Știrile zilei

Consiliul Elevilor cere şi el demisia profesorilor care au elaborat subiectele de română la evaluarea naţională

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) transmite într-un comunicat că sprijină demersul Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi de a cere demisia cadrelor didactice din Centrul Naţional de Evaluare care au elaborat subiectele probei de Limba română la evaluarea naţională.

SIIL anunţă instaurarea unui „califat islamic” în teritoriile ocupate. Acest regim politic islamic a dispărut în urmă cu un secol

Jihadiştii din cadrul grupului Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), angajaţi în lupte în Siria şi Irak, au anunţat duminică istaurarea unui califat, regim politic islamic dispărut în urmă cu un secol.

Dragnea, întrebat de remanieri: Miniştrii PSD, invitaţi la CEx să răspundă întrebărilor aleşilor locali

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la Orăştie, că miniştrii PSD au fost invitaţi la şedinţa CExN pentru a avea o discuţie şi a răspunde întrebărilor aleşilor locali social-democraţi, el arătând că la reuniune se va discuta serios despre calitatea guvernării.

Dragnea, la CExN: Colegii vor ca Ponta să candideze la prezidenţiale. Ei nu vor alegeri interne

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la Orăştie, că social-democraţii cu care a discutat în cadrul şedinţei informale a CExN doresc ca Victor Ponta să candideze la prezidenţiale, fără a mai organiza alegeri interne în partid pentru desemnarea candidatului.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC. Numerele extrase duminică, 29 iunie

Duminică, 29 iunie 2014, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report in valoare de peste 14,7 milioane lei (peste 3,35 milioane euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 1,32 milioane lei (peste 301.000 euro).

Iohannis: Afirmaţia că PDL acceptă numele PNL – concluzia mea, după discuţii formale şi informale

Liderul PNL Klaus Iohannis spune că înţelege şi respectă "sensibilitatea unor colegi din PDL legată de nume şi identitate" şi că nu a dorit "în niciun fel" să o "lezeze", afirmaţia că PDL acceptă numele de PNL pentru noul partid fiind concluzia sa, "în urma multor discuţii formale şi informale".

Cameron: Desemnarea lui Junker riscă să lase România, Bulgaria fără protecţie în faţa Rusiei

Premierul britanic David Cameron a avertizat statele UE, la summit, că nominalizarea lui Jean-Claude Junker la preşedinţia CE ar putea avea efecte negative pentru fiecare ţară, României, Bulgariei şi Poloniei transmiţându-le că riscă să rămână fără protecţie în faţa Rusiei, potrivit Mail on Sunday.

Şapte monumente istorice din Bucureşti, în renovare în această vară

Şapte monumente istorice din Capitală sunt în reabilitare în această vară, dintre acestea Hanul Gabroveni fiind aproape de inaugurare, a arătat primarul general Sorin Oprescu, duminică, într-o conferinţă de presă.

CExN al PSD discută informal, la Orăştie, despre candidatul la prezidenţiale şi pregătirea campaniei – FOTO

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD se reuneşte, duminică seară, într-o şedinţă informală, convocată la Orăştie, pentru a discuta despre procedurile de desemnare a candidatului PSD la prezidenţiale, precum şi despre pregătirea partidului pentru campania electorală.

Oprescu: Opt proiecte majore de infrastructură rutieră, în desfăşurare pe timpul verii în Capitală

Opt şantiere pentru tot atâtea proiecte majore de infrastructură rutieră sunt sau vor fi deschise pe parcursul acestei veri în Capitală, în timp ce pentru amenajarea a 100 km de piste pentru biciclişti vor fi demarate procedurile pentru realizarea proiectului tehnic,a anunţat primarul Sorin Oprescu.

Scutaru: Tăriceanu vrea să-şi salveze funcţia. Se clarifică lucrurile, cine este cu PNL şi cine nu

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, referitor la decizia unor parlamentari de a părăsi PNL, că este "un moment de clarificare" şi că, în acest moment, Călin Popescu Tăriceanu "de fapt încearcă să-şi salveze postul de preşedinte al Senatului".

Ponta: Banii economisiţi prin retragerea militarilor din Afganistan, folosiţi pentru recompensarea lor

Fondurile din bugetul Ministerului Apărării care vor fi economisite prin retragerea trupelor româneşti din Afganistan vor fi folosite pentru mai buna pregătire, dar şi recompensare a militarilor, varianta fiind de majorare a veniturilor acestora, a declarat premierul Victor Ponta.

Ponta: Nu l-am chemat niciodată pe Tobă la Guvern pentru a discuta cu Duicu

Premierul Victor Ponta a declarat că nu l-a chemat niciodată pe şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, la Guvern pentru a se întâlni cu fostul şef al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu.

REPORTAJ: Buena Vista Social Club a oferit românilor un ultim voiaj în Havana. Mjloc de transport – muzica

Vedetele din grupul Buena Vista Social Club le-au spus românilor "Adios!", sâmbătă seara, şi le-au oferit acestora şansa la o ultimă călătorie în Havana, folosind ca mijloc de transport pentru această "aventură" muzicală ritmurile cubaneze care le-au adus notorietatea internaţională.

Predoiu: Se impune „o resetare” a discuţiilor cu PNL, în sensul unui limbaj care să arate respect

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu declară că pentru democrat-liberali denumirea de PDL este "la fel de valoroasă" ca aceea de PNL şi din acest punct încep negocierile cu liberalii, menţionând totodată că se impune "o resetare" în discuţiile cu PNL, în sensul unui limbaj care să arate respect.

Şase deputaţi PNL, între care Gerea, îşi anunţă DEMISIA din partid şi se alătură lui Tăriceanu

Şase deputaţi liberali, între care Andrei Gerea, şi-au anunţat, duminică, demisia din PNL şi trecerea la formaţiunea pe care o va înfiinţa Călin Popescu Tăriceanu, aceştia declarând pentru MEDIAFAX că sunt nemulţumiţi de fuziunea cu PDL şi de modul în care s-a desfăşurat congresul partidului.

ALARMĂ la baza militară românească din Kandahar. Ponta şi miniştrii au fost adăpostiţi în buncăr. Ponta: A dat culoare, păcat că nu am apucat să stăm mai mult la masă

Militarii au declanşat alarma de raid aerian cu rachete la baza din Kandahar, unde premierul Victor Ponta este prezent pentru începerea procedurilor de retragere a trupelor româneşti, şeful Guvernului şi miniştrii fiind adăpostiţi rapid într-un buncăr. Alarma a fost ridicată, parţial, după aproximativ 20 de minute, iar oficialii români au fost scoşi din buncăr.

OBUZE ucrainene au căzut pe teritoriul rus. Moscova cere o anchetă completă: „Kievul să renunţe la provocări”

Rusia a transmis o notă oficială de protest Ucrainei după ce obuze trase de armata ucraineană au căzut pe teritoriul rus, Moscova cerând o investigaţie completă în acest caz, relatează Interfax.

România, trei medalii la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică de la Cancun

Delegaţia României a obţinut trei medalii la CM de gimnastică aerobică de la Cancun (Mexic), care se încheie duminică, aur la trio feminin, argint la echipe şi la individual feminin.

Vicepreşedinte PDL: Proiectul fuziunii PNL-PDL va continua pentru că nu există drum de întoarcere

Vicepreşedintele PDL Ioan Bălan consideră că proiectul fuziunii PNL-PDL trebuie să continue, fiind prea important, şi, chiar dacă procesul a fost bulversat de decizia liberalilor ca formaţiunea rezultată să se numească PNL, nu există drum de întoarcere, opiniile urmând să fie armonizate.

RETRAGEREA trupelor româneşti din Afganistan a început. Ponta, Oprea şi Duşa, prezenţi la proceduri

Premierul Victor Ponta se află în Afganistan, unde asistă la începerea procedurilor de retragere a trupelor româneşti, fiind însoţit de către miniştrii români de Apărare şi Interne. Calendarul de retragere prevede ca, din luna octombrie, să mai rămână în Afganistan doar circa 200 de militari care să se ocupe de instruirea armatei afgane.

China construieşte CEL MAI ÎNALT turn din lume: Cel mai mare dintre turnurile roz Phoenix va depăşi RECORDUL deţinut de Burj Khalifa – FOTO, VIDEO

Cu o altitudine de 1 kilometru, cel mai mare dintre cele două turnuri Phoenix, a căror construcţie este planificată pentru Wuhan, capitala provinciei Hubei din China, va fi cel mai înalt turn din lume.

REFERAT DNA: Şeful Poliţiei s-a prezentat la Guvern, la solicitarea premierului, să discute cu Duicu

Procurorii DNA arată, într-un referat în cazul Duicu, că şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, s-a prezentat la Guvern, la solicitarea premierului Victor Ponta, pentru a discuta cu fostul şef al CJ Mehedinţi, DNA invocând ca probă declaraţia lui Tobă, fără a reda însă afirmaţiile acestuia.

Coliziune uşoară între două avioane ale companiei Ryanair pe un aeroport din Londra

Două avioane de pasageri ale companiei irlandeze Ryanair au avut sâmbătă o coliziune uşoară pe pista aeroportului Stansted din Londra, însă incidentul nu s-a soldat cu victime, relatează postul de televiziune britanic BBC.

Congresul PNL a ales vicepreşedinţii partidului, între care Orban, Atanasiu, Motreanu, Almăjan

Congresul PNL a ales, sâmbătă noaptea, noua conducere a partidului, după votarea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al PNL, fiind aleşi cei 31 de vicepreşedinţii partidului, primii dintre aceştia fiind Ludovic Orban, Teodor Atanasiu, Dan Motreanu, Marin Almăjanu şi Alina Gorghiu.

Williams, eliminată în turul 3. Simona Halep a devenit jucătoarea cel mai bine clasată rămasă la Wimbledon

Numărul 1 mondial Serena Williams a fost eliminată, sâmbătă, de franţuzoaica Alize Cornet, locul 24 WTA, scor 1-6, 6-3, 6-4, astfel că Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a devenit jucătoarea cel mai bine clasată rămasă în competiţie la Wimbledon.

Boc: N-aş şterge cu buretele blazonul şi istoria PDL. Responsabilitatea aparţine conducerii partidului

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc susţine că ”nu trebuie şterse cu buretele blazonul şi istoria partidului”, în condiţiile în care conducerea democrat-liberală ar fi acceptat ca noua formaţiune rezultată în urma fuziunii PNL - PDL să se numească PNL.

COMENTARIU: Congresul PNL – Prima gafă politică a lui Iohannis, prima reuniune liberală fără final clar

Congresul PNL pare să nu fi fost de bun augur pentru Klaus Iohannis, chiar dacă a fost ales preşedintele partidului, câtă vreme cei peste 1500 de delegaţi convocaţi în Capitală nu au putut răspunde la întrebarea: "Cine va fi candidatul la prezidenţiale?" şi o declaraţie a sa a stârnit furia PDL.

Oltean: PDL nu a acceptat ca partidul rezultat din fuziunea cu PNL să se numească PNL

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX că PDL nu a acceptat ca noul partid care va rezulta din fuziunea cu PNL să poarte numele PNL, iar în opinia sa afirmaţiile făcute de Klaus Iohannis sunt “un pas uriaş spre eşecul fuziunii”.

Arafat: Clujul a devenit un model, este un termen de referinţă în dezvoltarea SMURD

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat consideră că judeţul Cluj a devenit un model şi un termen de referinţă în dezvoltarea SMURD, fiind printre primele judeţe care a îmbrăţişat ideea acestui serviciu, "care funcţionează în serviciul omului de rând".

Deputatul Graţiela Gavrilescu îşi anunţă demisia din PNL: La Congres a funcţionat cooperativa

Deputatul PNL Graţiela Gavrilescu a anunţat, sâmbătă, că va demisiona din PNL, ea reclamând că la Congres ”s-a votat după cum era aranjat şi bileţele au circulat” şi precizând că se va alătura partidului liberal pe care îl va fonda Călin Popescu Tăriceanu.

Antonescu: Nu aveam elemente azi să alegem candidatul la prezidenţiale. Gestul lui Iohannis a fost unul inspirat – VIDEO

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că gestul noului preşedinte al PNL, Klaus Iohannis, de a retrage rezoluţia privind candidatura la prezidenţiale a fost unul inspirat, menţionând că nu ar fi existat elementele pentru o decizie asupra persoanei propuse.

S-a deschis cel mai mare ştrand cu apă sărată din România. Care este preţul unui bilet de intrare – GALERIE FOTO

Cel mai mare ştrand cu apă sărată din România, având o suprafaţă de aproximativ 5.200 de metri pătraţi, a fost deschis, sâmbătă, la Praid (Harghita), investiţia, în valoare de 1,55 milioane de euro, fiind realizată integral din fondurile salinei din staţiune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

David Cameron, criticat de opoziţia britanică după eşecul înregistrat la summitul Uniunii Europene

Liderii principalelor formaţiuni de opoziţie britanice denunţă abordarea premierului David Cameron faţă de nominalizarea lui Jean-Claude Junker la preşedinţia Comisiei Europene, afirmând că Marea Britanie a fost adusă mai aproape de ieşirea din UE şi că poporul britanic a fost umilit.

Mircea Sandu: Dacă se aplică decizia AG a FRF de invalidare a rentei, îi voi da în judecată

Preşedintele de onoare al FRF, Mircea Sandu, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că va apela la instanţă dacă se va pune în aplicare decizia cu privire la invalidarea rentei sale viagere şi a celorlalte beneficii stabilite de Comitetul Executiv în data de 5 martie.

Creştinii îi sărbătoresc duminică pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Apostolii Petru şi Pavel (Paul, la catolici), patronii penitenciarelor, sunt sărbătoriţi duminică, pe 29 iunie, ziua în care amândoi au murit, în timpul prigonei creştine declanşate de Nero, sărbătoarea fiind denumită popular Sânpetru.

Moscova ACUZĂ: Obuze lansate de armata ucraineană au căzut pe teritoriul Rusiei

Trei obuze de mortieră lansate de armata ucraineană au căzut pe teritoriul Rusiei, în zona unui punct vamal şi într-un sat, anunţă Poliţia de frontieră rusă.

Predoiu, despre numele PNL pentru noul partid: Nu ştiu ce mandat are Iohannis, dar pe al meu nu!

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a precizat, sâmbătă, pe Facebook, la scurt timp după ce Klaus Iohannis a anunţat că noua formaţiune rezultată din fuziune se va numi PNL, că nu ştie ce mandat are liderul PNL să facă acest anunţ, dar pe al lui nu îl are.

Iohannis: Retrag Rezoluţia privind candidatul la prezidenţiale şi o trimit în Delegaţia Permanentă

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis a anunţat, sâmbătă, că retrage Rezoluţia privind desemnarea candidatului partidului la prezidenţiale şi o trimite la Delegaţia Permanentă, arătând că ultimul lucru pe care îl doreşte este o sciziune în partid.

Iohannis şi Antonescu au acceptat să fie propuşi candidaţi ai PNL la preşedinţia României

Preşedintele PNL Klaus Iohannis şi fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu au acceptat, sâmbătă, să fie propuşi candidaţi ai PNL la preşedinţia României, ei exprimându-şi acceptul în plenul congresului liberal.