electronică.

Coreea de Sud a cerut Statelor Unite armament strategic, după presupusul test nuclear nord-coreean

Administraţia de la Seul a iniţiat discuţii cu Statele Unite pentru aducerea unor arme strategice pe teritoriul Coreei de Sud după ce regimul stalinist nord-coreean a anunţat că a testat cu succes o bombă cu hidrogen, informează site-ul agenţiei Reuters.

Cioloş: Îmi păstrez independenţa politică până la capătul mandatului, nu candidez în 2016

Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi seară, la întâlnirea cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, reuniţi la Ambasada din Berlin, că îşi va păstra independenţa politică până la finalul mandatului de prim-ministru şi că nu va candida la alegerile din 2016.

Platini: Îmi retrag candidatura pentru preşedinţia FIFA. Cum să câştigi alegeri dacă eşti împiedicat să faci campanie?

Preşedintele UEFA, Michel Platini, suspendat opt ani din orice activitate legată de fotbal, a declarat într-un interviu acordat L'Equipe că îşi retrage candidatura la conducerea FIFA şi se va concentra total asupra apărării sale în dosarul ce îl vizează, informează lequipe.fr.

Directorul general al Volkswagen va avea întâlniri cu oficiali din SUA. Membru al conducerii grupului: „Sperăm că se va putea ajunge la o soluţie acceptabilă”

Matthias Müller, directorul general al grupului auto Volkswagen, va avea întâlniri cu oficiali din Statele Unite pe tema scandalului emisiilor poluante, acestea fiind primele contacte la acest nivel după ce compania germană a fost depistată cu un soft de manipulare a testelor pentru noxe.

Statele Unite au aprobat vânzarea a 5.000 de rachete aer-sol în Irak

Departamentul de Stat din Statele Unite a aprobat vânzarea a 5.000 de rachete de tip Hellfire în Irak, în cadrul unui contract de 800 de milioane de dolari, anunţă Pentagonul, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Administraţia SUA, dată în judecată de statul Alabama, care se opune primirii refugiaţilor sirieni

Statul american Alabama a intentat o acţiune judiciară împotriva Administraţiei Barack Obama pentru a contesta planul de primire a unor refugiaţi sirieni, informează presa americană.

IMAGINI tulburătoare din oraşul sirian în care se moare de foame: Oamenii se hrănesc cu frunze sau animale de companie, după ce nu au mai primit ajutoare de trei luni – FOTO, VIDEO

După mai multe zile în care presa internaţioanlă a relatat despre situaţia tragică în care se află locuitorii oraşului Madaya, din Siria, care sunt afectaţi de lipsa alimentelor şi au ajuns să mânânce frunze sau animale de companie, reprezentanţii ONU au anunţat, joi, că Guvernul sirian a permis accesul cu ajutoare în acest oraş, aflat sub asediat de şase luni, informează CBC News.

Isărescu: Creşterea salariilor este inevitabilă în România, dar trebuie făcută prudent, câte puţin

Creşterea salariilor este inevitabilă în România, în contextul integrării europene, însă "concubinajul" acesteia cu reducerea taxelor trebuia evitat, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, adăugând că ar fi bine ca veniturile să urce "câte puţin", prudent, pentru a nu fi reduse ulterior.

Autorităţile germane au identificat 16 suspecţi în cazul agresiunilor sexuale din Koln. Angela Merkel avertizează că extracomunitarii care au agresat femei riscă expulzarea

Poliţia germană a anunţat joi că a identificat 16 suspecţi şi că a înregistrat 121 de plângeri, după ce zeci de femei au fost agresate în Ajunul Anului Nou, în zona centrală a oraşului Koln, serie de atacuri care a stârnit indignare în întreaga ţară, transmite publicaţia Le Figaro.

Merkel: Românii sunt bine primiţi în Germania, dar nu pot primi prestaţii sociale cei care nu muncesc. Nu suntem o uniune socială

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a spus că românii care lucrează în Germania sunt foarte bine primiţi, dar cei care vor să beneficieze de prestaţii sociale fără să aibă un loc de muncă trebuie să se adreseze ţării de unde provin, precizând totodată că UE nu funcţionează ca o "uniune socială".

INCIDENT la Paris: Un bărbat înarmat a fost ucis în faţa unui comisariat de poliţie. El a atacat un poliţist strigând „Allah e mare”. Asupra bărbatului a fost găsit un mesaj de revendicare a unui atentat în numele Stat Islamic – FOTO, VIDEO

Un bărbat a fost ucis, joi, în faţa unui comisariat de poliţie din arondismentul XVIII din capitala Franţei, după ce acesta a atacat cu un cuţit un poliţist, strigând "Allah Akbar/Allah este mare", informează site-ul www.rtl.fr. Asupra individului a fost găsit un mesaj de revendicare a unui atentat în numele reţelei teroriste Stat Islamic, a anunţat Poliţia franceză, citată de ziarul Le Figaro.

Mugur Isărescu: Legea dării în plată trebuie să-i protejeze pe cei cu credite de locuinţe, nu alte persoane

Parlamentul trebuie să aibă în vedere, la reexaminarea legii dării în plată, recomandările primite, inclusiv de la BCE, astfel încât legea să îi protejeze pe cei care au credite pentru locuinţe şi nu alte persoane, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

TAXELE locale în 2016: Situaţia impozitelor plătite de locuitorii din Sibiu, Galaţi şi alte oraşe din ţară

Sibienii vor plăti aproape aceleaşi impozite locale ca şi anul trecut, în pofida impozitării terenurilor de sub clădiri potrivit noului Cod Fiscal, Primăria Sibiu scăzând cotele de impozitare, sumele aferente anului 2016 putând fi plătite începând din 11 ianuarie.

Merkel, despre aderarea la Schengen: România a făcut eforturi, dar aşteptăm raportul CE/ Cioloş: România vrea să fie stat proactiv în UE. Germania, stat cheie – FOTO, VIDEO

Cancelarul german Angela Merkel a declarat joi, la Berlin, după întrevederea pe care a avut-o cu premierul Dacian Cioloş, că România a făcut eforturi în ceea ce priveşte apărarea graniţelor şi combaterea corupţiei, dar aşteaptă raportul Comisiei Europene(CE), în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen.

Cum arată PRIMA DRONĂ din lume care poate transporta oameni – GALERIE FOTO, VIDEO

O companie chineză a prezentat, miercuri, la CES 2016, prima dronă din lume care poate transporta oameni.

O femeie care a mers la Psihiatrie a murit în curtea SJU Piteşti după ce a fost trimisă la UPU

O femeie cu afecţiuni psihice care s-a prezentat, joi, la secţia de profil a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti a murit, în curtea unităţii medicale, după ce a ieşit din secţia respectivă pentru a merge la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, situată la aproximativ doi kilometri.

Teatrul Nottara a rămas din nou FĂRĂ SEDIU, după ce clădirea ArCuB a fost încadrată cu risc seismic de grad I

Teatrul Nottara a rămas din nou fără sediu, după ce clădirea ArCuB din strada Batişte din Bucureşti, în care trebuia să îşi reia activitatea, a fost încadrată cu gradul I de risc seismic, atât conducerea Nottara, cât şi cea a ArCuB spunând că au aflat despre acest lucru în ultimul moment.

Trei aeronave ale Wizz Air au survolat Clujul mai bine de o oră. Aeroportul a fost redeschis şi avioanele au aterizat

Aeroportul Internaţional "Avram Iancu", din Cluj, a fost redeschis, joi după-amiază, în jurul orei 14.00, iar toate cele trei aeronave ale companiei Wizz Air, de la Paris, Valencia şi Luton, care l-au survolat, prima dintre curse mai bine de o oră, au aterizat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Sănătăţii: Am suplimentat cu 143.000 dozele de vaccin gripal, pentru a evita îmbolnăvirile

Dozele de vaccin gripal au fost suplimentate cu 143.000, la cererea direcţiilor de sănătate publică, pentru a evita îmbolnările, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, în ultimele două luni fiind vaccinate peste 460.000 de persoane.

Un an de la atacul de la sediul CHARLIE HEBDO: Manifestări la Paris şi în toată lumea – VIDEO

François Hollande se adresează forţelor de securitate joi deimineaţa - la exact un an de la atacul comis la sediul Charlie Hebdo -, la sediul Prefecturii Poliţiei Parisului, unde aducea, în ianuarie 2015, un omagiu celor trei poliţişti ucişi în atacurile jihadiste, relatează AFP online.

ANALIZĂ: Pedepsirea Coreei de Nord, o bătălie pierdută dinainte?

Cel de-al patrulea test nuclear al Coreei de Nord reprezintă o sfidare considerabilă a comunităţii internaţionale care, după ce a primit anunţul Phenianului cu un val de condamnări, va întâmpina dificultăţi, susţin unii analişti, să reacţioneze eficient şi unit, scrie AFP în pagina electronică.

SUA trimite avioane de spionaj în Coreea de Nord după testul nuclear anunţat de Phenian

Avioane americane de spionaj au decolat de la o bază americană situată în sudul Japoniei, la o zi după ce Coreea de Nord a anunţat că a testat cu succes o bombă cu hidrogen, relatează AP în pagina electronică.

Preţul petrolului Brent a coborât joi cu până la 6%, din cauza turbulenţelor financiare din China

Preţul petrolului Brent, de referinţă pentru o mare parte a pieţei globale, a scăzut joi cu până la 6%, la un minim al zilei de 32,16 dolari pe baril, în contextul turbulenţelor de pe pieţele financiare din China, unde bursele au fost închise pentru a doua şedinţă în această săptămână.

Un autocar cu 15 călători a ajuns în şanţ, după ce a traversat o porţiune de drum inundat în Constanţa – FOTO

Un autocar cu 15 călători, care făcea curse regulate în judeţul Constanţa, a ajuns, joi dimineaţă, într-un şanţ de pe marginea unui drum judeţean, după ce a traversat o porţiune de şosea care era inundată, fără a exista persoane rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX.

COD GALBEN de ninsori, lapoviţă şi vânt în 14 judeţe din jumătatea de est a ţării

Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru 14 judeţe din jumătatea de est a ţării, de joi până vineri dimineaţă fiind anunţate ninsori viscolite în Moldova, lapoviţă şi ninsoare în Dobrogea şi Muntenia, precum şi vânt care atinge la rafală viteze de 60-70 de kilometri pe oră.

Cioloş va discuta cu Angela Merkel despre relaţiile economice, migraţie şi politica externă a UE

Premierul Dacian Cioloş se află, joi, într-o vizită oficială la Berlin, la invitaţia cancelarului german Angela Merkel, întrevederile aflate pe agendă vizând întărirea relaţiilor bilaterale cu Germania şi stabilirea obiectivelor comune pe agenda europeană, inclusiv migraţia şi politica externă a UE.

Ministrul Justiţiei: Voi dispune măsuri deloc blânde dacă legea a fost încălcată în ce priveşte cărţile deţinuţilor

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, miercuri, că va dispune măsuri deloc blânde dacă va constata, în urma unei analize asupra lucrărilor publicate de deţinuţi, că legea a fost încălcată sau aplicată defectuos în această privinţă.

Cutremur de 4,1 grade în judeţul Buzău

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs joi, la ora 04.28, în judeţul Buzău, la adâncimea de 117 kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Banca Mondială a îmbunătăţit prognoza privind creşterea economică a României, la 3,9% în 2016 şi 4,1% pentru 2017

Banca Mondială (BM) a îmbunătăţit prognoza de creştere a economiei României pentru anul acesta la 3,9%, iar pentru anul următor la 4,1%, şi s-a aliniat astfel estimărilor anunţate de alte instituţii internaţionale, precum Comisia Europeană (CE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Ministrul Justiţiei, despre propunerile pentru PICCJ şi DNA: Cred că integritatea este cea mai importantă. Ce spune despre iniţiativa CSM de a prelua propunerile

Ministrul Justiţiei Raluca Prună a declarat, miercuri, că în procedura de selecţie pentru propunerile pe care le va face pentru conducerea PICCJ şi DNA va include criteriul integrităţii, despre care crede că este cel mai important.

Reducerea perioadei de detenţie cu 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică scrisă în arest ar putea fi ELIMINATĂ. Proiectul legislativ a fost depus la Senat

Deţinuţii ar putea să nu mai beneficieze de posibilitatea de a-şi reduce perioada de detenţie cu 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică, invenţie sau inovaţie brevetate, potrivit unei iniţiative legislative pentru modificarea legii privind executarea pedepselor depuse la Senat.

Kerry: Presupusul test nord-coreean, act provocator. Nu vom tolera dotarea cu arme nucleare

Presupusul test nuclear nord-coreean este "un act extrem de provocator" care ameninţă pacea internaţională şi securitatea, a declarat miercuri seară secretarul de Stat american, John Kerry, avertizând că Statele Unite nu vor tolera acumularea de către Coreea de Nord a armelor nucleare.

Platforma online Netflix s-a lansat în România. Ce preţuri au abonamentele

Platforma americană Netflix, care deţine o arhivă online de câteva mii de filme şi seriale TV şi a început în ultimii ani să creeze şi conţinut original, este disponibilă, începând de miercuri, şi pe piaţa din România.

Consiliul de Securitate ONU condamnă vehement presupusul test nuclear nord-coreean: „Vom începe imediat elaborarea unor măsuri suplimentare”

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a condamnat cu fermitate, miercuri, presupusul test nuclear nord-coreean, urmând să adopte "măsuri suplimentare" împotriva regimului stalinist de la Phenian, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Circa 2.500 de membri ai reţelei teroriste Stat Islamic au murit în Irak şi Siria în decembrie

Aproximativ 2.500 de combatanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic au murit, în decembrie 2015, în urma raidurilor aeriene efectuate în Siria şi Irak de coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite, informează ziarul Le Point.

Angela Merkel vrea reducerea numărului extracomunitarilor şi menţinerea liberei circulaţii în UE

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a pledat, miercuri, pentru diminuarea numărului extracomunitarilor şi pentru menţinerea liberei circulaţii în spaţiul Uniunii Europene, informează site-ul agenţiei Reuters.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da